INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  CS:GO

EXCLUSIV // VIDEO Campioană mondială la CS:GO, românca Ana Dumbravă dezvăluie ce idol din fotbal are: „Visul meu este să-l întâlnesc cândva”

Ana Dumbravă +19   FOTO
Ana Dumbravă

Articol de , - Publicat marti, 23 aprilie 2024 16:45 / Actualizat marti, 23 aprilie 2024 18:18

Ana Dumbravă (24 de ani), cea mai bună jucătoare de CS:GO din lume în ultimii 2 ani, a dezvăluit pe cine apreciază din fotbal, sport pe care l-a practicat în copilărie.

Înainte de a fi cea mai bună din lume la CS:GO, Ana Dumbravă, alias ANa, a făcut fotbal de performanță, însă a fost nevoită să se lase. S-a apucat de jocurile pe calculator și a ajuns să aibă o carieră care impresionează, fiind campioană mondială.

Cea mai bună jucătoare de CS:GO din lume, interviu pentru GSP: „Este un moment wow, de neimaginat!”
CS:GO
Cea mai bună jucătoare de CS:GO din lume, interviu pentru GSP: „Este un moment wow, de neimaginat!”

Totuși, aceasta a dezvăluit că încă urmărește „fenomenul” și și-ar dori să-l întâlnească pe Zinedine Zidane, cel pe care îl are ca idol.

VIDEO Ana Dumbravă: „Visul meu este să-l întâlnesc pe Zidane cândva”

„Categoric că am mai urmărit fotbalul. Chiar recent m-am uitat la meciul dintre Manchester City și Real Madrid. Încă continui să mă uit la fotbal când am timp și să susțin anumite echipe și jucători pe care îi apreciez.

Această pasiune pentru fotbal încă nu a încetat. Liga 1 nu o urmăresc așa mult precum Liga Campionilor, dar încerc să mă uit. Nu neapărat un meci de CS:GO, dar să împărtășesc niște cuvinte, noutăți de sport cu Zidane, care este persoana pe care am apreciat-o de la bun început.

Visul meu a fost să-l întâlnesc măcar o dată în viața mea... cine știe?, poate se va întâmpla!”, a declarat Ana Dumbravă pentru GSP.

S-a lăsat de fotbal și acum e numărul 1 în lume la CS:GO!

Într-un interviu acordat în 2023 pentru GSP, Ana a vorbit despre fotbal și momentul în care a lăsat mingea și s-a apucat de jocurile pe calculator.

„M-am lăsat de fotbal doar din cauza unor motive personale. Nu aș dori să povestesc mai multe, consider că este un subiect mai delicat, de aceea nu vreau să divulg mai multe detalii. Consider că nu sunt importante pentru public. Nu am jucat într-un club foarte important.

Am practicat pentru echipa școlii și echipa de club din orașul meu natal. La un moment dat am obținut victorii destul de importante pe faze județene și locale. Datorită acestor victorii am avut mai multe oferte de la mai multe cluburi din București și Bacău, dar, din păcate, am decis să mă opresc atunci”, declarase Ana.

Citește și:

O româncă, campioană mondială la CS:GO, vorbește despre cariera ei și despre momentele dificile prin care a trecut: „Am fost victima bullying-ului. Mi s-a spus că nu merit să fiu aici pentru că sunt fată”
INTERVIU
O româncă, campioană mondială la CS:GO, vorbește despre cariera ei și despre momentele dificile prin care a trecut: „Am fost victima bullying-ului. Mi s-a spus că nu merit să fiu aici pentru că sunt fată”
S-a încheiat Comic Con 2024 » Cele mai tari costumații văzute la București, la convenția destinată pasionaţilor de filme, benzi desenate și jocuri video
COMIC CON 2024
S-a încheiat Comic Con 2024 » Cele mai tari costumații văzute la București, la convenția destinată pasionaţilor de filme, benzi desenate și jocuri video

„Urmează producții de un mare impact, participă și el ...” » Soția unui fost star de la PSG, decizie controversată: „Planul e un milion de dolari în 6 luni”

L-a rugat să nu joace, fiindcă are o presimțire rea, dar el a marcat în poarta Romei! Așa că a schimbat abordarea: „Hai să mai facem copii”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează