INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  FRANȚA

Conflict deschis între Balotelli și Dani Alves: "Balotelinho a simțit nevoia să vorbească. Trăim într-o lume ipocrită"

FOTO: Guliver/GettyImages
FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de GSP - Publicat joi, 08 martie 2018 17:46

Dani Alves (34 de ani) și Mario Balotelli (27 de ani) au un conflict deschis după moartea lui Davide Astori.

Mario Ballotelli i-a reproșat brazilianului declarația făcută după moartea lui Davide Astori. Dani Alves a fost prompt și i-a dat o replică la fel de acidă.

"Dacă Balotelinho a simțit nevoia să vorbească, asta e. Nu am avut nicio intenție să jignesc pe cineva. Trăim într-o lume în care trebuie să fim ipocriți pentru a nu deranja. Îmi pare rău, dar nu pot fi așa. Îmi cer scuze încă o dată!", a postat Alves pe pagina personală de Twitter.

de unde a pornit totul

Întrebat despre moartea fulgerătoare a lui Davide Astori, fotbalistul lui PSG, Dani Alves, a dat o declarație care a făcut înconjurul lumii.

"Noi nu am fost așa de afectați, pentru că nu-l cunoșteam prea bine. Sunt îndurerat pentru familia lui. Mă gândesc că Davide a făcut tot ce trebuia în lumea asta haotică și că acum e într-o lume mai bună. În lume mor de foame mii de copii, zi de zi, și nu primesc atâta atenție. Și sunt la fel de importanți. Toți vom muri mai devreme sau mai târziu, pentru că suntem doar în trecere. Suntem triști pentru ce s-a întâmplat, dar nu simțim ce simte familia lui, asta e clar", a zis Alves.

Balotelli l-a pus la punct

Atacantul italian consideră că declarația lui Alves a fost una deplasată.

"Nu e greşit ce a spus, dar în acel moment trebuia să o ţină pentru el! Trebuia doar să transmită condoleanţe familiei, nu era necesar să arunce şi cu gunoi. Nu poţi declara aşa ceva când cineva moare. Un comentariu care nu avea nimic de a face cu subiectul!

Apropo, Astori a fost un baiat foarte bun şi spun asta pentru că am jucat alături de el la naţională. Din păcate nu pot merge la înmormântare, pentru că am antrenament. Dacă nu era aşa m-aş fi urcat sigur în maşină pentru a fi acolo", a izbucnit Balotelli.

Citește și:

Începe războiul între FCSB și CSA! UEFA a actualizat lista: cine spune că este Steaua București
Superliga
Începe războiul între FCSB și CSA! UEFA a actualizat lista: cine spune că este Steaua București
Penalty SCANDALOS dictat la barajul pentru promovarea în Liga 2: „Venea și urla la jucători!” » Iureș la final: arbitrii s-au baricadat la vestiare
Liga 2
Penalty SCANDALOS dictat la barajul pentru promovarea în Liga 2: „Venea și urla la jucători!” » Iureș la final: arbitrii s-au baricadat la vestiare
Rezultat șoc în optimi la Roland Garros! 6-0, 6-0 în 40 de minute
Tenis
Rezultat șoc în optimi la Roland Garros! 6-0, 6-0 în 40 de minute

Bișnițarii își fac de cap la finala de Liga Campionilor » Reporterii Gazetei au surprins în detaliu modul lor de a acționa: metoda ingenioasă găsită prin care poliția nu poate interveni

Cu câți bani s-au ales Bettyshor și Roxana Țuțu, femeile bătute cu bestialitate de „Perversul de pe Târgu Ocna” în ring


Comentarii (1)
cneius
cneius  •  08 Martie 2018, 18:44

Nu a spus nimic deplasat, si are dreptate ca traim intr-o lume in care trebuie sa fii ipocrit !

Vezi toate comentariile (1)
Comentează