INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

VIDEO Real Madrid s-a impus în fața Barcelonei în meciul legendelor » Ronaldinho, memorabil la 41 de ani: același surâs, același joc fabulos

Articol de - Publicat miercuri, 21 iulie 2021 11:49 / Actualizat miercuri, 21 iulie 2021 17:30

Un meci amical între Real Madrid și Barcelona, jucat de legendele fiecărei echipe, s-a încheiat cu scorul de 3-2 pentru „galactici”. Prima jumătate de oră i-a aparținut numai lui Ronaldinho. Șut de la peste 40 de metri, altă acțiune încheiată cu bară și golul deschiderii scorului, dintr-un penalty executat ca pe vremuri.

Ronaldinho e aproape neschimbat, la 41 de ani. Puțin supraponderal, dar aceeași atingere rafinată a artistului brazilian. Și același zâmbet, chiar dacă Dinho a stat șase luni închis într-o închisoare din Asunción (martie-august 2020), după ce a intrat în Paraguay cu un pașaport fals, fiind suspectat că face parte dintr-o rețea de spălare de bani.

Trei acțiuni în stilul Ronaldinho

Aseară, într-un El Clasico al legendelor disputat la Tel Aviv, Rivaldo a fost căpitanul Barçei, dar Ronaldinho a fost cel mai bun. Primele 30 de minute i-au aparținut numai lui. 

Cum a început meciul, a șutat cu boltă de la 40 de metri, puțin peste poartă. După o frumoasă acțiune individuală, a tras în bară. Și el a deschis scorul, din penalty, executat ca pe vremuri.

Prima repriză s-a terminat cu scorul de 1-0 pentru Barcelona, însă Real a revenit mai motivată de la vestiare. Pedro Munitis a egalat pentru „galactici”, apoi a dat pasa de gol pentru reușita lui Alfonso. 

Catalanii au revenit în joc grație unui gol marcat de Jovre (assist Rivaldo), iar Ruben de la Red a marcat golul victoriei pentru Real. La meci a fost prezent și Joan Laporta, președintele Barcelonei. 

Echipele de joc:

Barcelona: Angoy (Guzmán, 41 ') - Juan Carlos (Coco, 41 ’), Déhu (Love 41’), Tortolero, Harpoon (Love, 41 ’) (Mendieta, 60’) - Goiko (Okunowo, 73 '), Mendieta (Ronald de Boer, 30'), Deco - Rivaldo, Saviola (Harpoon, 58 '), Ronaldinho (Saviola, 78');

Real Madrid: Codina - Núñez (Alex Pérez, 73 '), Iván Campo, Fernando Sanz, Roberto Carlos (Velasco, 53') - Rivera, Milla (Munitis, 41 '), De la Red - Figo (Roberto Carlos, 73 '), Alfonso (Martín Vázquez, 67'), Amavisca.

Alte știri din fotbalul internațional:

FOTO „Trădare” între brazilieni! Militao s-a cuplat cu fosta iubită a lui Neymar, care le-a comentat la poză

Luke Shaw a jucat 4 meciuri la Euro 2020 cu fractură la coaste!

Citește și:

Lovitură financiară pentru o echipă din Superliga! Primește un milion de euro după salvare
Superliga
Lovitură financiară pentru o echipă din Superliga! Primește un milion de euro după salvare
Curățenia continuă: dat afară de la Rapid » L-a înfuriat pe Dan Șucu și a fost pus pe liber
Superliga
Curățenia continuă: dat afară de la Rapid » L-a înfuriat pe Dan Șucu și a fost pus pe liber
Adrian Mititelu, audiat la DNA în „dosarul Coldea”! Zilele trecute scria: „O să aflați cu toții cum a câștigat MAFIA”
Liga 2
Adrian Mititelu, audiat la DNA în „dosarul Coldea”! Zilele trecute scria: „O să aflați cu toții cum a câștigat MAFIA”

Cine stă în poarta României la Euro 2024? Numărul 1 are o mare problemă: „Mă aștept ca Edi să meargă la sigur”

3 MARI întrebări despre selecția lui Edi Iordănescu în apărare: chiar nu exista o alternativă autentică?!


Comentarii (2)
amicu
amicu  •  21 Iulie 2021, 14:11

A jucat și 8cu9, petarda de la dinamo

concret21
concret21  •  21 Iulie 2021, 13:41

"La meci a fost prezent și Joan Laporta, președintele Realului." Sunteti top gsp. Ramaneti la articolele desprea nea gigi si fecesebe, ca daca iesiti din sfera asta sunteti depasiti rau.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează