INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  CM FEMININ

Schimb dur de replici între fotbalista Marta și un jurnalist german: „Dumnezeule, cum e posibil să uiți așa ceva? Am 16 goluri la Mondial, precum Klose al vostru!”

Marta Vieira da Silva, foto stânga
Marta Vieira da Silva, foto stânga

Articol de GSP - Publicat duminica, 16 iunie 2019 13:31

Marta Vieira da Silva este văzută drept cea mai valoroasă fotbalistă a tuturor timpurilor, fiind desemnată de 6 ori jucătoarea anului.

Ea și-a confirmat statutul cu două noi recorduri la Mondialul feminin care se joacă în Franța în aceste zile. A ajuns la 16 goluri la 5 turnee finale de mondial (2003, 2007, 2011, 2015 și 2019) și l-a egalat astfel pe Miroslav Klose, care înscrisese tot 16 goluri la cele patru Cupe Mondiale la care a participat (2002, 2006, 2010 și 2014).

După meciul cu Australia, 2-3, Marta a mers la interviuri și a avut un schimb mai aprins de replici cu un jurnalist german de la ZDF. Supărată pentru înfrângere dar și de faptul că acesta nu a adus deloc în discuție atingerea recordului lui Klose, brazilianca a răbufnit: „Dumnezeule, cum e posibil să uiți așa ceva? Am înscris 16 goluri la Mondial, precum Klose al vostru, știți asta?! Puteați măcar să aduceți vorba!”. Reporterul a replicat că, în opinia sa, nu se pot compara cele două recorduri, iar jucătoarea a plecat nervoasă la vestiare.

Goluri la Mondial, fotbal feminin și masculin:

16 - Marta ( Brazilia), Miroslav Klose (Germania)
15 - Ronaldo (Brazilia)
14 - Gerd Müller (Germania), Birgit Prinz (Germania), Abby Wambach (SUA)

Citește și:

Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
Stranieri
Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Campionate
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”
Superliga
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”

Cine stă în poarta României la Euro 2024? Numărul 1 are o mare problemă: „Mă aștept ca Edi să meargă la sigur”

3 MARI întrebări despre selecția lui Edi Iordănescu în apărare: chiar nu exista o alternativă autentică?!


Comentarii (14)
2613697938658852
Alin Pfandl  •  16 Iunie 2019, 23:30

@ciclistul Nici eu nu mă uit la fotbal, în general. Dar dacă ar fi să aleg, m-aș uita la cel feminin de 100 de ori mai degrabă. Când văd *** *** cum se aruncă pe jos, fetele joacă mai “bărbătește“ și nu se aruncă pe jos să cerșească tot felul de faulturi închipuite. Așa că o femeie jucând fotbal....poate fi mai interesant

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

capca1
capca1  •  16 Iunie 2019, 21:27
Postat de ge0x pe 16 Iunie 2019, 14:29

Figuri a la Neymar. Asta ce vrea sa zică cu fotbalul feminin? Auzi ea e golgetera CM ca și Klose. E ca și cum un bărbat ar câștiga un concurs de dans la bara, adică neinteresant..dar totuși mult mai interesant decât fotbalul feminin. Ma mir ca, cineva baga bani sa organizeze asa ceva. În afara de sa *** nu știu dc as urmării fotbalul feminin. Îmi plac multe sporturi feminine, dar fotbalul, MMA, Box , K1 și mai sunt câteva, chiar nu sunt pt femei.

Vezi, ai grijă, GSP o să te baneze pentru declarații “sexiste” ! Cum adică, doar știi că femeile sunt egale cu bărbații, uneori chiar mai egale ! Fotbalul feminin e precum salamul se soia sau pateul de post, te păcălești cu ele , doar că , cine vrea să mănânce așa ceva ?! Cine se uită la fotbalul feminin ???!!! Nici măcar ambalatorii de pește nu publică rezultate sau date despre turneu. Dar, au făcut un fotomontaj cu cele mai frumoase fotbaliste...ei, ziariștii ambalatori, nu sunt sexiști !

ciclistul
ciclistul  •  16 Iunie 2019, 17:20
Postat de ge0x pe 16 Iunie 2019, 14:29

Figuri a la Neymar. Asta ce vrea sa zică cu fotbalul feminin? Auzi ea e golgetera CM ca și Klose. E ca și cum un bărbat ar câștiga un concurs de dans la bara, adică neinteresant..dar totuși mult mai interesant decât fotbalul feminin. Ma mir ca, cineva baga bani sa organizeze asa ceva. În afara de sa *** nu știu dc as urmării fotbalul feminin. Îmi plac multe sporturi feminine, dar fotbalul, MMA, Box , K1 și mai sunt câteva, chiar nu sunt pt femei.

Corect, si la sporturi de contact sunt varza. Dar mai ales la fotbal. Ala nu e fotbal, e bambilici. Daca facem o echipa din cartier, cred ca le batem.

Vezi toate comentariile (14)
Comentează