INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  BELGIA

Van Bommel, altă gafă impardonabilă » A uitat să înscrie un titular pentru Liga Campionilor

Van Bommel (stânga), în fața unei noi mari greșeli // Foto: Imago
Van Bommel (stânga), în fața unei noi mari greșeli // Foto: Imago

Articol de - Publicat vineri, 15 septembrie 2023 19:26 / Actualizat vineri, 15 septembrie 2023 19:51

Antrenorul lui Royal Anvers, Mark van Bommel, a omis să-l treacă pe fundașul Sam Vines pe lista cu lotul trimis la UEFA și nu se va putea baza pe el într-o grupă de foc, cu Barcelona, Porto și Șahtior. Olandezul a mai comis-o și în 2021, când o antrena pe VfL Wolfsburg.

Royal Anvers nu se va putea baza pe unul dintre titulari, fundașul stânga Sam Vines, în grupele Ligii Campionilor. Vina e a antrenorului Mark van Bommel, care a uitat pur și simplu să-l înscrie pe lista cu lotul trimisă la UEFA!

Prostia se plătește! Wolfsburg afară din Cupă, după ce a făcut 6 schimbări
GERMANIA
Prostia se plătește! Wolfsburg afară din Cupă, după ce a făcut 6 schimbări

Van Bommel: „Am comis o greșeală și nu mai poate fi îndreptată”

„N-am procedat corect. Vines trebuia să fie pe listă. Am comis o greșeală și nu mai poate fi îndreptată”, a declarat tehnicianul olandez cotidianului HLN. Van Bommel a admis că apărătorul american în vârstă de 24 de ani „este extrem de frustrat. Acum a rămas să se concentreze asupra recuperării”.

Anvers are grupă de foc: Barcelona, FC Porto, Șahtior

Vines s-a accidentat pe 3 septembrie, în partida de campionat cu Union Saint-Gilloise, însă va fi disponibil în scurt timp. Dezamăgirea pierderii unui jucător esențial este cu atât mai mare în club cu cât Anvers a picat într-o grupă de foc, din care mai fac parte FC Barcelona, pe care o va întâlni marți, FC Porto și Șahtior Donețk!

Wolfsburg a fost eliminată la masa verde din cauza lui Van Bommel

Van Bommel a mai comis o gafă monumentală în vremea când o pregătea pe VfL Wolfsburg. În august 2021, în primul tur al Cupei Germaniei, contra lui Preußen Münster, antrenorul olandez a făcut șase schimbări, în loc de cinci, și echipa sa a pierdut calificarea la masa verde. 

Două luni mai târziu, după 8 meciuri la rând fără victorie, el a fost pus pe liber de fostul club al lui Dorinel Munteanu. 

Citește și alte știri din fotbalul internațional: 

Xavi face un anunț major: „Se va întâmpla zilele viitoare”

Klopp, încordat la conferință: „Faci mișto de mine? E evident ce aștepți”

La EURO GSP, Pițurcă a prevăzut finala Champions League și dă de pământ cu 3 „grei” ai vremurilor noastre: „Au fost PANARAME!”

„E foarte grav ce a spus Șucu!” » A „citit” ce se întâmplă la Rapid: „Vine președinte cu Șumudică antrenor!”


Comentarii (2)
chepandy777
chepandy777  •  16 Septembrie 2023, 02:05

Royal Anvers? Pe bune Aureliane? rusinica de ziarist

DMA87
DMA87  •  15 Septembrie 2023, 20:56

E clar. Are mintea praf.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează