SPORTURI  »  ALTELE  »  FR JUDO

Incredibil! Federația de Judo a primit gratis o bază sportivă, dar a ajuns în paragină: "Ar fi trebuit să încasăm niște bani" » Ce plan are acum MTS

FOTO: Captură TVR 1
FOTO: Captură TVR 1

Articol de GSP - Publicat luni, 09 iulie 2018 13:06

În aprilie 2007, Federația Română de Judo primea gratis, pentru 49 de ani, o bază sportivă în Ploiești, din partea MTS.

Complexul de 2.600 de metri pătrați este alcătuit dintr-un teren de handbal cu tribună de 1.500 de locuri și o cladire cu spații de antrenament. Când a primit baza, FR Judo se angaja să construiască o sală de pregatire, un teren de tenis acoperit, dotat cu nocturnă, o sală de forță cu grup de refacere și un microhotel pentru cantonament, potrivit TVR.

Cu toate acestea, în cei 11 ani nu s-a făcut nicio modificare, iar baza a ajuns în paragină. Din protocolul semnat între MTS și FR Judo reiese că federația trebuie să suporte cheltuielile de construcție, iar Ministerul poate înceta contractul dacă baza nu e administrată corect. 

Vicepreședinte FR JUDO: "Ar fi trebuit să primim bani"

Florin Bercean, vicepreședintele FR Judo, a declarat că federația ar fi trebuit să primească bani în plus de la MTS pentru a amenaja acea bază.

"A fost o bază mai veche sportivă. Noi am încercat să construim o sală de sport pentru judo. Din păcate, de-a lungul timpului n-am avut susținere la nivelul Ministerului Tineretului și Sportului. Noi ar fi trebuit să primim niște bani suplimentari la bugetul federației, ca noi, la rândul nostru, să-i investim acolo. Vă dați seama că nu s-a putut așa ceva.

N-a solicitat nimeni să dăm baza înapoi. Noi tot am sperat că o să reușim cumva să construim acolo. Când am primit-o, noi am trăit cu speranța c-o să fim susținuti să ne facem un spațiu de competiție, de antrenament. Chiar ne gândeam și la un sediu de federație", a declarat Florin Bercean, vicepreședintele FR Judo, pentru TVR.

MTS: "Căutăm soluții"

MTS a emis un comunicat pentru TVR, prin care anunță că "se fac demersuri pentru găsirea unor soluții optime de rezolvare a situației. De la preluarea mandatului din urmă cu câteva luni, ministrul Ioana Bran a demarat deja procedurile pentru o Hotărâre de Guvern pentru revocarea dreptului FRJ de folosință asupra respectivei baze". 

Comeback neașteptat! Cristi Balaj semnează și va fi noul președinte al clubului din Superliga

Știm finala barajului de Conference League » Când și unde se va disputa


Comentarii (1)
bumix
bumix  •  09 Iulie 2018, 16:45

ARE GRIJA MARELE gusa SA FURE SI DE ACOLO ,EL N-A DAT BANII LA SPORIVI PT. REULTATE NICI ACUM CE SA FACA SALI ?/ DE LA ALA NU VEDETI NICIUN LEU BA VA MAI SI IA.VAI DE BIETI SPORTIVI CE S-AU INCREZUT IN mincinos

Vezi toate comentariile (1)
Comentează