Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat luni, 25 decembrie 2023 12:00 / Actualizat luni, 25 decembrie 2023 16:46
Campioană mondială absolută la gimnastica, Maria Olaru (41 de ani) primește din partea Gazetei Sporturilor premiul de „Legendă GSP” 2023 pentru performanțele unice realizate în gimnastica românească. Campioană olimpică în 2000 la Sydney, cu echipa, Maria spune pentru GSP cu ce se ocupă și își amintește primii pași pe care i-a făcut spre performanță
- Doamna Olaru, ce faceți acum, cu ce vă ocupați timpul liber?
- Cei ce sunt părinți știu ce înseamnă a fi sută la sută părinte. În afara de latura asta de părinte, mai am și chestiuni logistice, ce țin de casă, de medici, de mașină. Am doi câini. Trebuie să gătesc. Mai sunt lucruri care țin de mine, de casă. N-aș putea să spun că am foarte mult timp liber.
- Aveți și un canal de YouTube, dedicat exercițiilor fizice în casă. Aveți multe chestiuni pe care le faceți, nu doar ca mamă.
- Un lucru bun este că știu să prioritizez, pentru că mai vin și neprevăzute și trebuie să iei deciziile cele mai bune. Am capacitatea de a mă mobiliza și de a lua deciziile bune. Sunt mulțumită de ce am făcut, ales și realizat. Prea multe lucruri importante nu fac, dar fac ceea ce-mi doresc pentru o stare generală de bine.
„Am învățat în timp să fiu diplomată și cu mai mult tact”
- Asta vă ajută cel mai mult?
- E important să avem o stare de bine, fizic și emoțională. Să trăim în armonie. Eu caut armonia, nu sunt omul care să mă cert, să discut. Se întâmplă de cele mai multe ori să evit să vorbesc pentru a nu mă certa. E bine să spui lucrurilor pe nume, cu tact, cu diplomație. Franchețea pe mine mă cam reprezintă, dar am învățat în timp să fiu diplomată și cu mai mult tact.
- Povestea a început la Fălticeni, apoi ați ajuns de foarte mică la Deva.
- Călătorului îi șade bine cu drumul. Ha, ha, ha!
- Exact. A fost ce vă doreați, un vis, sau așa s-a născut povestea?
- N-a fost o dorință, aveam prea puține cunoștințe despre tot fenomenul gimnastică. Nu prea mă uitam la televizor pentru că nu prea am avut cum. M-am născut la Fălticeni, am crescut la creșă o perioadă. Pentru că tata a murit când aveam trei ani, mama, sărăcuța, a trebuit să se descurce cum a putut. Și, practic, surorile m-au crescut.
- Pentru că...
- Mama plecând foarte dimineață la serviciu, atribuțiile erau împărțite către sora cea mare în mod deosebit. Fiind copil nu putea să-i atribuie anumite responsabilități, zic eu acum, dar am fost dusă la creșă. Cred că a fost o decizie bună. Practic de mică am fost printre străini, dar un copil iubit. Feedback-urile pe care le-am primit mă fac să spun asta. Am fost la Fălticeni și m-am întâlnit cu doamnele de acolo. "Doamne, ce cuminte ai fost!".
- Așa ați fost și la Deva, în centrul atenției?
- Eram un copil extrem de căutat, lumea voia să stea în preajma mea. Pe vremea aceea imitam tot felul de personaje. De mică am studiat comportamentul oamenilor, este o calitate, nu îmi propun. Și-acum văd, observ, discern, critic în sinea mea. Este o deprindere cu care m-am născut, dar care m-a ajutat foarte mult.
Nu aveam idoli, nu aveam cunoștințe în gimnastică. Am început la selecția din grădiniță. Am ajuns la Casa Pionierului și acolo m-am împrietenit cu colegele mele, care au plecat cu un an înaintea mea la Deva. Când au venit în vacanță mi-au povestit cât e de minunat, de grozav, cât de mulți copii sunt. Și-atunci singurătatea mea de acasă...
Maria Olaru, fostă gimnastă
- Lungul drum al performanței, cum se spune.
- A fost declicul cel mai important din viața mea. Am insistat să merg să văd cum stă treaba. Am ajuns la selecție, dar n-am intrat din prima zi, doar a doua zi. Baza de selecție era imensă! Atunci puteai să refuzi copii, acum lucrurile s-au schimbat. Și-am mai dat de un hop, că eram mult prea înaltă pentru acest sport. Am fost cam amărâtă, dar cineva a îngăduit, "fetița asta e îndemânatică, e aprigă și iute, merită s-o încercăm". Așa am fost acceptată și-așa a început minunata și anevoioasa mea carieră în acest sport.
Citește și:
