SPORTURI  »  TENIS  »  SANCȚIUNE

Încă o suspendare în tenis » Un jucător important din circuitul ATP, depistat pozitiv

Evans se va mai întoarce pe teren abia în aprilie 2018 // FOTO: Guliver/ Getty Images
Evans se va mai întoarce pe teren abia în aprilie 2018 // FOTO: Guliver/ Getty Images

Articol de Alexandru StănilăJURNALISPORT - Publicat miercuri, 04 octombrie 2017 15:33

Daniel Evans, în prezent pe poziţia 108 în clasamentul ATP, a primit o suspendare de un an din partea Federaţiei Internaţionale de Tenis după ce a fost depistat pozitiv cu cocaină, scrie SkySports.

Pedeapsa vine în urma unui control realizat în luna aprilie a acestui an, la turneul de la Barcelona, unde Evans a ajuns până în turul al treilea. Acolo, britanicului i-au fost recoltate probe de urină, iar două luni mai târziu, în iunie, acesta admitea că a fost testat pozitiv cu cocaină, cerându-le scuze tuturor colaboratorilor în cadrul unei conferinţe de presă.

ITF a acceptat varianta susţinută de tenismen, aceea că substanţa interzisă a ajuns în organism printr-o contaminare nedorită, şi a dictat o pedeapsă de un an pentru sportiv, cu începere de la 24 aprilie 2017, astfel că Evans va putea reveni într-un meci oficial în aproximativ 6 luni.

Ultima partidă jucată de Evans a avut loc în iunie, la turneul de la Surbiton, iar imediat după aceea a fost suspendat temporar pentru a fi luată decizia finală.

Tenismenul de 27 de ani a avut parte de cea mai bună clasare în luna martie a acestui an, când a ajuns până pe poziţia 41. Performanţa majoră din 2017 a fost finala de la Sydney, din ianuarie. De asemenea, Evans a fost un obişnuit al echipei de Cupa Davis a Marii Britanii, din 2009 şi până în acest an.

surse: skysports.com, atpworldtour.com, itftennis.com

Citește și:

Neconvocat de către Iordănescu la EURO, a plecat cu soția în Grecia » Imagini senzaționale cu fosta gimnastă
Stiri extrasport
Neconvocat de către Iordănescu la EURO, a plecat cu soția în Grecia » Imagini senzaționale cu fosta gimnastă
Mutare curioasă la Rapid » Șucu l-a adus pe fostul portar al Stelei, care tocmai a retrogradat. Fanii se amuză: „Dar Ionuț Chirilă când vine?”
Superliga
Mutare curioasă la Rapid » Șucu l-a adus pe fostul portar al Stelei, care tocmai a retrogradat. Fanii se amuză: „Dar Ionuț Chirilă când vine?”
Decizia luată de Florin Pîrvu, în urma decesului soției
Superliga
Decizia luată de Florin Pîrvu, în urma decesului soției

Bișnițarii își fac de cap la finala de Liga Campionilor » Reporterii Gazetei au surprins în detaliu modul lor de a acționa: metoda ingenioasă găsită prin care poliția nu poate interveni

Cu câți bani s-au ales Bettyshor și Roxana Țuțu, femeile bătute cu bestialitate de „Perversul de pe Târgu Ocna” în ring


Comentarii (1)
onduku
onduku  •  04 Octombrie 2017, 16:12

Cocaina e bagata la inaintare, de fapt cel mai probabil e o minciuna. WADA trimite rezultatul la ITF iar asta e din Marea Britanie. Sta 1 an dar cu siguranta nu pentru cocaina. ;) Hai sa fim seriosi, ce sportivi iau cocaina? Acest Evans era in crestere de forma in ultimul an.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close