Articol de Remus Dinu - Publicat miercuri, 10 ianuarie 2024 00:16 / Actualizat miercuri, 10 ianuarie 2024 09:26
Simona Halep a revenit zilele trecute la antrenamente, pe terenurile din Dubai, după mai multe săptămâni în care nu s-a atins de vreo rachetă.
Însă nu doar Sărbătorile și faptul că s-a deplasat în România de Crăciun au făcut-o să scadă ritmul de pregătire. Gazeta Sporturilor informează, în exclusivitate, că fosta campioană de la Roland Garros și Wimbledon nu s-a mai putut antrena în ultima lună din 2023 din cauza unei accidentări la umăr.
Pentru Simona Halep, 2023 a însemnat un șir interminabil de momente nefaste. Anul recent încheiat a fost cel în care și-a aflat, în septembrie, sentința care a trimis-o cu un pas mai aproape de o retragere prematură din tenis.
După luni în șir în care a așteptat un verdict din partea organizației independente Sports Resolutions, Halep a fost suspendată patru ani, sancțiune pe care încearcă acum să o înjumătățească, prin apelul înaintat lunile trecute la TAS.
Simona Halep, din necaz în necaz într-un 2023 pe care vrea să-l dea uitării
Fostul lider mondial așteaptă în acest moment audierile de la Lausanne, din februarie, iar luni, pe 8 ianuarie, a ieșit pentru prima oară la antrenament în noul an.
În ultimele luni, Halep s-a pregătit constant, a încercat să-și mențină un ritm bun în eventualitatea în care va primi verde în curând pentru revenirea în competițiile oficiale.
Și chiar dacă a recunoscut public că drumurile ei și ale antrenorului Patrick Mouratoglou s-au separat, Halep s-a antrenat periodic în Dubai, locul unde numeroase staruri din tenisul mondial obișnuiesc să-și facă pregătirile în diverse perioade ale anului.
Toamna trecută, Simona obișnuise să publice periodic, pe rețelele de socializare, imagini cu ea antrenându-se pe terenurile de hard din Dubai.
Obicei întrerupt încă din prima parte a lui decembrie, când Simona și-a petrecut o perioadă considerabilă de timp la Paris, interval în care a acordat inclusiv un interviu unei importante publicații franceze.
Accidentată la umăr, Simona și-a sistat antrenamentele în decembrie. A reluat pregătirile treptat, pe 8 ianuarie
Nu a fost neapărat o pauză dorită de Simona, dezvăluie surse autorizate ale Gazetei. Departe de tenis din august 2022, Halep n-a fost ferită de accidentări nici în perioada în care a fost în afara competițiilor.
Din informațiile obținute de GSP, jucătoarea de 32 de ani nu s-a mai putut antrena la capacitate maximă din cauza unor dureri supărătoare la umăr, astfel că și-a întrerupt programul stabilit atunci și a hotărât să revină cu forțe proaspete în 2024. Lucru care s-a și întâmplat.
E de notorietate că Halep n-a fost deloc ferită de accidentări de-a lungul carierei. Iar problemele la umăr i-au mai dat bătăi de cap și în trecut. Spre exemplu, sezonul 2021 al Simonei a fost fragmentat de o accidentare la umăr.
Problemele medicale în acea zonă au debutat la Australian Open, în meciul cu Carlone Garcia, iar ulterior problema s-a agravat, obligând-o să se retragă din turneul de la Miami, în martie.
Simona Halep, pe mâinile filipinezei Jez Manso în primele zile din 2024
Revenirea Simonei în Dubai a devenit o certitudine zilele trecute, când a apărut în compania filipinezei Jez Manso, un preparator fizic care lucrează de mai bine de un deceniu în Dubai și are o experiență vastă cu sportivii de top.
„Uite cine a revenit la club, campioana din Dubai din 2015 și 2020, Simona Halep! Ne bucurăm că ai revenit”, a scris experta din Filipine.
Citește și alte știri despre Simona Halep
Comeback neașteptat! Cristi Balaj semnează și va fi noul președinte al clubului din Superliga
Știm finala barajului de Conference League » Când și unde se va disputa