SPORTURI  »  TENIS  »  ROLAND GARROS

SIMONA HALEP - SLOANE STEPHENS // Remarcabil! O româncă, printre arbitrii marii finale Halep - Stephens + meciul va fi condus din scaun de fratele antrenoarei jignite de Ilie Năstase

FOTO: Raed Krishan
FOTO: Raed Krishan

Articol de GSP - Publicat sambata, 09 iunie 2018 14:31

Simona Halep dispută azi finala de la Roland Garros împotriva americancei Sloane Stephens. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și în direct la Eurosport și Pro TV, de la ora 16:00. 

Unul dintre arbitrii de linie ai finalei Simona Halep - Sloane Stephens este chiar o româncă! Este vorba de Raluca Andrei (28 de ani), care se află la prima finală de Mare Șlem a carierei.

"În tenis nu e ca la fotbal! Din contră, aici este un avantaj faptul că vii din aceeaşi ţară, pentru că poţi să comunici mai bine cu jucătorul, atunci când este cazul. Am mai arbitrat-o pe Simona în finala cu Mladenovici de la Madrid, iar la actuala ediţie de Roland Garros pe Miki Buzărnescu", a declarat Raluca Andrei, potrivit Fanatik.

Sâmbătă, Raluca a fost la linie la ambele semifinale masculine, Rafael Nadal - Juan Martin del Potro și Dominic Thiem - Marco Cecchinato.

Fratele antrenoarei jignite de Ilie Năstase arbitează meciul

Marea finală de la Paris va fi arbitrată din scaun de britanicul James Keothavong, un arbitru extrem de apreciat în circuit. Acesta arbirează din 2010 și a condus 3 finale de Mare Șlem până acum: finala masculină de la Wimbledon 2014, finala feminină de la Wimbledon 2016, dar și finala epică dintre Federer și Nadal de la Australian Open 2017.

El este fratele Annei Keothavong, căpitanul nejucător al echipei de Fed Cup a Marii Britanii. Aceasta a fost jignită de Ilie Nătase în timpul duelului de la Mamaia din 2016 dintre România și Marea Britanie.

Cum a fost la precedentele 3 finale de GS

Renaut Lichtenstein a condus finala de anul trecut dintre Halep și Ostapenko, în timp ce sârboiaca Marijana Veljovici a condus din scaun finala de la Australian Open 2018 cu Wozniacki.

În 2014, prima finală de Mare Șlem a Simonei Halep, pierdută în fața Mariei Sharapova, a fost oficiată de Kader Nouni, cel care a luat și două decizii controversate în favoarea rusoaicei.

Meciul Simona Halep - Sloane Stephens poate fi urmărit liveTEXT AICI

Vezi și:

Citește și:

Țeapă de milioane luată de UEFA » Unde a putut fi urmărită ilegal finala Ligii Campionilor
Liga Campionilor
Țeapă de milioane luată de UEFA » Unde a putut fi urmărită ilegal finala Ligii Campionilor
Cei 4 jucători de la Real Madrid care au intrat definitiv în istoria fotbalului după finala Champions League
Liga Campionilor
Cei 4 jucători de la Real Madrid care au intrat definitiv în istoria fotbalului după finala Champions League
Reporterii GSP au surprins scenele tensionate de la porțile arenei Wembley » Ce s-a întâmplat la câteva minute după finala UCL
Liga Campionilor
Reporterii GSP au surprins scenele tensionate de la porțile arenei Wembley » Ce s-a întâmplat la câteva minute după finala UCL

Bișnițarii își fac de cap la finala de Liga Campionilor » Reporterii Gazetei au surprins în detaliu modul lor de a acționa: metoda ingenioasă găsită prin care poliția nu poate interveni

Cu câți bani s-au ales Bettyshor și Roxana Țuțu, femeile bătute cu bestialitate de „Perversul de pe Târgu Ocna” în ring


Comentarii (13)
traian_v
traian_v  •  09 Iunie 2018, 16:45

Nastase nu a jignit-o deloc. I-a cerut numarul camerei, nu?

traian_v
traian_v  •  09 Iunie 2018, 16:44

Si la fotbal e un avantaj ca poti comunica cu jucatorii ;) Si mai ales cu conducatorii.

baruch
baruch  •  09 Iunie 2018, 15:53

n-are aproape nicio importanta arbitrajul la tenis.

Vezi toate comentariile (13)
Comentează