SPORTURI  »  TENIS  »  WIMBLEDON

Experții de la Wimbledon, profund impresionați de Simona Halep: „Victoria a părut fără efort. Prea bună pentru Badosa!”

Simona Halep // foto: Guliver/gettyimages
Simona Halep // foto: Guliver/gettyimages

Articol de GSP - Publicat luni, 04 iulie 2022 20:37 / Actualizat luni, 04 iulie 2022 21:09

Foștii mari jucători de tenis Mats Wilander (57 de ani) și Alex Corretja (48) au analizat duelul dintre Simona Halep și Paula Badosa din optimile de finală ale Wimbledon, tranșat de româncă în minimum de seturi, 6-1, 6-2, după doar 59 de minute de joc.

Simona Halep a avut o evoluție entuziasmantă împotriva Paulei Badosa, a patra jucătoare a lumii, pe care a sufocat-o cu lovituri agresive și variate. 

Diferența dintre cele două jucătoare l-a surprins pe Alex Corretja, fost număr 2 ATP, având în vedere parcursul bun al Paulei Badosa de la ediția din acest an a Wimbledon. 

Simona Halep, surprinsă de reporter după victoria cu Badosa: „Da? Nu m-am gândit la acest lucru!”
Wimbledon
Simona Halep, surprinsă de reporter după victoria cu Badosa: „Da? Nu m-am gândit la acest lucru!”

Alex Corretja: „Simona Halep a fost prea bună pentru Badosa”

„Nu m-am așteptat la asta, simțeam că Badosa juca foarte bine. Am zis «OK, poate e într-o formă bună și are șanse să joace bine», dar Simona a fost prea bună pentru ea, prea rapidă, prea agresivă. A dictat punctele, Badosa nu a găsit niciun mod să o rănească. Victoria Simonei a părut fără efort.

Jocul Simonei de picioare este mult mai bun, se mișcă rapid, cu pași mici. În schimb, Badosa este mai puternică, dar pașii săi sunt mai mari, are nevoie de mai mult timp pentru a lovi. Simona i-a luat din acest timp. 

Pe deasupra, serviciul Paulei nu a fost la nivel bun astăzi. Simona a făcut ce trebuie împotriva Paulei”, a afirmat Corretja la Eurosport.

Mats Wilander: „Simona Halep este o jucătoare diferită”

Mats Wilander, fost jucător cu 7 trofee de Grand Slam în palmares, consideră că jocul Simonei s-a schimbat radical în ultima vreme, sub comanda lui Patrick Mouratoglou, față de ce arăta Halep în trecut.

„Trebuie să spunem că Simona este o jucătoare diferită. Este atât de agresivă, joacă altfel. Anticipează foarte bine punctele. În trecut mergea înapoi, acum se duce în față sau rămâne pe tușă. Cred că Simona este mai bună pe iarbă în acest moment decât pe zgură”, a opinat suedezul. 

Simona Halep face meciul turneului și se califică în „sferturi” la Wimbledon! Doar o oră petrecută pe teren
WIMBLEDON
Simona Halep face meciul turneului și se califică în „sferturi” la Wimbledon! Doar o oră petrecută pe teren
Lovitura fabuloasă prin care Simona Halep a rupt echilibrul înfruntării cu Badosa
Wimbledon
Lovitura fabuloasă prin care Simona Halep a rupt echilibrul înfruntării cu Badosa

Citește și:

Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
Stranieri
Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Campionate
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”
Superliga
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”

Cine stă în poarta României la Euro 2024? Numărul 1 are o mare problemă: „Mă aștept ca Edi să meargă la sigur”

3 MARI întrebări despre selecția lui Edi Iordănescu în apărare: chiar nu exista o alternativă autentică?!


Comentarii (1)
marcelclujnapoca
marcelclujnapoca  •  05 Iulie 2022, 10:59

Badosa era mare ...era un punct de reper pentru Simona, un jalon pe langa care trebuia sa da-i ...vizual era usor de anticipat fara sa te uiti la ea ! Dar asta stiu sa faca doar marii campioni ! Felicitari Simona ! Bafta maximă!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează