Articol de Adrian Duţă - Publicat duminica, 05 februarie 2023 15:14 / Actualizat duminica, 05 februarie 2023 16:23
Andrei Chivulete, arbitrul care a oprit meciul Sepsi - FCU Craiova din cauza scandărilor xenofobe ale fanilor olteni, a fost premiat de CCA cu o delegare la un super-meci.
- CONTEXT:
- Sepsi - FCU Craiova, meci din etapa 23, a fost oprit definitiv în minutul 26, din cauza scandărilor xenofobe ale ultrașilor olteni.
- Cum partida a fost oprită din cauza fanilor olteni, FCU Craiova riscă să piardă la „masa verde” cu 0-3.
- Cazul va fi judecat de Comisia de Disciplină din cadrul FRF pe baza raportului întocmit de arbitru și de observatorul partidei, Octavian Goga. Întrunită miercuri, Comisia a fixat un termen nou pentru caz, pe 8 februarie.
Chivulete va arbitra un meci tare din etapa #24 din Superliga, Farul - CSU Craiova. Partida de la Ovidiu se joacă luni, 6 februarie, de la ora 20:00.
Asistenții lui Chivulete vor fi Andrei Constantinescu și Sebastian Gheorghe. Arbitrul VAR este Cătălin Popa, iar arbitrul AVAR va fi Romică Bîrdeș.
![Propunere șocantă pentru UEFA din partea Federației Maghiare: „Vrem steagul Ungariei Mari pe stadioane!” + „A fost rasist, dar doar o perioadă”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/05022023/64c3f399-3ab4-4cc9-b4e4-fd0d3cf98001.jpg?width=195&height=130)
Andrei Chivulete, delegat la Farul - Universitatea Craiova
Andrei Chivulete va arbitra Farul - CSU Craiova la o săptămână după ce a oprit FCU Craiova - Sepsi, semn că cei de la CCA au fost mulțumiți de alegerea arbitrului.
Chivulete a fost lăudat de Marius Avram, care a explicat de arbitrul de la FCU Craiova - Sepsi a fost acoperit de regulament. „Când au loc scandări xenofobe, el trebuie să urmeze procedura celor trei pași. Chivulete a urmat-o. Primul a fost întreruperea jocului, atenționarea la stația stadionului. Pasul numărul 2 e oprirea jocului timp de 10 minute.
A fost și el făcut. Pasul numărul 3, în cazul în care se repetă scandările, oprirea definitivă. Chivulete a urmat pașii conform regulamentelor în vigoare. Nu făcea acest lucru dacă nu avea argumente”, a spus Marius Avram, fost arbitru FIFA, la „Digi Sport Special”.
Alexandru Deaconu, premiat de Traian Băsescu după ce a oprit Rapid - Steaua
Chivulete nu e primul arbitru român premiat după ce a oprit un meci. Alexandru Deaconu, în prezent șeful proiectului „Arbitraj video în România”, a fost decorat de Traian Băsescu în 2008, după ce a oprit Rapid - Steaua în minutul 74.
Alexandru Deaconu a primit Ordinul Sportiv Clasa a III-a de la fostul președinte al României. El pusese capăt meciului Rapid - Steaua, după ce a fost lovit în cap cu o brichetă aruncată din tribune pe Giulești. Roș-albaștrii au câștigat atunci cu 3-0 la „masa verde”.
VIDEO. Imagini cu momentul primei opriri a meciului din Sepsi - FCU Craiova
Citește și:
![Derby pustiu? Câte bilete s-au vândut la CFR - FCSB: „E greu să stai în tribună la -10°C”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/05022023/007554c8-43f0-428b-8da7-43af341e8837.jpg?width=195&height=130)
![„Mutu s-a făcut albastru de frică” » Mititelu dezvăluie ce s-a întâmplat când ultrașii au intrat peste jucători în autocarul lui FCU Craiova](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/18122022/046f37e3-4eff-4b91-a6ff-c4671b3a0f81.jpg?width=195&height=130)
Citește și:
![Dan Șucu nu se oprește! Transfer la Rapid direct de la naționala României, în ziua meciului decisiv cu Slovacia](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/26062024/6a264599-5a87-4b57-8e05-e201c433ac69.jpg?width=195&height=130)
![Rusescu a văzut echipa de start a României și a reacționat: „O surpriză foarte mare. Pe Edi l-a deranjat ceva”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/26062024/42743b24-443b-4580-9ac9-7f3a7062fd74.jpg?width=195&height=130)
![Slovacia - România 0-0, decisiv pentru „optimile” EURO 2024 » Atmosferă incendiară la Frankfurt! Ce ocazie ratează „tricolorii”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/26062024/73d8338a-6355-46a3-a7ef-ea4c9c8127aa.jpg?width=195&height=130)