FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Ce urmează pentru Dinamo după retrogradare? Doar ultrașii mai stau în calea dispariției, Badea stă la pândă

Dinamo a retrogradat în liga secundă pentru prima dată de la înființarea din urmă cu 74 de ani, pierzând barajul cu Universitatea Cluj (1-1 astăzi, 0-2 în tur). Clubul riscă falimentul! +30   FOTO
Dinamo a retrogradat în liga secundă pentru prima dată de la înființarea din urmă cu 74 de ani, pierzând barajul cu Universitatea Cluj (1-1 astăzi, 0-2 în tur). Clubul riscă falimentul!

Articol de GSP - Publicat duminica, 29 mai 2022 23:13 / Actualizat duminica, 29 mai 2022 23:16

Dinamo a retrogradat în liga secundă pentru prima dată de la înființarea din urmă cu 74 de ani, pierzând barajul cu Universitatea Cluj (1-1 astăzi, 0-2 în tur). Clubul riscă falimentul!

  • În acest moment, firma Lotus, reprezentată de către Dorin Șerdean, cel care a preluat acțiunile de la Pablo Cortacero, deține 72,87% dintre acțiunile SC Dinamo 1948 SA. Suporterii, la rândul lor, dețin 20,06% din acțiuni, FC Dinamo (Nicolae Badea) - 7%, iar 0,02% aparțin lui Cornel Dinu. Dintre ei, doar DDB va rămâne sigur lângă echipă!

Falimentul sportiv ar putea atrage și falimentul propriu-zis la Dinamo. „Câinii” nu mai pot respecta planul de reorganizare, veniturile scăzând drastic în urma retrogradării. Echipa condusă de Nicolae Badea susține că deține palmaresul, iar Clubul Sportiv stă la pândă și vrea să profite.

Suporterii-finanțatori din DDB sunt singurii care o văd pe Dinamo continuând în Liga 2, dar există disensiuni și în interiorul proiectului care a ținut clubul în viață. În culise, planurile oamenilor care tânjesc după viitorul stadion sunt altele.

Planul de reorganizare al lui Dinamo, imposibil de respectat

Dinamo se află în insolvență din cauza datoriilor rostogolite în ultimii ani. Pentru a obține aprobarea Tribunalului în legătură cu planul de reorganizare, Răzvan Zăvăleanu a descris sursele de venituri cu un optimism exagerat.

El a estimat că Dinamo va încasa 20 de milioane de euro în primii trei ani de la intrarea în insolvență. Asta ar însemna o creștere a veniturilor cu 70% față de precedenții trei ani.

5,3 milioane de eurototalizează datoriile admise la masa credală în cazul clubului Dinamo

O sursă sigură de finanțare dispare odată cu retrogradarea în liga secundă. Este vorba despre banii din drepturile TV, aproximativ 1,3 milioane de euro/sezon, pentru o formație aflată în ultima treime a clasamentului.

Cum a estimat Zăvăleanu veniturile clubului în următorii 3 ani:

  • aproape 3,9 milioane de euro din drepturi TV 
  • în jur de 3,9 milioane de euro din publicitate 
  • 3 milioane de euro din vânzarea jucătorilor
  • aportul acționarilor ar aduce peste 8 milioane de euro 
  • restul, până la 20 de milioane de euro, ar fi reprezentat de bilete și alte venituri

CS Dinamo vrea să înlocuiască FC Dinamo

CS Dinamo, echipa Ministerului de Interne, a câștigat Liga 4 din București și mai are doar un hop pentru promovarea în al treilea eșalon, un baraj în dublă manșă cu cea mai bună formație din județul Călărași. În acest moment, Venus Independența pare favorită să îi iasă în cale. În acest caz, misiunea Clubului Sportiv ar fi ușoară. Independența a câștigat în mai multe rânduri Liga 4 din Bărăgan, dar nu a dorit promovarea din motive financiare.

Conducerea CS Dinamo speră ca odată terminat noul stadion, echipa să treacă în fața actualei prim-divizionare și să pună stăpânire pe arenă, după modelul CSA Steaua în Ghencea.

CS Dinamo are un mare avantaj. A atras deja mai multe glorii din istoria clubului alb-roșu. Dănuț Lupu e deja șeful echipei de fotbal, iar antrenor e Daniel Iftodi, și el ex-dinamovist, campion cu „câinii” la începutul anilor 2000.

Marea piedică o reprezintă relația cu ultrașii din Peluza Cătălin Hîldan. Galeria dinamovistă consideră că CS ar avea un „blat” cu Nicolae Badea și reprezentanții Ministerului de Interne.

Nicolae Badea stă și el la pândă

În deja încurcata lume a „câinilor” apare și ACS FC Dinamo. Echipa lui Nicolae Badea este în Liga 4 și ar deține, conform spuselor omului de afaceri, sigla și palmares. Actuala formație din Liga 1 ar fi primit dreptul de folosință pe perioadă nedeterminată, când a fost cumpărată de Negoiță, cu o singură condiție: clubul să joace în Liga 1.

Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al formației din primul eșalon, a negat în mai multe rânduri scenariul: „Nu există niciun document în acest sens, e doar folclor! Palmaresul nu depinde de liga în care evoluăm”.

VIDEO Fanii lui Dinamo la meciul cu U Cluj

Citește și alte știri despre Dinamo: 

Imaginile durerii în „Ștefan cel Mare”, după retrogradarea istorică a lui Dinamo » N-au lipsit incidentele cu ultrașii
DINAMO ÎN „B”
Imaginile durerii în „Ștefan cel Mare”, după retrogradarea istorică a lui Dinamo » N-au lipsit incidentele cu ultrașii
Dinamoviștii au cerut penalty în minutul 53 » Reluările au lămurit faza cu Irobiso și Florin Ilie
Dinamo - U Cluj
Dinamoviștii au cerut penalty în minutul 53 » Reluările au lămurit faza cu Irobiso și Florin Ilie

Pe ce stadion va juca Corvinul Hunedoara în Europa League: „Am primit invitația și vom merge acolo”

S-a întors! Acționarul din „Epoca de Aur” bagă din nou bani la Dinamo: e unul dintre magnații alcoolului


Comentarii (20)
emilian_din_iasi
emilian_din_iasi  •  27 Iunie 2022, 08:32
Postat de foxy pe 29 Mai 2022, 23:47

Corect! Eu zic asta se 10 ani!:))

:))) Stiu

yo_lomismo
yo_lomismo  •  30 Mai 2022, 22:58

BAH T5ANTALAILOR..DE CAND VA SPUNE TZUSTI CA ASTIA VOR FALIMENTUL LUI DINAMO? 10 ANI? BADEA-NEGOITA..VOR COMPLEXUL DINAMO...PTR INTERESE IMOBILIARE ..***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

tororosso
tororosso  •  30 Mai 2022, 14:56

O situație controversată asta în cazul în care o echipă ca Steaua aparținând MAPN este considerată echipă de amatori iar CS Dinamo, echipa Ministerului de Interne care au același statut . Ambele nu pot promova sau juca în LPF indiferent în ce ligă profesionistă . Aici intervine Badea și probabil dacă nu sigur va fi finanțator al echipei din Stefan cel Mare . Ce jocuri din culise vor urma ? Oare Badea a fost și artizanul retrogradări lui FC Dinamo 1948 ? sau în combinație cu Ionuţ Negoiţă care vrea a mai recupera din bani .

Vezi toate comentariile (20)
Comentează