FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

CFR Cluj a transferat un internațional român școlit în Germania și Italia

Luca Mihai, noul jucător de la CFR Cluj
Luca Mihai, noul jucător de la CFR Cluj

Articol de - Publicat vineri, 21 iulie 2023 10:33 / Actualizat vineri, 21 iulie 2023 11:23

CFR Cluj l-a transferat pe tânărul mijlocaș central Luca Mihai, în vârstă de 19 ani, internațional român U20 legitimat ultima dată la Spal, în Italia.

CFR Cluj se întărește cu un mijlocaș promițător, internaționalul român de tineret Luca Mihai, fotbalist care și-a făcut junioratul la cluburi din străinătate.

Mihai și-a început cariera în Germania, unde a trecut pe la academiile de la Karlsruhe și Walldorf, iar în 2019, la vârsta de 15 ani, a făcut pasul în Italia. A trecut, pe rând, pe la echipele Primavera ale cluburilor Chievo, Bologna și Spal.

Scene uluitoare la Arena Națională: oameni rugați de MM Stoica să nu mai aștepte și să nu se mai așeze la coadă fiindcă nu mai ajung să intre în posesia unui bilet la derby
FCSB - DINAMO
Scene uluitoare la Arena Națională: oameni rugați de MM Stoica să nu mai aștepte și să nu se mai așeze la coadă fiindcă nu mai ajung să intre în posesia unui bilet la derby

CFR Cluj l-a transferat pe internaționalul român Luca Mihai

Născut la București, Luca Mihai a aparținut ultima dată de Spal, iar în sezonul precedent a fost cedat la două cluburi din Serie C, al treilea eșalon italian: mai întâi la Trento, pentru care a jucat 16 meciuri, apoi la UC AlbinoLeffe, unde nu și-a făcut loc în echipă.

Anul trecut, noul jucător al CFR-ului a debutat pentru naționala U20 a României, pentru care a jucat în amicalele cu Italia (1-2) și Polonia (2-0).

Mihai reprezintă o nouă soluție pentru ca antrenorul Andrea Mandorlini să bifeze regula U21, care impune ca un jucător din această categorie de vârstă să fie pe teren pe întreaga durată a meciurilor. În prima etapă, la 2-0 cu Poli Iași, jucătorii „Under” ai CFR-ului au fost mijlocașul Robert Filip și portarul Răzvan Sava. 

Bursa transferurilor la CFR Cluj: 

  • Veniri: Philip Otele (UTA Arad), Cătălin Căbuz (Chindia), Vasile Mogoș (Crotone), Arlind Ajeti (Pordenone), Durel Avounou (Umraniyespor), Ziv Morgan (Kiryat Shmona), Anton Kresic (HNK Rijeka), Luca Mihai (Spal), Matija Boben (Ternana)
  • Reveniri: Jefté Betancor (Pafos), Otto Hindrich (Kisvárda), Zé Gomes (U Cluj), Sergiu Buș (Chindia), Ionuț Rusu (Ripensia), Denis Rusu (Șoimii Lipova), Sebastian Serediuc (Poli Timișoara), Alex Militaru (Unirea Dej)
  • Plecări: Christopher Braun (Rapid), Mihai Bordeianu (U Cluj), Denis Kolinger (Velje), Alex Militaru (Poli Iași), Zé Gomes (Ethnikos Achna FC), Gabriel Debeljuh (liber), Anton Maglica (liber), Karlo Brucic (liber), Nana Boateng (Jeonbuk Motors), Simone Scuffet (Cagliari), Yuri Matias (Neftchi Baku), Andrei Burcă (Al-Okhdood Club)

Mai multe știri din SuperLigă: 

Fotbalistul refuzat de toată SuperLiga ne-a predat o lecție usturătoare » Salariul era de doar 6.000 de euro lunar

N-a jucat niciun minut, dar Gigi vrea 10 milioane pentru el! Clauza-gigant cu care l-ar bate pe Chiricheș

FCSB se întoarce oficial pe Ghencea! Mihai Stoica a făcut anunțul: „Da, sigur! Pe 6 iulie vom juca acolo”

FCSB poate pierde „un jucător excepțional” » Au început negocierile: „E diferență mare între ce solicită și ce e dispus Gigi să ofere!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează