FOTBAL  »  Superliga  »  GSP LIVE

EXCLUSIV VIDEO Ciprian Paraschiv a explicat de ce a scăzut drastic salariile tuturor de la Poli Iași, dar de al lui a avut „milă”: „A fost o decizie extrem de dureroasă”

Ciprian Paraschiv i-a răspuns lui Ovidiu Ioanițoaia
Ciprian Paraschiv i-a răspuns lui Ovidiu Ioanițoaia

Articol de GSP - Publicat luni, 01 iunie 2020 14:40

Ciprian Paraschiv, președintele lui Poli Iași, a fost în direct la GSP Live și a comentat două dintre criticile pe care i le-a adus Ovidiu Ioanițoaia într-un editorial recent. 

Ovidiu Ioanițoaia, directorul Gazetei Sporturilor, a publicat pe 15 aprilie un editorial în care l-a criticat dur pe Paraschiv, pentru discursul aprins pe care acesta l-a avut la adresa lui Gino Iorgulescu, președintele LPF. 

VIDEO Paraschiv îi răspunde lui Ovidiu Ioanițoaia

- Extrag două critici care ți-au fost aduse, dintr-un editorial recent al lui Ovidiu Ioanițoaia. „Deduc că Paraschiv dorește o mână de ajutor de la LPF, ca Poli să obțină licența, deși prin buzunare îi suflă vântul” 

- Eu am întrebat dacă există un fond de criză. L-am văzut pe domnul Ioanițoaia destul de anti-Paraschiv. Eu nu am nimic cu domnia sa. Eu nu sunt genul care să vorbesc pe la spate, îmi exprim punctul de vedere. Dacă am ceva de zis, zic. Doar am întrebat dacă există un fond de rezervă pentru astfel de situații. Să ne ajute Liga cu plata testelor. Dar am înțeles că nu există. Într-adevăr, obținerea licenței a fost o provocare pentru Poli Iași, încă nu avem decizia finală. 

- O a doua critică. Ovidiu Ioanițoaia solicita o lămurire: „De ce cu excepția ta, ai băgat întreg clubul în șomaj tehnic și ai scăzut drastic salariile?” 

- Da, eu mi-am redus la jumătate salariul și absolut toată lumea a intrat în șomaj tehnic. În primul rând am făcut asta ca să respect legea. Eu cred că Iașiul va fi cel mai ferit de procese. Trebuia să fie o persoană care să reprezinte clubul și să se ocupe de dosarul de licențiere. Cei de lângă mine știu că nu vor avea de pierdut, chiar dacă a fost o decizie grea. Vă dați seama că nu mi-a convenit, abia venisem la club și le suspend activitatea jucătorilor? Și trec tot personalul administrativ în șomaj tehnic? A fost o decizie extrem de dureroasă, nu mi-a fost simplu.  

Citește și alte știri de la GSP Live:

Ce riscă jucătorii din Liga 1 dacă ies la o terasă sau primesc musafiri acasă: „Amenda este extrem de drastică” +regula bizară cu scuipatul pe gazon

Comeback neașteptat! Cristi Balaj semnează și va fi noul președinte al clubului din Superliga

Știm finala barajului de Conference League » Când și unde se va disputa


Comentarii (2)
forza_csms
forza_csms  •  01 Iunie 2020, 18:27

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

antisistem
antisistem  •  01 Iunie 2020, 18:22

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează