FOTBAL  »  Superliga  »  CS U CRAIOVA - FCSB 2-1

Cum și-a sabotat Becali echipa » Patronul a impus o schimbare care a ruinat-o pe FCSB!

Articol de , - Publicat marti, 23 octombrie 2018 01:32

Devis Mangia, italianul de la Craiova, are merite incontestabile. Becali a completat tabloul cu o schimbare pe care i-a impus-o lui Dică împotriva unui principiu pe care antrenorul îl enunțase clar: ”Teixeira nu poate fi mijlocaș central, fiindcă riscă mult”.

Când adversarii nu reușesc să facă diferența în partidele cu FCSB, apare Gigi cu o decizie de acasă, din fața televizorului, și își încurcă antrenorul propriu.
La Craiova, Devis Mangia și Becali au fost tacticienii care l-au înfrânt pe Dică. Italianul a reușit să-și ordoneze echipa în pauză, alb-albaștrii au arătat mai bine în partea a doua a partidei și datorită intervenției sale.

Gigi credea că forța atacul

"Le-am alungat teama din cauza căreia nu jucaseră în prima repriză și am mai și schimbat rolurile un pic, cu niște modificări tactice", a explicat Mangia activitatea sa de după 45 de minute.

Becali a făcut restul. La 1-1, patronul a dictat o modificare ofensivă, Teixeira în locul lui Ovidiu Popescu, adică un mijlocaș de 38 de ani obișnuit să evolueze aproape de poarta adversarului în locul unui fotbalist utilizat cel mai des în fața fundașilor.

Ca închizător evoluase Popescu și în prima oră a disputei cu Universitatea, în care FCSB se descurcase rezonabil. Din momentul înlocuirii pe care a dictat-o Becali, Steaua a picat complet. Craiova a mai înscris un gol și a avut și un penalty, pe care l-a ratat Koljici.

A avut dreptate degeaba

La golul de 2-1, Teixeira, ideea lui Becali, le-a oferit oltenilor ocazia să ajungă în avantaj. A pierdut mingea într-o zonă periculoasă, exact motivul pe care l-a invocat Dică atunci când fusese întrebat de ce nu-l folosea pe portughez în fața apărării, și Fedele a marcat dintr-o poziție bună.

În sezonul trecut, foști fotbaliști și antrenori îl presau pe Nicolae să schimbe jocul cu Teixeira mijlocaș central, să renunțe la un închizător pentru că lusitanul ar fi generat o forță ofensivă mai mare. Gigi a făcut experimentul la Craiova împotriva dorinței tehnicianului și a ieșit rău. 

"Nu-mi amintesc cine a făcut schimbările"

Becali nu și-a asumat clar modificările din timpul jocului de la Craiova, dar nici n-a mai susținut că tactica e doar treaba antrenorului. Întrebat la DigiSport cine l-a scos pe Tănase imediat după pauză și l-a introdus pe Moruțan, el a răspuns: "Nu știu, nu-mi mai amintesc". Apoi a admis: "Pe banii mei, fac ce vreau eu! N-o să-i las niciodată lui Dică libertate, așa cum ar vrea el!". 

FCSB se întoarce oficial pe Ghencea! Mihai Stoica a făcut anunțul: „Da, sigur! Pe 6 iulie vom juca acolo”

FCSB poate pierde „un jucător excepțional” » Au început negocierile: „E diferență mare între ce solicită și ce e dispus Gigi să ofere!”


Comentarii (20)
maradona5
maradona5  •  23 Octombrie 2018, 02:23

Care Steaua bai Crait.oi.u ? E clona fc fcsb, de unde Steaua

csasteauabucuresti
csasteauabucuresti  •  23 Octombrie 2018, 07:04
Postat de maradona5 pe 23 Octombrie 2018, 02:23

Care Steaua bai Crait.oi.u ? E clona fc fcsb, de unde Steaua

Bai *** de cate ori sa iti mai spuna nen-tu jjijji ca echipa lui NU e Steaua ca sa înțelegi si tu!? Vezi ca azi la TB e iar înfățișare in speța Palmaresului. Culmea e ca te site-ul Judecătoriei soluția e inca de ieri “amânare”. Sa speram ca e vorba de o greseala funcționărească altfel e chiar grav daca Onorata Instanța se antepronunța!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

legendavisinie
legendavisinie  •  23 Octombrie 2018, 08:32

Să susții o echipă dintr-o altă localitate, cu un alt nume și să te amăgești c-ar fi steaua București. Asta-nseamnă să fii fcsbist.

Vezi toate comentariile (20)
Comentează