FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

Dan Petrescu, momit în străinătate de fostul său jucător: „Mi-ar plăcea să mă bat cu el, are toate șansele să vină”

Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj +25   FOTO
Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj

Articol de GSP - Publicat vineri, 27 noiembrie 2020 09:52 / Actualizat vineri, 27 noiembrie 2020 10:33

Giedrius Arlauskis (32 de ani), fostul portar al lui CFR Cluj, evoluează în prezent la Al Shabab, în Arabia Saudită, țară în care își dorește să ajungă și Dan Petrescu (52).

Arlauskis s-a aflat sub comanda lui Dan Petrescu în două rânduri: mai întâi între august 2017 și iunie 2018, apoi între martie 2019 și august 2020. Cei doi au colaborat foarte bine, contribuind decisiv la cele 3 titluri consecutive cucerite de CFR Cluj, iar lituanianului i-ar plăcea să fie din nou aproape de „Bursuc”. De data aceasta însă, din postura de adversar.

Giedrius Arlauskis: „Îl vreau adversar pe Dan Petrescu”

„Nu citesc presa de aici. Nu pentru că nu vreau, ci pentru că nu înţeleg nimic. Azi eşti aici, mâine eşti acolo, nu se ştie niciodată. Eu zic că are toate şansele să vină Dan Petrescu al Al Nasr, dacă e dorit.

De ce nu? Hai să vină! Mi-ar plăcea să mă bat cu el. Mi-a fost antrenor, acum îl vreau şi adversar”, a declarat Arlauskis pentru AS.ro, întrebat despre posibilitatea ca Dan Petrescu să părăsească CFR.

Dan Petrescu, clauză de reziliere uriașă la CFR Cluj

La începutul lunii, Dan Petrescu a alimentat prin declarațiile sale zvonurile care-l dădeau ca plecat de la CFR. „Bursucul” a declarat în repetate rânduri că are nevoie de o pauză, criticând de fiecare dată conducerea clubului pentru transferurile făcute în ultima perioadă de mercato.

Totuși, Dan Petrescu a rămas la CFR, fiind ținut pe loc de clauza de reziliere imensă pe care contractul său cu „feroviarii” o prevede, 2 milioane de euro.

4 trofeea cucerit Arlauskis alături de CFR Cluj: 3 campionate și o supercupă

VIDEO. Dan Petrescu: „Avem un spirit, un nume și jucătorii știu să se mobilizeze în fața unor adversari foarte valoroși!”

Citește mai multe știri despre CFR Cluj:

CFR Cluj - AS Roma 0-2. Concluziile lui Dan Petrescu: „Ce dracu' să mai zici?! Știți ce mi-a spus Mkhitaryan la bancă?”

CFR Cluj păstrează șanse reale la primăvara Europa League » Toate variantele de calificare

FCSB se întoarce oficial pe Ghencea! Mihai Stoica a făcut anunțul: „Da, sigur! Pe 6 iulie vom juca acolo”

FCSB poate pierde „un jucător excepțional” » Au început negocierile: „E diferență mare între ce solicită și ce e dispus Gigi să ofere!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează