FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

FOTO / OFICIAL Al doilea transfer al zilei la Dinamo! A semnat fostul fotbalist al lui CSU Craiova

Răzvan Popa, la Dinamo
Răzvan Popa, la Dinamo

Articol de , - Publicat joi, 02 septembrie 2021 15:24 / Actualizat joi, 02 septembrie 2021 16:10

Răzvan Popa (24 de ani, fundaș central) este a doua mutare rezolvată de Dinamo după ridicarea interdicției la transferuri. În această dimineață a semnat și Constantin Nica (28 de ani, fundaș dreapta).

Transferul lui Răzvan Popa a fost intermediat de impresarul Bogdan Apostu. Cei doi s-au fotografiat la sediul lui Dinamo alături de Iuliu Mureșan, administratorul special al clubului alb-roșu. Fundașul a semnat pe un sezon, cu posibilitate de prelungire pe încă unul. 

Al doilea transfer al zilei la Dinamo! A semnat fostul fotbalist al lui CSU Craiova
Răzvan Popa a ajuns la Dinamo

Răzvan Popa, la Dinamo 

Cotat la 150.000 euro de către Transfermarkt.com, Popa era liber de contract din iulie, după ce s-a despărțit de Poli Iași. Înainte de aventura din Moldova a mai trecut pe la Gaz Metan, CSU Craiova, iar la juniori a jucat pentru FCSB. Popa a petrecut 4 ani în străinătate, la formațiile de juniori de la Inter Milano, apoi în Spania, la Real Zaragoza și Burgos CF. 

Răzvan Popa are 58 de meciuri în prima ligă din România, cele mai multe la Gaz Metan Mediaș. El va lupta pentru un loc de titular în centrul apărării dinamoviste cu Ricardo Grigore, Marco Ehmann, Alin Dudea și Deniz Giafer.

Steaua moare de ciudă » Răzvan Popa, puştiul de 15 ani care a debutat în Liga 1, s-a format în Ghencea

Constantin Nica, primul transfer al lui Dinamo

Scăpați de marea problemă din acest start de sezon, oficialii lui Dinamo se năpustesc să facă transferuri pentru a mai stopa din căderea în care se află în Liga 1. Roș-albii au bătut deja palma cu fundașul Constantin Nica (28 de ani), un fotbalist cu ștate vechi la Dinamo, dar care are doar două meciuri jucate în ultimii trei ani! Acesta a semnat un contract valabil pentru următoarele două sezoane.

„În urma ridicării interdicției de transferuri, Constantin Nica este primul jucător transferat la Dinamo. Crescut de Dinamo, fundașul dreapta a mai activat pentru noi în două rânduri, în perioada 2010-2013, respectiv în sezonul 2017-2018. Bine ai revenit acasă!”, se arată în comunicatul emis în această dimineață de „câini”.

Nica se antrenează cu Dinamo din iunie

Apărător de bandă dreaptă, Nica a jucat în al doilea său mandat în Ștefan cel Mare și în partea stângă. Jucătorul pentru care Dinamo a încasat 1,6 milioane de euro în 2013 de la Atalanta Bergamo s-a antrenat cu Dinamo încă din luna iunie, însă nu a putut fi folosit din cauza embargo-ului pe care roș-albii l-au avut la transferuri.

Citește mai multe știri despre Dinamo:

Cortacero se poate alege cu zero » Deși s-a înscris la masa credală, spaniolul poate rămâne fără niciun ban

Au fost puse în vânzare biletele la derby-ul FCSB - Dinamo » „Câinii” vor mai multe: „Vom domina fondul sonor”

FCSB se întoarce oficial pe Ghencea! Mihai Stoica a făcut anunțul: „Da, sigur! Pe 6 iulie vom juca acolo”

FCSB poate pierde „un jucător excepțional” » Au început negocierile: „E diferență mare între ce solicită și ce e dispus Gigi să ofere!”


Comentarii (37)
flosud97
flosud97  •  02 Septembrie 2021, 16:22

Doamne fereste ce poza, zici ça acum à iesit Din puscarie sau il duc la spanzuratoare

denieru
denieru  •  02 Septembrie 2021, 16:24

e afisul noului sezon din Prison Break ?

smdb
smdb  •  02 Septembrie 2021, 15:44

Pare o poza de bounty hunters, l-au prins pe fugar si acum sunt bucurosi ca-s iau recompensa :))))))) Ce gluma de club a ajuns mimamo :))))

Vezi toate comentariile (37)
Comentează
Close