Articol de Adrian Duţă - Publicat marti, 11 iulie 2023 21:00 / Actualizat marti, 11 iulie 2023 21:44
Gigi Becali, patronul de la FCSB, a anunțat că Vlad Chiricheș (33 de ani) se va antrena de miercuri la baza roș-albaștrilor din Berceni.
Fundașul central dorit de FCSB este liber de contract și a primit propunerea de la Becali de a se antrena cu lotul condus de Elias Charalambous și Mihai Pintilii. Astfel, latifundiarul speră să îl poată convinge mai ușor pe Chiricheș să semneze cu echipa lui.
Gigi Becali: „Chiricheș se antrenează cu noi”
„Am vorbit astăzi cu Chiricheș. Distanța e cam de 100.000 de euro între mine și el, 100.000 pe an. El vrea contract pe doi ani. El vrea 500.000 pe an, îi dau, dar nu-i mai dau bonusuri.
Mai mult îmi convine să renunțe la bonusuri, că eu sunt convins că ne calificăm. Îi dădeam 30.000 pe lună și 200.000 primă de Conference League. El vrea și bonusuri, și 500.000, nu putem așa.
El de mâine (n.r. - miercuri) se antrenează cu noi și vorbim. I-am zis și altceva: «Vino, ajută-ne o lună, două și apoi poți să pleci»”, a declarat Gigi Becali, la „Fotbal Club”.
Ulterior, patronul de la FCSB a primit o întrebare de la editorialistul GSP Cristi Geambașu, prezent în studio: „Sunteți conștient că vreți să transferați un pacient?”. Gigi Becali a răspuns și consideră că Vlad are șanse mai mici să se accidenteze în România, decât în Serie A: „Eu cred că fotbalul în România e mai ușor și nu o să fie atât de solicitat”.