Articol de GSP - Publicat luni, 24 aprilie 2017 22:41
FCSB a obţinut doar un punct în disputa cu Viitorul, scor 1-1, ratând astfel o oportunitate enormă de a se distanţa decisiv în lupta la titlu.
Copleşiţi de oportunitatea tocmai ratată, jucătorii roş-albaştri au părut dărâmaţi la finalul partidei, prăbuşindu-se pe gazon şi afişând mine vizibil deznădăjduite.
De altfel, Gnohere, Alibec şi Bălaşa au fost surprinşi având lacrimi în ochi, întristaţi de şansa pe care au irosit-o.
Tehnicianul Laurenţiu Reghecampf a fost şi el afectat de remiza cu Viitorul, având o serie de reacţii nervoase la finalul partidei.
La celebra şedinţă tehnică de la jumătatea terenului, tehnicianul FCSB-ului a fost surprins ţipând la jucătorii săi, ţinându-le acestora un discurs agresiv.
Extrem de supărat de rezultat a fost şi MM Stoica, reacţia lui fiind extrem de sugestivă pentru a reliefa starea de spirit din cadrul echipei.
De cealaltă parte, Gică Hagi a salutat fanii roș-albaștrilor.
- Cu trei etape înainte de final, FCSB e lider, cu 38 de puncte. Viitorul e pe doi, cu 35 de puncte, în timp ce Dinamo se află pe trei, cu 33 de puncte.
Comeback neașteptat! Cristi Balaj semnează și va fi noul președinte al clubului din Superliga
Știm finala barajului de Conference League » Când și unde se va disputa