FOTBAL  »  Superliga  »  MĂSURĂ

Luțu, unic asociat și administrator pentru următorii 10 ani. Va avea puteri depline » Decizie total surprinzătoare luată de Gigi Becali

Ionuț Luțu și Gigi Becali
Ionuț Luțu și Gigi Becali

Articol de - Publicat joi, 09 noiembrie 2023 11:44 / Actualizat joi, 09 noiembrie 2023 15:01

Patronul celor de la FCSB, Gigi Becali, a luat decizia de a-l face pe Ionuț Luțu (48 de ani), fost fotbalist și omul său de încredere, unic asociat și administrator al firmei Becali Hotels SRL. 

Theodora Mincu Becali, cea mai mare fiică a lui Gigi Becali, a vândut hotelul deținut de patronul FCSB la malul mării, în stațiunea Venus, familiei Zamfir, proprietara Energoutil Contact din București, în schimbul sumei de 8 milioane de euro, după cum scrie profit.ro

RMN-ul a confirmat astăzi: Dennis Man s-a accidentat și NU va juca în „dubla” decisivă pentru calificarea la Euro 2024!
Israel - România
RMN-ul a confirmat astăzi: Dennis Man s-a accidentat și NU va juca în „dubla” decisivă pentru calificarea la Euro 2024!

Bogdan Ionuț Zamfir a fost numit atunci administrator și acționar al firmei Becali Hotels SRL.

Doar că, în urmă cu câteva zile, Gigi Becali a luat hotărârea de a-l revoca din funcția de administrator al societății comerciale pe Bogdan Ionuţ Zamfir. Locul lui va fi luat de Ionuț Luțu, fost internațional, informează cei de la ziuaconstanta.ro. Fostul fotbalist va fi și unic acționar al Becali Hotels SRL. 

Ionuț Luțu, administrator și unic acționar al Becali Hotels SRL

Decizia luată de patronul FCSB a fost publicată în urmă cu câteva zile și în Monitorul Oficial. Sursa citată mai arată că, pe lângă aceste hotărâri, a fost luată și decizia radierii unui punct de lucru din municipiul Mangalia, județul Constanța. 

Bogdan Ionuţ Zamfir, în calitate de asociat unic al S.C. BECALI HOTELS - S.R.L., cu sediul în Bucureşti, Str. Sirenelor nr. 95, sectorul 5, reprezentând 100% capitalul social, a adoptat la data de 05.10.2023 prezenta decizie:
1. Se decide cesionarea tuturor părţilor sociale deţinute în cadrul societăţii de asociatul unic, în număr total de 5.000 de părţi sociale, cu o valoare nominală de 10 lei şi o valoare totală de 50.000 lei, către Ion- Ionuţ Luţu.
2. Se dispune modificarea art. 3.2 din actul constitutiv, care va avea următorul conţinut: „Capitalul social este deţinut de către asociatul unic, în persoana domnului Ion-Ionuţ Luţu, acesta fiind şi beneficiar real al societăţii”.
3. Se revocă din funcţia de administrator Bogdan Ionuţ Zamfir şi se numeşte în funcţia de administrator, cu puteri depline şi pe o durată de 10 ani, Ion-Ionuţ Luţu.
4. Se dispune schimbarea sediului social al societăţii, noul sediu social urmând a fi stabilit în oraşul Voluntari, şos. Pipera-Tunari nr. 198C, tronson Est, jud. Ilfov, pe o durată de 4 ani de zile, începând cu data de 05.10.2023.
5. Se radiază punctul de lucru din mun. Mangalia, str. Nicolae Iorga nr. 34, staţiunea Venus, jud. Constanţa.

Becali Hotels SRL a fost fondată în anul 2022, se arată pe site-ul firme.ro. Anul trecut, această societate comercială a avut o cifră de afaceri de 4.146.429 de lei și un profit de 3.527 de lei. 

Ionuț Luțu, dorit de Gigi Becali pe banca FCSB 

Ionuț Luțu ar putea deveni în curând antrenorul celor de la FCSB, lucru pe care patronul Gigi Becali l-a exprimat de mai multe ori în mod public. 

Fostul fotbalist s-a înscris la cursurile Școlii de antrenori de la Chișinău, după ce fusese respins la București. 

Luțu a mers în Republica Moldova, unde a susținut examenul de admitere la cursurile pentru licența Pro, calificarea maximă din antrenorat. Cu „Pro”, Ionuț ar avea dreptul de a fi antrenor principal în prima ligă, deci ar fi capabil să ocupe rolul acesta inclusiv la FCSB.

Când a avut nevoie de un licențiat Pro pentru respectarea regulamentului, Becali a apelat ba la Strizu, ba la Charalambous. Dacă moldovenii îl vor accepta pe Luțu la cursuri, Gigi va putea să-l instaleze, peste doi ani, pe șoferul său în funcția de „principal”.

Cursurile pentru obținerea licenței Pro durează doi ani și costă 6.000 de euro. La școala din Moldova au mers mulți români, cei mai mulți dintre ei fiind atrași de faptul că la Chișinău se puteau înscrie fără să aibă nevoie de diploma de Bacalaureat, o condiție pe care o impunea Federația Română de Fotbal. 

Zicu, Marius Croitoru, Mihai Iosif au susținut și ei examenul de admitere în același timp cu Luțu.

Luțu nu s-a dus la Chișinău fiindcă nu ar avea BAC-ul, el a mers acolo după ce a ratat admiterea la București. A fost respins după ce a apărut la examen și le-a spus persoanelor prezente „n-am învățat mai nimic, că n-am avut timp”. 

În Moldova a mai primit o șansă pentru a putea căpăta postul de antrenor principal în cel mai popular club din România.

Ionuț Luțu e student de 28 de ani!

Luțu este, probabil, cel mai vechi cursant din toată țara și unul dintre cei mai vechi din lume! El a început cursurile pentru a deveni antrenor în urmă cu 28 de ani! Luțu povestea într-un interviu pe care i-l acorda Gazetei în 2009:

„Tu dă-ţi seama de un lucru: sunt cel mai vechi student al Facultăţii de Sport, de prin '95 sunt înscris şi nici acum n-am terminat! După atâţia ani de facultate, ce zici, ajung antrenor bun? Plus că am lucrat cu toţi antrenorii, frate! 

Zi-mi numele unuia şi eu îţi spun c-am lucrat cu el! Piţurcă, Halagian, Hizo, toţi, mă! Şi pe Mircea Rădulescu l-am avut antrenor.

Când oi da examen la Şcoala de Antrenori, îi zic să ţină şi el cont, să mă ajute. Îi spun: «Nea Mircea, nu mă-ntreba din tot, ia-mă mai pe sărite!»”.

De atunci, FRF a mai schimbat doi șefi ai Școlii de Antrenori. Rădulescu a fost înlocuit cu Apolzan, căruia i-a urmat în funcție Lucian Burchel.

VIDEO. Stelian Ogică infirmă faptul că Ionuț Luțu l-a înnoroit la antrenamentul celor de la FC Național

Citește și: 

Certat de Federație, Bourceanu își menține declarațiile: „ Inadmisibil! Voi spune mereu ce văd și ce s-a întâmplat de fapt”

Însărcinată cu primul copil, Sorina Grozav a dezvăluit cum l-a cunoscut pe Gicu: „Poate nu veți crede, dar...”

La EURO GSP, Pițurcă a prevăzut finala Champions League și dă de pământ cu 3 „grei” ai vremurilor noastre: „Au fost PANARAME!”

„E foarte grav ce a spus Șucu!” » A „citit” ce se întâmplă la Rapid: „Vine președinte cu Șumudică antrenor!”


Comentarii (29)
paolo13
paolo13  •  12 Noiembrie 2023, 12:29
Postat de 1ianuarie pe 09 Noiembrie 2023, 15:55

Bă, din cauza *** ca tine e site-ul așa slugă.

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

doar..titi
doar..titi  •  10 Noiembrie 2023, 00:07
Postat de contrabas3 pe 09 Noiembrie 2023, 19:32

Eroare! O fi Luțu viclean copil de casă, dar în niciun caz nu e mai prost decât Jijiii; ba cred că e chiar mai luminat la minte decât războinicul luminii.

daca e studinte ....de 25 de ani???!! si vorba aia nu la cibernetuca sau mecanica cuantica.......nimic de adaugat!!!

contrabas3
contrabas3  •  09 Noiembrie 2023, 19:32
Postat de doar..titi pe 09 Noiembrie 2023, 17:39

bravo ciobane....si gasit si tu pe unu mai prost ca tine!!! tine-l aproape ...vorba lu'teo trandafir !!!

Eroare! O fi Luțu viclean copil de casă, dar în niciun caz nu e mai prost decât Jijiii; ba cred că e chiar mai luminat la minte decât războinicul luminii.

Vezi toate comentariile (29)
Comentează