FOTBAL  »  Superliga  »  FC VOLUNTARI - VIITORUL, LUNI, 20:45, DIGI, TELEKOM, LOOK, GSP.RO

Hagi a vorbit despre situația ingrată a lui Ianis: "Nu are ce căuta în liga secundă, el e jucător de Serie A, un adevărat decar!" » Ce spune de plecarea în Turcia

FOTO: Gazeta Sporturilor
FOTO: Gazeta Sporturilor

Articol de GSP - Publicat duminica, 19 noiembrie 2017 16:42

Gheorghe Hagi, antrenorul campioanei Viitorul, a prefațat în cadrul unei conferințe de presă duelul pe care echipa sa îl va juca luni, pe terenul lui FC Voluntari, de la ora 20:45.

"Ne așteaptă o deplasare grea, contra unei echipe care e foarte bine organizată. E o echipă puternică pe tranziția pozitivă, la fel și la fazele fixe. Va fi greu, dar gândul meu e să mergem să luăm trei puncte.

Va trebui să rămânem la fel de concetrați până acum, încercăm să rămânem în partea de sus a clasamentului. Vreau o echipă care să fie la fel ca în precedentele partide, când ne-am impus și am dictat intensitatea meciului. Nu ne va fi ușor, întâlnim o echipă care primește goluri puține, e greu de desfăcut", a spus Hagi. 

...despre situația fiului său: "Nu vreau să fac scenarii. E un jucător talentat, pe care Fiorentina l-a dorit. A jucat foarte puțin, din păcate pentru el. Timp de un an și jumătate toată lumea a vorbit foarte bine despre el.

Personal, ca manager, conducător și părinte, m-ar fi bucurat dacă i s-ar fi dat oportunitatea să joace mai mult ca să arate dacă poate să facă față sau nu. Vom vedea ce se va întâmpla în iarnă. Când a plecat de la noi era în top 100 jucători U21 din lume.

Dacă lucrurile vor continua pe aceeași linie, trebuie să-i găsim o echipă la care să joace pentru a demonsta ce poate. Prima idee a mea e să joace în Serie A. Cu tot respectul pentru Pescara (n.r. - echipă din Serie B care îl dorește pe Ianis Hagi), nu aș vrea ca el să joace în divizia secundă. El își dorește să joace în prima ligă. El poate progresa doar fiind în primii 14-15 jucători ai unei echipe. E un decar veritabil, de care România va avea nevoie în viitor". 

...despre ipotetica sa plecare în străinătate: "Cu siguranță, mă voi întoarce în Turcia pentru a face ceva acolo. Sunt iubit, sunt respectat, aș putea ajunge acolo la o echipă mare. Așa ar fi logic, ar trebui să vină de la sine".

Cristian Tudor Popescu dezvăluie regula radicală pe care ar impune-o imediat în tenis: „E singura șansă pentru spectacol, să scăpăm de «bum-bum», «buf-buf»”

CSA Steaua ATACĂ după ultima decizie privind palmaresul: „FCSB a jucat ilegal în Liga 1. Cerem public LPF și FRF să explice!”


Comentarii (40)
roadghost
roadghost  •  19 Noiembrie 2017, 18:54

Ianis e un decar "veritabil", bun exclusiv pt jocul de septica...jenant sa vezi cati oameni nu fac diferenta intre grija sau dragostea parinteasca si nepotism, care a distrus orice sansa a Romaniei la meritocratie...dati-i frate inainte cu "copilu trebuie sustinut si rasfatat"si pe urma intrebati-va de ce nu va gasiti joburi si de ce mor pacienti in spitale pe capete, operati defectuos sau ignorati complet de insi suiti acolo de "grija parinteasca"

fcu1948
fcu1948  •  19 Noiembrie 2017, 18:35

Machedonii ăștia chiar nu au bun simț și nici simțul măsurii!

cpt.ahab
cpt.ahab  •  19 Noiembrie 2017, 17:35

Nene Hagi, nu-i mai face deservicii propriului fiu! Lasa-l sa se descurce! Cu cat intervii mai mult, cu cat pomenesti de el mai mult, cu atat ii pui presiune si starnesti antipatie! Lasa-l sa se dezvolte normal si om vedea ce-o iesi! Fii un parinte european, nu unul balcanic!

Vezi toate comentariile (40)
Comentează