FOTBAL  »  Superliga  »  ARBITRAJE

LPF atacă CCA: „Bă, nu e bine ce faceți!” » Implementarea VAR în Liga 1, în aer: „Proiectul e blocat!”

Articol de GSP - Publicat marti, 16 februarie 2021 17:53 / Actualizat marti, 16 februarie 2021 20:05

Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, a discutat pe seama ultimelor controverse iscate de arbitraj în Liga 1.

LPF, poziție după erorile de arbitraj

„Greșelile de arbitraj sunt la fiecare etapă. Dacă sunt mereu greșeli, putem discuta de vicierea rezultatelor. Ca organizator de competiție avem o problemă. Să vedem din ce cauză sunt greșelile acestea. Colțescu are tot mai puține meciuri, Avram s-a retras. Se face o schimbare de generație și probabil că e nevoie de ceva mai mult timp. Unii sunt amatori, au și un alt job pe lângă meseria asta. Încercăm să găsim explicații. 

Am vorbit și cu cei de la CCA. Bă, această lipsă de transparență nu vă face bine! Nici nouă nu ne-a făcut bine înainte. Trebuie să comunicăm, acestea sunt vremurile. Eu, ca oficial al LPF, consider că la CCA lucrurile trebuie îmbunătățite. Dacă nu produci valoare, există o problemă”, a declarat Ștefan în emisiunea „Digi Sport Special”.

VAR în Liga 1 - proiect în aer

De asemenea, oficialul Ligii a afirmat că implementarea VAR în Liga 1 este în aer, din cauza comunicării greoaie între LPF și Federație.

„Singura soluție pentru a anula efectul greșelilor este VAR-ul. Discutăm de luni de zile cu FRF. Am discutat cu EAD (n.r. - deținătorul de drepturi TV), am spus că suportăm noi costurile de achiziționare a echipamentului. Burleanu a ieșit și a spus că a dat drumul la educarea arbitrilor. Acum vreo săptămână, CCA ne scrie că trebuie să plătească LPF pregătirea arbitrilor, care costă acum 550.000 de euro!

Nu putem plăti, pentru că nu noi trebuie să facem asta. În acest moment, proiectul este blocat. Nu ne-am înțeles asupra acestui aspect cu FRF. Am 3 scenarii:

  1.  Federația nu are bani pentru pregătirea arbitrilor;
  2. FRF vrea să blocheze acest proiect
  3. FRF nu vrea că LPF să-și asume proiectul și să-l ducă până la capăt”.

Nu văd cum am putea să gestionăm aceste tensiuni, pentru că nu avem cu cine să comunicăm. Arbitrii trebuie pregătiți 5 luni, să aibă niște meciuri amicale în picioare. Acum nu facem altceva decât să pierdem timp!
- Justin Ștefan, secretar general LPF

Avem intenția de a aduce un fost arbitru în cadrul LPF care să ne sprijine în zona asta. S-ar putea să-l cheme Marius Avram.
- Justin Ștefan, secretar general LPF

EXCLUSIV Le-au pus pumnul în gură! Marius Avram, detalii din culise: „Nu ai voie, ca arbitru, să-ți spui punctul de vedere! Suntem în urmă”

Citește mai multe știri din Liga 1:

De ce viitorul lui Dinamo pare tot mai sumbru: „Spaniolii sunt în continuare în club, lucrurile vor tărăgăna” + Cum se poate rezolva litigiul cu Contra

Cornel Dinu râde de schimbările făcute de FCSB: „Doar dacă se joacă «D-ale Carnavalului» poţi face asta” » Ce spune despre problemele de la echipă

FCSB se întoarce oficial pe Ghencea! Mihai Stoica a făcut anunțul: „Da, sigur! Pe 6 iulie vom juca acolo”

FCSB poate pierde „un jucător excepțional” » Au început negocierile: „E diferență mare între ce solicită și ce e dispus Gigi să ofere!”


Comentarii (12)
ripensistu
ripensistu  •  16 Februarie 2021, 23:05

Pai cum naiba *** FRF&LPF&BKL sa vrea ca fotbalul sa fie cinstit?

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

bodystyle74
bodystyle74  •  16 Februarie 2021, 21:47

Cred ca punctul 2 din articol ar trebui rescris 2. Nimeni nu vrea acest proiect.

danny_l
danny_l  •  16 Februarie 2021, 20:49

Nu va fi Var niciodată, păi cum să-i scoți mingea din poartă unei echipe ce marchează sau să muți faultul in careu,ca să fie penalty?Nu mai poți, normal,ptr că este Var,de aceea nu va fi, sunt multe interese.

Vezi toate comentariile (12)
Comentează