FOTBAL  »  Superliga  »  HERMANNSTADT - DINAMO

Marius Măldărășanu le dă „calde” dinamoviștilor: „Au avut și ghinion cu țintarul”. Ce le-a cerut antrenorul jucătorilor săi

Marius Măldărășanu le dă „calde” dinamoviștilor: „Au avut și ghinion cu țintarul”. Ce le-a cerut antrenorul jucătorilor săi
Marius Măldărășanu le dă „calde” dinamoviștilor: „Au avut și ghinion cu țintarul”. Ce le-a cerut antrenorul jucătorilor săi

Articol de - Publicat vineri, 20 octombrie 2023 16:10 / Actualizat vineri, 20 octombrie 2023 17:13

Hermannstadt așteaptă mâine, sâmbătă, Dinamo, de la ora 17:00, Marius Măldărășanu a făcut avancronica duelului

Duelul dintre Hermannstadt și Dinamo de mâine, sâmbătă, de la ora 17:00, propune o confruntare dintre două formații care au aspirații total diferite. Ardelenii sunt pe loc de play-off și forțează accederea în top 6, dacă nu vor fi loviți din nou de probleme financiare, "câinii" speră să iasă mai repede din zona roșie a clasamentului, fiind momentan pe loc retrogradabil.

Dinamo o întâlnește sâmbăta pe Hermannstadt, de la 17:00, duel contând pentru runda a 13-a din Superliga (liveTEXT pe GSP.ro și în direct la TV pe Prima Sport 2, Orange Sport 1 și Digi Sport 1).

Ionuț Lupescu: „Pentru mine există un singur Dinamo, vreau să fac ceva pentru acest club, pentru că aici am crescut”
CS DINAMO
Ionuț Lupescu: „Pentru mine există un singur Dinamo, vreau să fac ceva pentru acest club, pentru că aici am crescut”

Hermannstadt e neînvinsă de 8 etape, 7 remize și o victorie, Marius Măldărășanu apreciază Dinamo

"Câinii" au pus capăt unei serii de patru eșecuri consecutive prin remiza, 1-1, cu CFR Cluj, pe Arena Națională, acum dau din nou de un adversar tare, la Sibiu, cu Hermannstadt.

Echipa lui Marius Măldărășanu este neînvinsă de 8 etape, în care a bifat șapte remize și o victorie. Ardelenii sunt pe loc de play-off, 6, au remizat acasă, cu Rapid, Sepsi, FCSB, echipe ce-au învins Dinamo, și U Cluj, au un singur eșec pe propriul teren, cu Farul (0-1), în runda inaugurală a acestei ediții.

"Ne dorim să câștigăm. Cu 3 puncte, rămânem sus în clasament. Trecem printr-o perioadă bună. A venit această întrerupere, binevenită din punctul meu de vedere. Am avut o perioadă cu multe meciuri într-un timp scurt.

Jucăm contra unei echipe de tradiție, o echipă bună, mie îmi place de ea, încearcă să joace fotbal, de multe ori le reușește. Neșansa lui Dinamo a fost țintarul, a început greu și, probabil, și-a pierdut încrederea, de aceea nu are un număr mai mare de puncte", a punctat Marius Măldărășanu înaintea confruntării.

Marius Măldărășanu a cerut mai multe goluri de la jucătorii săi

Daniel Paraschiv, 24 de ani, este golgeterul echipei, cu 6 reușite, este unul dintre puncherii ligii, dar n-a mai marcat de o lună. Antrenorul sibienilor a solicitat mai mult discernământ în faza ofensivă.

"Noi trecem printr-o perioadă bună, din punct de vedere al atitudinii vom fi la înălțime. Rămâne eficiența, unde mai avem de lucrat, ocazii avem, dar trebuie să marcăm mai multe goluri. Ne trebuie o mai mare concentrare în fața porții", a declarat Marius Măldărășanu.

În afara lui Dragoș Iancu, accidentat pe termen lung, un alt fotbalist, Cristi Neguț, este incert, acuzând probleme medicale în zona coastelor.

6goluri în 12 etape a marcat Daniel Paraschiv pentru Hermannstadt, în condițiile în care Dinamo are 8 goluri înscrise de la revenirea pe prima scenă

Dragoș Iancu a început recuperarea, vorbim prea mult de suspendare (n.red a lui Vali Țicu) decât de un jucător care era cât pe ce să-și termine cariera!
Marius Măldărășanu, antrenor Hermannstadt

VIDEO Ovidiu Burcă, declarații înainte de Hermannstadt - Dinamo: „Au un joc foarte consistent”

Citește și alte știri:

3 detalii pro-Dinamo și 3 pro-Hermannstadt: „câinii” caută ce a găsit Marius Măldărășanu

Gest unic în fotbalul românesc! Hagi i-a permis lui Sabău să se antreneze la el acasă: „Vreau să fiu eu fericit, nu el supărat”

Exod la încă un club din Superligă: 7 jucători sunt OUT » Rapid, U și CFR Cluj luptă pentru mijlocașul rămas liber

Se pregătește o decizie epocală » FIFA este tentată să aprobe modificarea, fanii se revoltă!


Comentarii (2)
creeperno534
creeperno534  •  20 Octombrie 2023, 22:43

A fost manevra, nu ghinion

liviut1
liviut1  •  20 Octombrie 2023, 20:14

Incearca sa-i adoarma pe cei adormiti.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează