FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Mare ajutor în lupta pentru titlul de campioană! Detaliul important care o avantajează pe FCSB

Foto: sportpictures.eu
Foto: sportpictures.eu

Articol de - Publicat joi, 08 martie 2018 09:00

Eşecul istoric cu Hermannstadt, 0-3, a scos-o pe FCSB din cursa pentru Cupă, dar i-a eliberat două date extrem de importante în campionat, înaintea unor deplasări complicate şi poate decisive în bătălia pentru titlu.

Săptămâna trecută, FCSB a ratat al doilea obiectiv intern. A fost strivită de FC Hermannstadt, în sferturile de finală ale Cupei României, 0-3, cel mai umilitor scor din istoria participărilor roş-albastre în această competiţie.

Eliminarea din Cupă, mai ales după amânarea startului de play-off, devine însă un mare ajutor pentru FCSB în lupta pentru titlul de campioană.

Ieşind din Cupă, trupa lui Dică nu doar că va avea, cantitativ, un număr mai mic de meciuri, dar, practic, şi-a eliberat două date, ambele la fix jumătate de săptămână înaintea unor dispute care se anunţă extrem de complicate în Liga 1.

Dacă ar fi mers mai departe în Cupă, în semifinale s-ar fi jucat tur-retur, iar datele de disputare erau înainte de etapele a 6-a şi a 9-a din play-off. În ambele, FCSB are de jucat în deplasare, pe terenuri unde se câştigă extrem de greu puncte: la Ovidiu, cu Viitorul, şi pe noul "Ion Oblemenco", la Craiova.

Acum, Budescu şi compania vor avea, practic, acelaşi "statut" ca şi CFR şi vor disputa câte un meci o dată la o săptămână, nu în ritmul duminică-joi-duminică, aşa cum s-a întâmplat pe toată durata lui 2017 şi chiar şi în startul lui 2018, când echipa a avut, pe lângă Liga 1, alte 3 meciuri, "dubla" cu Lazio şi partida de la Sibiu.

10 meciurimai are de disputat FCSB în acest sezon, iar intervalul în care le va susţine e de 10 săptămâni, ceea ce înseamnă o medie de un meci pe săptămână

41 de meciuria disputat FCSB până acum, într-o perioadă de 26 de săptămâni, ceea ce înseamnă o frecvenţă de aproape 1,6 meciuri pe săptămână

COMPARAŢIE / 50% peste CFR, 30% peste Craiova!

Până în momentul de faţă, FCSB a fost în mod clar dezavantajată, în disputa cu CFR, de faptul că a avut de susţinut mult mai multe meciuri oficiale. Roş-albaştrii au avut de susţinut două tururi în plus în Cupă, la care se adaugă parcursul european, nu mai puţin de 12 partide. În total, un surplus de 14 jocuri, cu puţin peste 50% mai mult decât totalul confruntărilor pe care le-a bifat gruparea din Gruia.

10 11

Şi la jucători e diferenţă mare

Cei mai utilizaţi fotbalişti din lotul lui Dică, pe parcursul actualului sezon, sunt Man (37 meciuri), Tănase (36) şi Gnohere (35), meciuri bifate în toate competiţiile. De la CFR primii sunt Cristi Manea şi Ciprian Deac, care ating abia 25 de partide, cu aproape 50% sub nivelul lui Dennis Man.

Comeback neașteptat! Cristi Balaj semnează și va fi noul președinte al clubului din Superliga

Știm finala barajului de Conference League » Când și unde se va disputa


Comentarii (14)
widoqq
widoqq  •  08 Martie 2018, 09:50

FC FC SB,echipa lui Gigi Puscarie nu are nici o sansa la titlu. O bate si Viitorul in primul meci, o bate de 2 ori CFR ul si o bate si Craiova. Cu o victorie la Iasi nu are sanse la titlu.

1618597915124142
Alexandru Chis  •  08 Martie 2018, 11:20

Este exact avantajul pe care l-a avut CFR care nu a evoluat in cupele europene si a fost eliminata prematur din Copa Romaniei.

valeri_gazaev100
valeri_gazaev100  •  08 Martie 2018, 09:36

"strivita":))))))))))

Vezi toate comentariile (14)
Comentează