FOTBAL  »  Superliga  »  CSU CRAIOVA VS FCU CRAIOVA

BĂNIA, ETERNA DISPUTĂ Scindarea Universității Craiova, episodul 4 » Jonglerii în acte cu identitatea Universității Craiova

Scindarea Universității Craiova, episodul 4 » Jonglerii în acte cu identitatea Universității Craiova
Scindarea Universității Craiova, episodul 4 » Jonglerii în acte cu identitatea Universității Craiova

Articol de - Publicat luni, 07 august 2023 10:01 / Actualizat luni, 07 august 2023 10:07

Combinațiile Staicu - Mititelu, cu firme și acronime din spatele echipei de fotbal, completate cu certificate de identitate sportivă schimbate precum ciorapii

Cele 4 episoade 

Episodul 4: Cum s-a strecurat firma cumpărată de Mititelu (Știința - 2002) drept continuatoare pe CIS-ul eliberat societății lui Staicu

Am detaliat în episodul 3 modul în care, în plin sezon fotbalistic 2004-2005, Dinel Staicu a transferat Universitatea Craiova de pe o firmă pe alta, apoi i-a vândut-o pe cea veche lui Adrian Mititelu.

Dinel a jonglat cu cele două firme, cărora le-a pus denumiri asemănătoare: Știința U Craiova (2002) și FC Știința U Craiova (2004). Din punct de vedere juridic, erau însă două entități diferite. Firma cu "FC" în față a preluat de la cealaltă drepturile federative a 11 jucători, drepturile TV, precum și "licența de joc" înregistrată sub nr. 872/30 iulie 2002.

Licența nu este altceva decât certificatul de identitate sportivă (CIS) pe care trebuie să-l obțină orice entitate care vrea să deruleze activități sportive. Documentul este eliberat de către Agenția Națională pentru Sport (ANS) și este înscris în Registrul Sportiv. Actul are pe verso spații în care se fac completări de fiecare dată când structura sportivă își schimbă denumirea, din diferite motive. În mod normal, el ar trebui să ateste continuitatea unui/unei club/echipe de fotbal, de-a lungul timpului.

După cum putem observa, în actul de cesiune dintre firmele lui Dinel Staicu (foto jos), Fotbal Club Universitatea (2002) a cesionat către FC Universitatea (2004) inclusiv "licența", adică CIS-ul înscris în Registrul Special cu nr. 872/30 iulie 2002. Numărul de identificare în registrul sportiv era DJ/A3/00006/2002.

Scindarea Universității Craiova, episodul 4 » Jonglerii în acte cu identitatea Universității Craiova

În 15 noiembrie 2004, acest CIS a fost eliberat pe numele firmei pe care Dinel Staicu mutase clubul, FC Știința U Craiova (foto).

Scindarea Universității Craiova, episodul 4 » Jonglerii în acte cu identitatea Universității Craiova

Ce s-a întâmplat după aceea știm: pe 9 iunie 2005, Staicu i-a vândut lui Mititelu vechea societate pe care funcționase clubul - Știința U Craiova - fără "FC" în față. Firma a fost rebotezată rapid de Mititelu drept "Univștiința", iar apoi "Fotbal Club U Craiova" - apoi a intrat în insolvență în 2006, iar acum este în faliment.

Cum s-a strecurat firma cumpărată de Mititelu (Știința - 2002) drept continuatoare pe CIS-ul eliberat societății lui Staicu (FC Știința - 2004) este un mister. Cert este că pe CIS-uri nu se înscriu și codurile de identificare ale firmelor, astfel că o confuzie între "Știința" și "FC Știința" nu este exclusă, dacă nu știi că este vorba despre două societăți diferite.

După cum se poate observa pe o legalizare din 10 ianuarie 2006 (Foto), singura modificare este cea din 22 iunie 2005, când societatea lui Mititelu a fost redenumită "Univștiința". După legalizare, a apărut și mențiunea din 13 aprilie 2006, când societatea a fost redenumită din nou - "Fotbal Club U Craiova".

Scindarea Universității Craiova, episodul 4 » Jonglerii în acte cu identitatea Universității Craiova

În sezonul 2005-2006, echipa lui Mititelu evoluează în Divizia B, iar la final va promova în Divizia A. În iunie 2006, patronul solicită aprobarea schimbării denumirii, din "Univștiința" în "Fotbal Club U Craiova", lucru care este aprobat de FRF în ședința din 21 iulie 2006.

Peste ani, nimeni nu va mai face diferența între "Știința" lui Mititelu și "FC Știința" lui Staicu - societate care există și azi, fiind implicată în diverse afaceri ale lui Dinel. De altfel, în 2012 am solicitat ANS (pe atunci ANST) să clarifice problema CIS-urilor. Echipa lui Mititelu fusese dezafiliată în 2011, iar în oraș se vehiculau noi formule pentru a readuce fotbalul la Craiova.

După cum se poate observa în răspuns (foto stânga) - firma lui Staicu "nu deține" CIS. În schimb, firma lui Mititelu (Foto dreapta) deținea un DUPLICAT al CIS-ului, emis de ANST sub nr. 0060156 din 29 martie 2012.

Scindarea Universității Craiova, episodul 4 » Jonglerii în acte cu identitatea Universității Craiova

Am întrebat de ce a fost nevoie de un duplicat, ce s-a întâmplat cu originalul. Ni s-a răspuns (verbal) că s-a cerut duplicat deoarece originalul ar fi fost "plastifiat" - ceea ce nu este voie, pentru că nu se mai pot face mențiuni pe verso. În același răspuns, ni s-a transmis că "denumirea inițială" a structurii sportive fusese Fotbal Club Universitatea SA – care avea CIS nr. 0000896 din 30 iulie 2002.

La ora actuală, CIS-urile se găsesc în format electronic și pot fi consultate de oricine pe site-ul ANS.

Aflăm de aici că Fotbal Club U Craiova (firma lui Mititelu, în faliment) are CIS cu nr. de identificare DJ/A3/00006/2002, dar numărul din registrul special rămâne "de completat".

Noua firmă pe care funcționează clubul lui Mititelu, cea înființată în 2013, are CIS eliberat în 2015 (foto).

Scindarea Universității Craiova, episodul 4 » Jonglerii în acte cu identitatea Universității Craiova

CSU - echipa lui Mihai Rotaru, care a venit în Liga a II-a pe locul oferit orașului de FRF - are CIS eliberat în 2013.

După episodul 3 al serialului nostru despre palmares, Adrian Mititelu a dat o "dezmințire", în care a spus că noi confundăm firmele care au finanțat clubul de-a lungul timpului cu cele înscrise la FRF/LPF, posesoare de certificate de identitate sportivă.

Mititelu enumeră doar patru asemenea entități: clubul din 1991, asociația sportivă din 1994, firma lui Staicu din 2002 și actuala firmă pe care funcționează FCU (foto). Nimic despre firmele intermediare.

Cum explică Mititelu că este continuator al firmei din 2002: în 2017, U Craiova 1948 "a reluat activitatea fotbalistică a clubului exclus".

Pur și simplu, el a modificat în 2012 statutul firmei falimentare, scriind că aceasta este continuatoarea și deținătoarea palmaresului. Nu aceasta a fost și opinia magistraților de la Curtea de Apel Timișoara.

"Afirmarea de către o societate comercială, în actul său constitutiv, că deține un drept care în realitate nu îi aparține nu produce niciun efect juridic", au scris judecătorii în motivarea deciziei din 10 iulie 2023, prin care au acordat palmaresul istoric al Universității Craiova către CSU. 

Primul transfer pentru Reghe » Vine un internațional cu peste 250 de meciuri în Serie A! E recomandat de Răzvan Lucescu
UNIVERSITATEA CRAIOVA
Primul transfer pentru Reghe » Vine un internațional cu peste 250 de meciuri în Serie A! E recomandat de Răzvan Lucescu
Florin Răducioiu, moment fabulos în studio: „Deci îl sun pe Franco Baresi acum, în direct”
SUPERLIGA
Florin Răducioiu, moment fabulos în studio: „Deci îl sun pe Franco Baresi acum, în direct”

Comeback neașteptat! Cristi Balaj semnează și va fi noul președinte al clubului din Superliga

Știm finala barajului de Conference League » Când și unde se va disputa


Comentarii (27)
nicumarin
nicumarin  •  14 August 2023, 22:29

Ce nu a inteles autorul articolelor este aceea ca sectia de fotbal a unui club soortiv cistiga palmares pentru club nu pt ea si cimd se desprinde de clubul sportiv palmaresul ramine acestuia nu pleaca cu sectia decit daca se specifica expres acest lucru in actele juridice. Asa ca firma lui Badea a unit palmaresul clubului sportiv cu cel al echipei actuale care devine continuatoarea echipei din 1991. Asta e tot de fapt. Foarte simplu in esenta.

AdrianUCV1948
AdrianUCV1948  •  14 August 2023, 01:01
Postat de george.br pe 08 August 2023, 01:49

Ti-a scapat porumbelul , Clonache!:)) "...e facuta" de fapt la initiativa partidului, Clonache, nu a clubului sportiv... stim cu totii asta! Planul era sa fie gasita o cale prin care sa fie exclus brutarul, asa ca s-a pus mana de la mana(Sandu&Dragomir + Olga/PSD) pentru nascocirea unei clone care sa ia locul renegatei Stiinta. Zis si facut...

De unde "stiti cu totii asta" ma? Asa v-a spus mititelu? :))))

eterrna.terrra.nova
eterrna.terrra.nova  •  11 August 2023, 18:43
Postat de george.br pe 08 August 2023, 01:49

Ti-a scapat porumbelul , Clonache!:)) "...e facuta" de fapt la initiativa partidului, Clonache, nu a clubului sportiv... stim cu totii asta! Planul era sa fie gasita o cale prin care sa fie exclus brutarul, asa ca s-a pus mana de la mana(Sandu&Dragomir + Olga/PSD) pentru nascocirea unei clone care sa ia locul renegatei Stiinta. Zis si facut...

LOL brutarul e un nimeni isi da prea multa importanță cand isi inchipuie.ca există conspirații impotriva lui. Faliment da singur asta stie nu trebuie sa il "ajute" nimeni

Vezi toate comentariile (27)
Comentează