FOTBAL  »  Superliga  »  FANI

Suporterii din România fierb: „Echipele au nevoie de noi! Nu suntem sufletul stadioanelor?!”

Liga 1 va reveni oficial pe 12 iunie; meciurile se vor disputa fără spectatori
Liga 1 va reveni oficial pe 12 iunie; meciurile se vor disputa fără spectatori

Articol de - Publicat joi, 11 iunie 2020 12:38

Fanii din România sunt tot mai frustrați că în țările vecine se joacă deja cu spectatori, iar la noi, autoritățile anunță că „nu se poate vorbi despre suporteri pe stadioane".

Faptul că în Serbia Partizan și Steaua Roșie au jucat ieri o semifinală de Cupă cu 25.000 de oameni în tribune, dar și recentul anunț al premierului Ludovic Orban că nu se pune problema deocamdată revenirii spectatorilor pe stadioane a iritat și mai mult fanii de la noi. 

Nu se poate așa ceva! Peste tot, la vecinii noștri, se dispută meciuri cu spectatori, numai la noi nu se vrea. Am înțeles, am stat cuminți în perioada stării de urgență, dar gata, dați drumul la oameni să vină la fotbal. Ce vreți să facem? Să mergem la meciuri prin vecini?! 

Trebuie să țină pasul și autoritățile de la noi, să ridice ordonanțele. Cum adică «vin galeriile», nu suntem noi sufletul stadioanelor?! Dar nu e vorba numai despre noi, cei din galerie, dar și despre toți cei care iubesc fotbalul. Gata, coronavirusul e în scădere la noi! Oamenii au înțeles, știu să se protejeze, dacă e nevoie venim și cu măști, dar vrem să se deblocheze odată situația asta. Vin meciuri importante, decisive, derby-uri, echipele au nevoie de noi", spun unii liderii ai suporterilor.

Vor să-și trimită reprezentanți la Guvern

Șefii de galerii iau în calcul și o coaliție a fanilor, pentru deblocarea acestei situații: „Toate Ligile suporterilor ar trebui să trimită un reprezentant, să ne întâlnim, să dăm un comunicat comun, să cerem o întrevedere la Guvern, cu primul ministru, cu ministrul sănătății. Trebuie găsită o soluție! Nici varianta cu 10 la sută nu e corectă. Intră cei din galerii, dar asta ar însemna o discriminare față de ceilalți suporteri. Abonații au prioritate, dar ceilalți?! Lăsați-ne să venim pe stadioane!".

VIDEO Derby la reluarea Ligii 1! Totul despre CFR Cluj - FCSB, meciul care îi poate scoate pe roș-albaștri din lupta pentru titlu

Citește mai multe știri de actualitate:

LPF ia în calcul amânarea partidei Dinamo - Chindia: „Ne gândim la varianta asta” » 3 scenarii posibile

Primul caz de COVID-19 la Dinamo » Urmează o anchetă epidemiologică DSP!

Comeback neașteptat! Cristi Balaj semnează și va fi noul președinte al clubului din Superliga

Știm finala barajului de Conference League » Când și unde se va disputa


Comentarii (7)
116538290032900
Alice Popa  •  11 Iunie 2020, 16:57

Pai, sa fiarba!!! Prin fierbere se distruge virusul!!! ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

ucv1948
ucv1948  •  11 Iunie 2020, 16:46
Postat de ucv1948 pe 11 Iunie 2020, 16:40

In maxin 10 - 15 ani asa se vor desfasura competitiile sportive ... ... ... ... NOAH

2030

ucv1948
ucv1948  •  11 Iunie 2020, 16:40
Postat de ucv1948 pe 11 Iunie 2020, 16:35

Exclus !!! Nu este nevoie de spectatori in tribune !!! ....... . . Acest CO-VID ne-a demonstrat ca se poate juca fotbal si fara suporteri pe stadion..... . . Pay-per-view este singura modalitate pentru a elimina violenta din sport. .... .. Exemplu : . . Joaca echipa favorita , platesti ppw , stai relaxat in propriul fotoliu in ambianta familiala si urmaresti evolutia team-ului tau indragit , fara a mai fi expus riscului de a fi pe stadion ... . Ideal !!!

In maxin 10 - 15 ani asa se vor desfasura competitiile sportive ... ... ... ... NOAH

Vezi toate comentariile (7)
Comentează