FOTBAL  »  LIGA 2  »  GLORIA BUZĂU

VIDEO Prepeliță, după ce a readus Buzăul în prima ligă: „Sunt superstițios, n-am vrut să fac asta!”

Andrei Prepeliță, aruncat pe brațe de elevii lui de la Gloria Buzău // foto: Cristi Preda, GSP +34   FOTO
Andrei Prepeliță, aruncat pe brațe de elevii lui de la Gloria Buzău // foto: Cristi Preda, GSP

Articol de , , - Publicat marti, 07 mai 2024 22:23 / Actualizat miercuri, 08 mai 2024 13:23

Andrei Prepeliță (38 de ani), antrenorul care a readus-o pe Gloria Buzău în prima ligă, a comentat „la cald” performanța echipei lui.

La finele sezonului 2008/2009, Gloria Buzău retrograda din prima ligă, clasându-se pe ultimul loc, cu doar 17 puncte acumulate în cele 34 de etape.

15 ani mai târziu, buzoienii au revenit în Superligă, performanță oficializată în această seară, după 3-0 cu Unirea Slobozia. Gloria nu mai poate fi depășită de următoarele două echipe din play-off cu drept de promovare, Csikszereda și CS Mioveni, care vor merge la baraj cu două echipe din prima ligă.

Andrei Prepeliță, antrenorul care a preluat-o pe Gloria la începutul acestui sezon, a oferit o primă reacție după revenirea Buzăului în eșalonul de elită.

Reacție bizară a conducătorului Gloriei, imediat după promovare: „Sper să devenim «Steluța» 2, dar nu sub Gigi”
GLORIA BUZĂU
Reacție bizară a conducătorului Gloriei, imediat după promovare: „Sper să devenim «Steluța» 2, dar nu sub Gigi”

VIDEO. Andrei Prepeliță, după ce a readus-o pe Gloria Buzău în prima ligă: „Nu vor veni mulți jucători. Să rămânem cu picioarele pe pământ”

„Sincer, sunt consumat, epuizat după un sezon greu. Probabil vom conștientiza peste o zi, două ce am făcut. Ne bucurăm pentru această performanță, după 17 ani Buzăul se întoarce în Liga 1 (n.r. - sunt, de fapt, 15 ani). A fost o muncă grea, dar cred că meritam această promovare”, a spus Prepeliță.

El susține că Gloria nu va efectua multe transferuri în mercato de vară, lotul urmând a fi compus în mare parte din jucătorii care au dus greul în „B”.

„Ne dorim omogenitate, probabil vor veni câțiva jucători, dar nu foarte mulți.

Cea mai mare calitate a unui om este să fie realist. Desigur, ne dorim multe, dar trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ. Cunosc Liga 1 și cred că de abia de acum începe greul”, a transmis antrenorul Gloriei.

„Nu ne-am pregătit pentru sărbătoare, nu am făcut niciun fel de plan. Sunt superstițios și nu am vrut să fac strategii pentru sezonul următor, deși toată lumea ne spunea că suntem cu un picior în Superligă.

Până nu vine și al doilea picior, nu suntem deloc, astea le-am spus jucătorilor. A venit înfrângerea cu Șelimbăr și cred că a fost bună, pentru că jucătorii se credeau deja în Liga 1”, a mai spus Prepeliță.

E o promovare, pentru CV-ul meu este importantă. Sigur, am avut și un loc 4 în Liga 1, o semifinală de Cupă (n.r. - la FC Argeș). Dacă ne uităm în CV-ul meu, din 25 de sezoane, 23 sunt în Liga 1, ca jucător și antrenor.

- Andrei Prepeliță, antrenor Gloria Buzău

Mai multe știri despre Gloria Buzău:

Reacție genială după ce Gloria Buzău a promovat în Superliga: „Momentan, lăsați-ne să ne bucurăm și o să vă spun după, da?”
GLORIA BUZĂU
Reacție genială după ce Gloria Buzău a promovat în Superliga: „Momentan, lăsați-ne să ne bucurăm și o să vă spun după, da?”
„Ole, ola, Buzăul e în A!” » Eroii buzoienilor au oferit primele reacții după promovarea în Superligă: „De vis! Cel mai frumos moment din cariera mea”
GLORIA BUZĂU
„Ole, ola, Buzăul e în A!” » Eroii buzoienilor au oferit primele reacții după promovarea în Superligă: „De vis! Cel mai frumos moment din cariera mea”

FCSB se întoarce oficial pe Ghencea! Mihai Stoica a făcut anunțul: „Da, sigur! Pe 6 iulie vom juca acolo”

FCSB poate pierde „un jucător excepțional” » Au început negocierile: „E diferență mare între ce solicită și ce e dispus Gigi să ofere!”


Comentarii (3)
DMA87
DMA87  •  08 Mai 2024, 10:07

Felicitări pentru această performanță!

cronicaruldefotbal
cronicaruldefotbal  •  08 Mai 2024, 09:28

Bravo Andrei P! Un antrenor tanar care a fost mazilit de FC Arges la pachet cu Vladoiu ca sa apara alti mancatori de *** in peisaj.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Gicudobrin
Gicudobrin  •  08 Mai 2024, 01:02

Trăiască partidul...

Vezi toate comentariile (3)
Comentează