FOTBAL  »  LIGA 2  »  RAPID

VIDEO Ultrașii Rapidului i-au dus pe jucători pe noul stadion » Avertisment clar: „Ar fi calvarul vieții! Eu, Bocciu, vă promit asta în mod solemn”

Discursul lui „Bocciu” de față cu staff-ul și jucătorii Rapidului +10   FOTO
Discursul lui „Bocciu” de față cu staff-ul și jucătorii Rapidului

Articol de GSP - Publicat joi, 13 mai 2021 13:28 / Actualizat joi, 13 mai 2021 13:47

Înainte de meciul de azi cu ASU Poli Timișoara, crucial în lupta pentru promovarea în Liga 1, jucătorii și staff-ul Rapidului au mers pe noul stadion din Giulești alături de suporteri.

Suporterii din Peluza Nord a Rapidului au publicat un videoclip în care liderul galeriei, Liviu Ungurean, zis „Bocciu”, le transmite un mesaj atât jucătorilor, cât și membrilor din staff. Întâlnirea a avut loc zilele trecute, când se monta gazonul pe noul stadion „Rapid - Giulești”. Toată lumea a ascultat discursul șefului de galerie, în care jucătorilor li s-a promis că vor avea plăcuțe gravate cu numele lor la stadion, în cazul promovării.

VIDEO. Jucătorii lui Rapid, motivați de suporteri pe noul stadion

„Este momentul să vă aducem aici, în templul fotbalului românesc, în sufrageria noastră, ca să simțiți pentru ceea ce luptați. Să faceți abstracție de la toate grijile financiare, problemele de familie, să nu vă mai gândiți la nimic. Vreau să vă gândiți și să luptați ca să veniți să jucați aici, asta e cel mai important, primordial pentru voi. E statutul vostru ca jucători. Veți fi primii care veți călca pe această iarbă, care acum se montează. 

Puneți mâna și duceți Rapidul acolo unde trebuie să îl duceți, e pe umerii voștri. Noi dacă eram în tribune umpleam toate stadioanele. V-am susținut și în pandemie, vă susținem în continuare. Suferim foarte mult că nu suntem prezenți pe stadioane și așa mai departe. Acum mingea e la voi. Puneți mâna și gândiți-vă, arătați că sunteți un grup. Mai e puțin și gata, se trage linie. 

Așteptăm de la voi personalitate, să arătați că sunteți mândri să purtați emblema Rapidului pe piept. Importantă e atitudinea, să fiți un grup compact, ați arătat că puteți. Dacă nu ați fi arătat, nu am fi purtat discuții cu voi. Cea mai mare dezamăgire, și vorbesc în numele a mii de oameni, ar fi să inaugurăm această casă minunată în Liga 2

Ar fi cea mai rușinoasă pentru toată suflarea rapidistă, din orice colț al țării. Nu avem cum, nici nu vreau să mă gândesc, ar fi calvarul vieții! Vă promit tuturor în mod solemn că numele a fiecare dintre voi va fi aici pe stadion dacă promovați. Eu, Bocciu, și cu toți cei de aici vă promitem că o să facem o plachetă cu numele tuturor și numele voastre vor dăinui aici”, a spus șeful de galerie. 

+6 FOTO

Rapid are meci cu ASU Poli astăzi

Astăzi, Rapid va căuta victoria care să o apropie decisiv de promovarea în Liga 1. De la ora 20:30, giuleștenii vor juca „acasă”, cu ASU Poli Timișoara, în etapa 8 a play-off-ului de promovare.

„Alb-vișiniii” au, după 7 meciuri jucate, 46 de puncte, cu două mai mult decât CS Mioveni, locul 3 (8 jocuri) și cu trei mai puțin decât liderul U Craiova 1948. Dacă se impun azi, elevii lui Mihăiță Iosif vor face un pas foarte mare spre Liga 1.

Mai multe știri din Liga 2:

Șocant! Antrenorul-poet al Rapidului a pierdut la păcănele banii de vize medicale: „Care e problema? Șumudică nu rupea pariurile?!” + cum l-a dat Pancu afară pe Iosif

„FC U are ultrașii, dincolo sunt «sămânţarii»” » Marcel Pușcaș, tranșant în disputa cluburilor din Craiova

FCSB se întoarce oficial pe Ghencea! Mihai Stoica a făcut anunțul: „Da, sigur! Pe 6 iulie vom juca acolo”

FCSB poate pierde „un jucător excepțional” » Au început negocierile: „E diferență mare între ce solicită și ce e dispus Gigi să ofere!”


Comentarii (36)
brancusi
brancusi  •  13 Mai 2021, 14:23

Sunt convins ca jucatorii au imortalizat pentru eternitate pe telefoanele mobile mesajul marelui Bocciu!!!Iar noua ne-au dat lacrimile urmarindu-l pe acest titan al shaormei!

dora
dora  •  13 Mai 2021, 14:12

Tatuatul Bocciu le promite...de parcă e stadionul lui sau a lu mămicuța lui să poată face ce vrea acolo...cu picioarele pe scaunele noi...că așa le este educația pe care nu au primit-o la timp !!!

dubluv
dubluv  •  13 Mai 2021, 14:54

ce stateau toti ca niste looseri sa asculte filozofia de viata a acestui frustrat... Chiar nu s-a gasit niciun jucator cu mintea la el sa ii intoarca spatele sau sa ii zica sa plece acasa si sa isi vada de ale lui?

Vezi toate comentariile (36)
Comentează