FOTBAL  »  LIGA 4  »  CSA STEAUA

EXCLUSIV Lovitură dată de Steaua! Marcel Răducanu vrea să vină la CSA: „Am vorbit cu Talpan. O să vin la București” + Pregătește revoluția în Ghencea

Articol de - Publicat joi, 24 octombrie 2019 11:25

Marcel Răducanu a împlinit 65 de ani pe 21 octombrie și a dezvăluit pentru GSP.RO că-și dorește să se alăture proiectului CSA Steaua, unde vrea, alături de Florin Talpan, să creeze o academie importantă.

Legenda Stelei spune că va veni în țară pentru a pune toate detaliile la punct și susține că nu se va implica deloc la echipa din Liga 4. 

- Bună ziua, domnule Răducanu! La mulți ani, ce mai faceți? 
- Vă mulțumesc! Sunt prin Germania. Pe 6 noiembrie intru în spital până pe 15 pentru niște investigații. 

- Ce ați pățit? 
- Am niște dureri în corp. Sper să nu mai ies șifonat din spital și apoi la sfârșitul lunii noiembrie vreau să vin în București pentru a mă întâlni cu domnul Talpan? 

- Cu domnul Talpan? 
- Da, dânsul m-a ajutat să-mi rezolv cu pensia de la Armată. I-am trimis niște formulare din Germania pentru că se pare că cei din România nu mă mai găsesc. Probabil sunt prea mulți foști fotbaliști Marcel Răducanu și de-aia. Trebuie să vorbesc și alte lucruri cu domnul Talpan. 

- Cum ar fi? 
- Despre proiectul pe care vrea să mi-l propună. Dânsul vrea să vin la Steaua. Încă n-am discutat concret, dar vrea să facă o academie mare și își dorește să mă alătur proiectului. Vreau să văd ce planuri are. 

- Ce funcție ar urma să aveți la Steaua? 
- Eu sunt deschis la orice. Nu știu încă ce funcție voi avea, trebuie să stau de vorbă cu domnul Talpan. Să vorbim concret. 

- Și veți renunța la academia dumneavoastră de la Dortmund? 
- Nu, niciodată! Nu voi renunța! Aici e baza, de aici vin banii. Nu știu ce va fi la Steaua, dar eu vreau să ajut un pic fotbalul din România. Totul depinde însă de sănătatea mea. 

„Nu m-am uitat la meciurile din Liga 4”

- Vă veți implica și la echipa din Liga 4? 
- Probabil nu voi avea treabă cu prima echipă. Am înțeles că domnul Talpan vrea să facă o academie pentru copii, mie asta îmi place să fac. Putem face ceva bun și să trecem peste academiile echipelor din Liga 1.

- La meciurile echipei din Liga 4 vă uitați? 
- Abia mă uit la meciurile din Liga 1, dar la cele din Liga 4. Nu știu ce e în Liga 4, habar n-am. Am văzut ceva, ceva în urmă cu două sezoane când a promovat Rapidul. Erau antrenori Ion Ion și Marius Lăcătuș. 

- V-ați gândit ce ați vrea să faceți la academia Stelei? 
- E posibil să mai aduc și niște antrenori din Germania pe lângă cei care sunt acum la Steaua. Totul ține de organizare. Trebuie mentalitate bună. Important e cum lucrezi cu copiii de mici pentru a-i forma. Atunci e cel mai important moment pentru ei. Vin cu metode din Germania, cu mentalitate nemțească.  

„Îmi doresc ca Talpan să devină comandant”

- Despre lupta pentru postul de comandant la CSA Steaua ce spuneți? 
- Am înțeles că și domnul Talpan ar avea șanse. Îi țin pumnii să ajungă comandant. Nu l-am văzut niciodată live, dar am vorbit de câteva ori la telefon și mi se pare un om cinstit. Cum l-am simțit eu se pare că e un om cumsecade. Un om cinstit care vrea să construiască ceva, dar în România cei care vor să facă ceva nu prea sunt lăsați. 

CV MARCEL RĂDUCANU  

EXCLUSIV Lovitură dată de Steaua! Marcel Răducanu vrea să vină la CSA: „Am vorbit cu Talpan. O să vin la București” + Pregătește revoluția în Ghencea
Marcel Răducanu (primul din stânga, jos) în tricoul Stelei 1975-1976


DESEMNAT cel mai bun fotbalist român în 1980 
A JUCAT 229 meciuri la Steaua, pentru care a marcat de 94 de ori 
DUBLU CAMPION al României (1976, 1978) 
DUBLU CÂŞTIGĂTOR al Cupei României (1976, 1979) 
A JUCAT de 21 de ori pentru România, pentru care a marcat de 3 ori 
A EVOLUAT 163 de meciuri la Borussia Dortmund, pentru care a marcat de 31 de ori

Vezi și:

CSA STEAUA / EXCLUSIV „Nu am știut de inițiativa lui Talpan” » Documentul care dovedește că Bixi Mocanu a mințit din nou

EXCLUSIV Suporterii CSA Steaua, mințiți din nou! Bixi Mocanu: „Daniel Oprița nu e antrenorul echipei în acte” + Reacția tehnicianului

EXCLUSIV Acuze de infracțiuni în lanț la CSA Steaua! „Gradații” Bixi Mocanu și Cristian Cîrlan se contrazic în cazul Florentin Dumitru: „E uzurpare de calități oficiale”

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

FCSB se întoarce oficial pe Ghencea! Mihai Stoica a făcut anunțul: „Da, sigur! Pe 6 iulie vom juca acolo”

FCSB poate pierde „un jucător excepțional” » Au început negocierile: „E diferență mare între ce solicită și ce e dispus Gigi să ofere!”


Comentarii (82)
144258713378047
Popa Virgiliu  •  24 Octombrie 2019, 13:04

Nu cred că omul de fotbal veritabil care este Marcel Răducanu, poate marșa la aberația asta pe care a produs-o numitul Talpan... La "opera" asta criminală de demolare a celui mai mare brand fotbalistic românesc, Steaua București... Sunt convins că dl. Răducanu știe că există o singură echipă de fotbal "Steaua București" și aceea este în Liga I, este antrenată în prezent de B. Vintilă și vremelnic este patronată de mult hulitul "cioban" G. Becali... Nu mai deranjază pe nimeni faptul că unii se încăpățânează să rostească obsesiv FCSB... E problema lor, suferința lor... Pentru toți cei care urmăresc fenomenul fotbalistic și au scaun la cap, este evident că la Steaua București, continuitatea a fost asigurată de această echipă pe care unii o denumesc FCSB... Aici e vorba de istorie, de solidaritate, de continuitate și desigur. de logică, bunăvoință și de un strop de inteligență... Asta, dacă e... Dacă nu... nu !

mordi
mordi  •  24 Octombrie 2019, 16:02
Postat de Traian Pavelescu pe 24 Octombrie 2019, 14:49

Încă un asistat, atârnat de poarta cazarmii staliniste CSA in așteptarea pachetului izbăvitor cu hrana rece. In lipsa de argumente care sa justifice menținerea doar in România a aberației sovietoide CSA***! Ajunge năucul sa ne spună ca armata germana ard club militar care sexamestsca abuziv in sportul profesionist de echipe! Nonsens total, dar pentru sectanții talpanisti merge și așa! Nici măcarim Rusia TSKA nu mai este a armatei, doar in România se mai păstrează acest bastion toxic al militarismului stalinist in sport! O rusine pentru adunătura de aplaudaci de la poarta UM Ghencea! Patetici nataraii!

postacule, tu vorbesti de aplaudaci?

mongolia2060
mongolia2060  •  24 Octombrie 2019, 15:18

Scoala lui M. Raducanu produce multe talente, fratii Goetze sunt cel mai ilustru exemplu, Mario a marcat golul decisiv in finala mondiala. “Cainii latra, ursul trece”, succes Marcel!

Vezi toate comentariile (82)
Comentează