FOTBAL  »  NATIONALA  »  EURO

EPISODUL 1 Cât îți pasă de EURO? GSP a întrebat ce așteptări au fanii înainte de start: „Ianis ar trebui să-și amâne nunta, ajungem în finală!”

România va avea parte de o susținere masivă la EURO 2024 atât în Germania, cât și acasă, în țară
FOTO: GSP
România va avea parte de o susținere masivă la EURO 2024 atât în Germania, cât și acasă, în țară FOTO: GSP

Articol de , , - Publicat luni, 17 iunie 2024 10:54 / Actualizat luni, 17 iunie 2024 11:40

Gazeta Sporturilor lansează o campanie „catch all” în care reporterii GSP ies în stradă și află de la firul ierbii câtă pasiune și entuziasm au fanii României la Euro 2024.

Vor fi în total 10 episoade: înainte de startul EURO, după fiecare meci al României, după meciurile importante sau episoade axate pe anumiți jucători. Vrem să aflăm ce simt românii pentru Euro, câtă pasiune pun, de ce se entuziasmează.

EPISODUL 1 - Așteptări uriașe din partea fanilor la România - Ucraina

În episodul 1 am chestionat fanii români înainte de startul Campionatului European despre șansele pe care le are naționala condusă de Edi Iordănescu la turneul final din Germania.

Iar răspunsul a fost unul categoric: toată lumea se așteaptă ca România să treacă de grupe. Ba chiar mai mult, câțiva suporteri visează ca Stanciu și compania să prindă semifinala sau chiar finala Campionatului European.

Avem așteptări cât mai mari, să ajungem în semifinale. Grupa este puternică, chiar dacă lumea se gândește că va fi ușor. Eu cred că Ucraina va face o surpriză. Trebuie să mizăm pe toată echipa, unitatea echipei, iar selecționerul să le dea cele mai bune sfaturi”, a spus un suporter.

„Ne era dor de un Campionat European, sper să facem o figură frumoasă. Cu 3 copii după mine e greu să merg în Germania. Mizez pe Stanciu și Drăgușin. Una dintre cele mai accesibile grupe, trecem sigur mai departe”, a completat alt fan al naționalei.

„Sper să ne calificăm cât mai departe, sper la o semifinală dacă avem noroc și meciuri relativ ușoare. Grupa e accesibilă, singurul meci e cu Belgia, restul le putem câștiga”, a spus încrezător un tânăr fan al „tricolorilor”.

Există și fani care visează ca România să ajungă în finala Campionatului European, unul dintre aceștia avertizându-l pe Ianis Hagi că ar trebui să-și amâne nunta, programată pe 14 iulie, în ziua ultimului act: „Vreau să trecem de grupe, iar Ianis să-și anuleze nunta pentru că noi ajungem în finală”

Alte mesaje ale fanilor înainte de EURO

Trebuie să fim bucuroși că ne-am calificat, nu o mai făcusem de mult timp. Trebuie să plecăm cu speranță, echipele care sunt în grupă cu noi sunt valoroase, să sperăm că facem o surpriză. Grupul va decide dacă vom avea performanțe.

Opt ani distanță de la ultimul EURO e o perioadă lungă de timp, înainte eram obișnuiți să mergem mai des, dar sper să reînnodăm șirul paticipării la Euro și la Campionatul Mondial. Formatul ne dă șansa să ne calificăm de pe locul 3, dar e foarte important ce facem în primul meci

Sper ca cineva de la FCSB să facă surpriza, Florinel Coman sau Olaru

Mergem cu gândul de a face o figură frumoasă, aceea de a ieși din grupe, de pe orice loc. Nici în 2019 nu mă așteptam ca naționala U21 să ajungă în semifinală, dar acum sunt mai pesimist. De când a venit noul seecționer au făcut o figură frumoasă, dar mai au de lucrat.

Edi Iordănescu ne-a făcut să credem, dar atât. Jocul a rămas la fel. Putem să fim și surpriza, să vedem. Stanciu poate face diferența, e liderul echipei, își asumă cele mai mari riscuri.

Jucătorii României trebuie să-și pună în cap să treacă de grupe. Eu cred că ne vom opri în „sferturi”. Belgia ne va bate, dar cu Ucraina facem egal și pe Slovacia o batem.

Edi Iordănescu ne-a făcut să sperăm la mai mult de când a venit, dar tot suntem mici. Edi m-a făcut să cred în România, m-a calificat de pe primul loc, neînvins.

Citește și:

Ungurii sunt cu ochii pe meciul României de la Euro! Cum îi putem ajuta să se califice în optimi
Euro 2024
Ungurii sunt cu ochii pe meciul României de la Euro! Cum îi putem ajuta să se califice în optimi
Slovacia - România, decisiv pentru „optimile” EURO 2024 » Cum arată primul „11” pregătit de Edi Iordănescu
Nationala
Slovacia - România, decisiv pentru „optimile” EURO 2024 » Cum arată primul „11” pregătit de Edi Iordănescu
„Cel mai atractiv joc din grupă!” » Ucrainenii surprind și dau pronosticul neașteptat la România - Slovacia: „Nu se pot opri”
Euro 2024
„Cel mai atractiv joc din grupă!” » Ucrainenii surprind și dau pronosticul neașteptat la România - Slovacia: „Nu se pot opri”

Știm pe cine ar întâlni România în optimi » Locul 1 în grupă e singurul cu adversar simplu! Pe locurile 2-3, dăm de un COȘMAR

L'Equipe, reacție incredibilă despre România, posibila adversară a Franței la Euro: „Implacabilă, să se neutralizeze reciproc”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează