INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SERBIA

Arbitru pedepsit cu 15 luni închisoare pentru un penalty scandalos inventat în 2018

Foto: direktno.rs
Foto: direktno.rs

Articol de - Publicat vineri, 02 aprilie 2021 10:36 / Actualizat vineri, 02 aprilie 2021 10:36

Srdjan Obradovici a fost condamnat și interzis 10 ani din fotbal pentru abuz în serviciu la Spartak Subotica - Radnicki Nis 2-0, poliția arestându-l atunci pentru că a aranjat scorul.

Șoc în Serbia. Un arbitru a fost condamnat la 15 luni de pușcărie, pentru abuz în serviciu. Srdjan Obradovici a primit și interdicția de a avea vreo funcție în fotbal în următorii zece ani! 

Centralul e în culpă pentru prestația de la Spartak Subotica - Radnički Nis 2-0, pe 13 mai 2018, în penultima etapă a primei ligi, capital pentru locul 3 de Europa League. Poliția l-a arestat atunci sub acuzația că a aranjat scorul meciului prin deciziile lui scandaloase, toate luate în favoarea echipei gazdă.

„Roșu" pentru proteste

La 0-0, Obradovici l-a eliminat pe Milan Pavkov de la oaspeți (49), arătându-i două „galbene" în doar două minute, pentru proteste, la faza primului penalty acordat lui Spartak, justificând în fața judecătorilor că a fost făcut „maimuță". 

Ulterior, a arătat punctul cu var și-n minutul 78, inventând un henț absolut năucitor, într-o situație în care jucătorul de la Radnički lovise mingea cu piciorul! Mai mult, Srdjan susține că asistentul i-a confirmat decizia! Nikolici a transformat ambele lovituri.

Srdjan Obradovici poate ataca sentința

După aproape trei ani de judecată, Departamentul anticorupție al Curții Supreme din Novi Sad a dat această sentință, în primă instanță, împotriva arbitrului care a influențat rezultatul întâlnirii.

Citește și alte știri din fotbalul internațional:

Veste proastă pentru Ciprian Tătărușanu » AC Milan a întocmit o listă de posibili înlocuitori pentru Donnarumma

Radu Drăgușin, de la Euro în „11”-le lui Juventus? Situație favorabilă pentru român

FCSB se întoarce oficial pe Ghencea! Mihai Stoica a făcut anunțul: „Da, sigur! Pe 6 iulie vom juca acolo”

FCSB poate pierde „un jucător excepțional” » Au început negocierile: „E diferență mare între ce solicită și ce e dispus Gigi să ofere!”


Comentarii (1)
861553623922104
Gigel Borcanel  •  02 Aprilie 2021, 19:25

Dacă i-ar băga și aici la abuz în serviciu, intră în pușcărie 10% din lotul de arbitri.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează