INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  GERMANIA

Fanii lui Bayern au stricat „operațiunea secretă” » Cum au sabotat negocierile pentru transferul lui Harry Kane

Harry Kane/ foto Imago Images
Harry Kane/ foto Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 28 iulie 2023 18:21 / Actualizat vineri, 28 iulie 2023 20:16

Suporterii i-au obligat pe șefii lui Bayern să-și amâne călătoria la Londra, unde astăzi trebuiau să negocieze cu Tottenham pentru Harry Kane. Joi seară, ei au descoperit aranjamentele de călătorie pe site-urile radarelor de zbor și le-au postat pe rețelele de socializare, astfel că plănuita „operațiune secretă” a devenit publică și o țintă ușoară pentru ziare și televiziuni.

Șefii lui Bayern trebuiau să plece astăzi la Londra, pentru a negocia transferul lui Harry Kane cu președintele lui Tottenham, Daniel Levy. Însă și-au amânat călătoria din cauza fanilor!

Bomba mercato! PSG ia un star al Barcelonei în acest weekend. Îi achită clauza de reziliere!
FRANȚA
Bomba mercato! PSG ia un star al Barcelonei în acest weekend. Îi achită clauza de reziliere!

Negocierile cu Tottenham pentru Harry Kane amânate pentru săptămâna viitoare

Directorul executiv Christian Dreesen și directorul sportiv Marco Neppe ar fi închiriat inițial un avion privat pentru a zbura de la Oberpfaffenhofen, astăzi, la ora 10:00 dimineața, urmând a se întoarce la Munchen în această seară.

Numai că, potrivit tabloidului Bild, planurile le-au fost date peste cap joi. Suporterii au descoperit aranjamentele de călătorie pe site-urile radarelor de zbor, le-au postat pe rețelele de socializare, iar plănuita "operațiune secretă" a devenit publică și o țintă ușoară pentru ziarelele și televiziunile germane.

Anularea călătoriei, precizează același Bild, nu înseamnă și sistarea discuțiilor. Negocierile cu președintele lui Tottenham ar urma să aibă loc la începutul săptămânii viitoare, la Londra.

Bayern va face o ofertă de 100 de milioane de euro pentru Harry Kane

Britanicii i-au refuzat lui Bayern două oferte, până acum, dar nemții sunt încrezători că vor avea succes cu o a treia, cifrată la 100 de milioane de euro.

Cu Harry Kane, 30 de ani împliniți astăzi, ei sunt înțeleși în toate privințele: contract de 4 sau 5 sezoane și peste 20 de milioane de euro salariu anual. Iar jucătorul i-a comunicat deja lui Levy că nu dorește să-și prelungească acordul scadent vara viitoare: "Vreau la Bayern. Acum sau în 2024".

PSG rămâne în așteptare

Interesată ar fi și PSG. Internaționalul englez i-a refuzat deja pe francezi, însă oficialii lui Tottenham le-au promis că-i vor lua în calcul dacă nu se va ajunge la un acord cu Bayern.

Citește și:

Un fost internațional olandez, condamnat pentru trafic de droguri! Câți ani va sta după gratii
OLANDA
Un fost internațional olandez, condamnat pentru trafic de droguri! Câți ani va sta după gratii
Barcelona, înscrisă „provizoriu” în Liga Campionilor! Ce se află în spatele deciziei UEFA
BARCELONA
Barcelona, înscrisă „provizoriu” în Liga Campionilor! Ce se află în spatele deciziei UEFA

Nu se mai ascund » Fostul fotbalist al Rapidului se iubește cu mama unui titular din Superliga

Lovit în cap cu un recipient din aluminiu, Novak Djokovic nu a participat la conferința de presă și a avut nevoie de îngrijiri medicale » Ce a provocat incidentul


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează