Articol de Daniel Scorpie - Publicat miercuri, 26 iunie 2024 20:24 / Actualizat miercuri, 26 iunie 2024 20:47
Aleksandar Vucic (54 de ani), președintele Serbiei, a „luat foc” când a aflat că selecționata lui Dragan „Piksi” Stojkovici s-a deplasat în Germania cu un avion de la rivala Croația. „Avem Air Serbia și toți călătorim cu această companie. Atunci când avionul aterizează, să vedem Air Serbia, asta-i mândria noastră”, se revoltă Ana Brnabic, fost prim-ministru.
Serbia s-a făcut de râs la Euro 2024, terminând grupa C pe ultimul loc și făcându-și bagajele deja după prima fază a competiției. Și nu doar atât, dar n-a marcat decât un gol, la 1-1 cu Slovenia, grație lui Luka Jovic, și a acumulat doar două puncte.
Dezamăgirea a fost mare, dar, ca și cum nu era suficientă contraperformanța selecționatei lui „Piksi" Stojkovic, deplasarea sârbilor a provocat un mare scandal. „Plavii" s-au îmbarcat atunci când au ajuns în Germania într-o cursă de la Belgrad aparținând unei companii aviatice din Croația!
Federația de la Belgrad, criticată dur de șeful statului sârb
Alegerea făcută de delegația naționalei din sud-vestul României l-a înfuriat teribil pe șeful statului. Președintele Aleksandar Vučić a fost „extrem de furios", așa cum scrie publicația sârbă Politico, și i-a criticat dur pe cei din federație, pentru că reprezentativa a călătorit spre hotelul unde s-a cazat la Campionatul European cu aeronava dușmanilor de moarte din Croația.
![Luka Jovic a reușit unicul gol al naționalei Serbiei, în remiza (1-1) cu Slovenia / Foto; Imago Scandal la sârbi după eliminarea de la Euro 2024 » Motivul pentru care președintele țării e „extrem de furios”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/26062024/137baacb-0226-471a-afec-83831859c75e.jpg?width=900&height=0)
Fostul premier a solicitat o anchetă pentru a găsi vinovații!
Nu a fost unica voce care s-a scandalizat după acest eveniment cu conotații naționaliste. Ana Brnabic, fost prim-ministru sârb și actual președinte al parlamentului sârb, a discutat și ea despre această controversă în timpul unei apariții la Happy TV-u: "Avem Air Serbia și toți călătorim cu această companie.
Totul a fost ținut secret ca să nu-i înfurie pe suportrii sârbi!
Atunci când avionul aterizează, să vedem Air Serbia, aceasta este mândria noastră!". Conform publicației index.hr, ex-premierul a mai comentat: „Este absolut necesar și urgent să se stabilească cum s-a întâmplat și cine a fost responsabil".
Același șef al Parlamentului a dezvăluit că totul a rămas secret, deoarece ar fi putut distrage și publicul de la sprijinirea echipei naționale.
Citește și:
![„Tricolorul” pe care Cornel Dinu îl consideră un intrus la Euro: „Nu știu de ce mizează în continuare pe el”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/14052024/39bdecf9-df13-4364-9478-8ab02ae97cee.jpg?width=195&height=130)
![Din a patra divizie pe culmea Europei în 3 ani! » Fotbalistul refuzat de Craiova a costat 850.000 euro. Acum e cotat la 40 de milioane și e cel mai bun de la Euro 2024!](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/29062024/c9042b33-03a1-4562-9ca0-39ac787a4174.jpg?width=195&height=130)
![Explică atacurile lui Alin Stoica: „Din cauza asta are această răutate aparte și rupere de realitate”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/29062024/2a83eb28-1fa3-4aee-a594-c76ddb8d4e1f.jpg?width=195&height=130)
Programul complet al optimilor de finală de la Euro 2024 » Când se joacă România - Olanda