Meciurile
zilei

INTERNATIONAL  »  EURO 2024  »  SPANIA - GERMANIA

FOTO + VIDEO Imaginile deznădejdii la Stuttgart după Spania - Germania » Cei 30.000 de nemți din fan zone, dărâmați la final

A fost nebunie maximă în Fan Zone-ul din Stuttgart cu ocazia meciului cu Spania. +15   FOTO
A fost nebunie maximă în Fan Zone-ul din Stuttgart cu ocazia meciului cu Spania.

Articol de - Publicat vineri, 05 iulie 2024 21:48 / Actualizat vineri, 05 iulie 2024 22:21

A fost nebunie maximă în fan zone-ul din Stuttgart cu ocazia meciului cu Spania, câștigat de iberici cu 2-1, în „sferturile” Campionatului European.

În preajma startului partidei, cu o oră înainte, erau 30.000 de oameni în interior, alți 40.000 de afară!

O întreagă nebunie întrucât cererea de bilete a fost uriașă. Doi români rătăciți prin oraș, tată și fiu, ambii din Iași, povesteau că un tichet de 40 de euro ajunsese să coste de 7-8 ori mai mult. Unele bilete ajunseseră la o mie de euro!

S-au făcut apeluri repetate ca fanii să nu mai vină în piața centrală, doar că a fost o forfotă incredibilă.

GALERIE FOTO. Atmosfera din fan zone-ul din Stuttgart în timpul meciului Spania - Germania, din sferturile Euro 2024

Atmosfera din fan zone-ul din Stuttgart în timpul meciului Spania - Germania, din sferturile Euro 2024 / FOTO: Eduard Apostol
Atmosfera din fan zone-ul din Stuttgart în timpul meciului Spania - Germania, din sferturile Euro 2024 / FOTO: Eduard Apostol
Atmosfera din fan zone-ul din Stuttgart în timpul meciului Spania - Germania, din sferturile Euro 2024 / FOTO: Eduard Apostol
Atmosfera din fan zone-ul din Stuttgart în timpul meciului Spania - Germania, din sferturile Euro 2024 / FOTO: Eduard Apostol
Atmosfera din fan zone-ul din Stuttgart în timpul meciului Spania - Germania, din sferturile Euro 2024 / FOTO: Eduard Apostol
+11 FOTO

Atmosfera nu a fost pe măsura publicului numeros. Românii ar fi făcut clădirile din jur să vibreze! Tocmai de aceea au rămas apreciați de localnici și de cei prezenți la Euro.

Imnul nemților a fost întâmpinat cu aplauze. Cam atât. Lumea a ieșit la o bere, la un wurst, să împărtășească momentul cu familia sau cu prietenii. Însă nemții n-au arătat că sunt pătrunși de miza meciului, nu s-a resimțit simbioza cu Die Mannschaft

Germanii mai mult și-au manifestat dezaprobarea la unele decizii ale arbitrului. Sau i-au luat la apostrofări pe spanioli.

VIDEO. EURO 2024. Spania - Germania » Peste 30.000 de suporteri germani s-au adunat să își susțină echipa la fanzone-ul din Stuttgart

La pauză, gazdele evenimentului au încercat să încălzească mai mult atmosfera. Deși erau peste 25 de grade Celsius, fanii erau cu gândul la coada de la băutură.

Muzica de club le-a mai ridicat spiritul suporterilor, unii au dansat și au cântat, dar Olmo i-a dus în vrie.

O puștoaică a fost luată cu targa și transportată pentru îngrijiri medicale fiindcă i s-a făcut rău. Tinerii cu tricouri cu Musiala și cu Kroos, cei mai mulți, au prins glas abia după minutul 70. Au realizat că poate fi „gata".

Mai vocali au fost la apariția pe teren a lui „Rațiu de Germania”, Andrych cel cu părul roz, au sperat că va marca un gol izbăvitor.

Fullkrug a fost primit cu ovații. De multe ori, și-au pus mâinile în cap la atacurile blocate de iberici. Fetele și femeile au fost mai pătrunse de atacurile elevilor lui Nagelsmann, foarte recalcitrante!

Erau și câțiva spanioli, acesta e termenul, pierduți prin marea de tricouri albe, respectiv mov-magenta, ale noii Germanii.

Nemțoaicele mai arțăgoase decât băieții și bărbații

Apariția lui Muller, intrat în ultimele zece minute, a fost primită cu aplauze. Cei ce l-au prins pe Thomas piesă esențială la națională realizau că e cam ultima speranță.

Ratarea incredibilă a lui Havertz i-a aruncat în brațele deznădejdii. Dar tot au mai apucat să cânte: „Vom da gol!".

Parcă a aruncat cineva cu apă vie pe oameni la reușita lui Wirtz! A fost delir în piață, s-a urlat, s-a țipat, s-a plâns, au început să se împingă unii în alții, incredibil!

EURO 2024. Spania - Germania » Bucurie imensă la golul egalizator marcat de Florian Wirtz

Tot Wirtz în finalul primei reprize de prelungiri i-a făcut pe nemți să spere. Gazdele au înnebunit de furie când arbitrul nu a penalizat un presupus henț în careu al lui Cucurella.

Golul lui Merino a creat o tăcere incredibilă în piață! Cine să mai creadă în minutul 119?! Nemții au fost distruși după fluierul final. Nu le venea să creadă că echipa lor a fost eliminată după un meci în care a lovit bara, iar arbitrul le-a refuzat un penalty foarte clar.

Unul dintre fani a rămas distrus la pământ minute bune. Cei care treceau pe lângă el încercau să îl consoleze. Eșecul și durerea nemților au chipul lui! Doar la apariția pe ecranul gigant a echipelor de la Franța-Portugalia s-a ridicat de la pământ. Avea o privire dărâmată.

EURO 2024. Spania - Germania 2-1 » Suporterii germani pleacă împietriți de durere de la fan zone-ul din Stuttgart după eliminarea Germaniei de la Campionatul European 

Citește și:

Apelul tulburător făcut de Vitali Klitschko, după ce rușii au bombardat Spitalul de copii din Kiev: „Cine suntem noi dacă permitem așa ceva?”
Altele
Apelul tulburător făcut de Vitali Klitschko, după ce rușii au bombardat Spitalul de copii din Kiev: „Cine suntem noi dacă permitem așa ceva?”
Basarab Panduru e sceptic! A lansat o ipoteză surprinzătoare după lovitura dată de CFR: „Eu nu cred”
Superliga
Basarab Panduru e sceptic! A lansat o ipoteză surprinzătoare după lovitura dată de CFR: „Eu nu cred”
Gigi Becali a intrat în direct și a anunțat plecarea unui fotbalist: „L-am dat gratis”
Superliga
Gigi Becali a intrat în direct și a anunțat plecarea unui fotbalist: „L-am dat gratis”

Reacție de milioane la muzeul Maybach din Bavaria, la vederea imaginilor cu Gigi Becali reparându-și limuzina cu ranga

Toni Kroos, discurs manifest despre imigrația din Germania: „M-aș simți inconfortabil dacă fiica mea ar ieși după ora 23 în Germania”


Comentarii (1)
rocky3
rocky3  •  06 Iulie 2024, 10:14

Am fost printre ei și am putut vedea cum suporterii germani au fost dărâmați mai mult de bere, la propriu!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează