INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  FCSB - LAZIO, 16-IMILE EUROPA LEAGUE

FCSB - LAZIO // Italienii au aflat totul despre FCSB! Bergodi i-a analizat pe steliști: unde sunt marile probleme, ce jucător impresionează și cine are prima șansă la calificare

Articol de GSP - Publicat marti, 12 decembrie 2017 10:24

FCSB și Lazio se vor duela în 16-imile Europa League, pe 15 și 22 februarie.

Cristiano Bergodi, fost jucător la Lazio, din 1989 până în 1996, și fost antrenor la FCSB în 2009, a vorbit pentru site-ul lalaziosiamonoi.it despre echipa roș-albastră.

Tehnicianul italian a dat detalii despre jocul echipei antrenate de Nicolae Dică și a explicat care sunt punctele slabe și atuurile roș-albaștrilor.

"Primul detaliu care trebuie luat în calcul e că Lazio va juca în campionat în acea perioadă, în timp ce Steaua va veni după pauza de iarnă. Campionatul se întrerupe, iar în perioada de pauză echipele fac cantonamente scurte, de 10-12 zile. Jucătorii lui Lazio se vor afla în mijlocul campionatului, iar românii vor evolua doar în amicale în perioada de pauză. Vor fi odihniţi, dar nu vor fi în tensiunea specifică unor meciuri importante.

Echipa joacă într-un sistem 4-2-3-1 și nu are un colectiv puternic. Se bazează pe individualităţi. A transferat mai mulţi jucători interesanţi, tineri, de la Viitorul, dar acum e pe locul 2, în spatele lui CFR Cluj. Steaua are individualităţi bune, precum Constantin Budescu. Când el e pe teren se vede că e genial cu mingea la picior. E un trequartista pur și joacă mereu în spatele atacantului. Gnohere este un marcator adevărat, cu 13 goluri. Este un jucător puternic, i se zice «Bizonul», dar nu are experiența lui Alibec, care trebuia să fie atacantul titular, dar s-a accidentat.

Meciul se va juca pe Arena Națională, care se va umple la ora meciului, având în vedere cât de important va fi meciul. În România echipa este cunoscută datorită lui Ștefan Radu. Jucătorii lui Lazio sigur nu vor fi intimidați.

Echipa are câteva dificultăți în apărare. De exemplu, Gabriel Enache joacă pe postul de fundaş dreapta, deşi el este mijlocaș, și are dificultăţi pe faza defensivă.
Un alt jucător din apărare este Mihai Bălaşa, care a evoluat la Crotone. Steliștii au probleme atunci când întâlnesc jucători rapizi, care joacă între linii. Ei trăiesc din sclipirile unor jucători şi din acţiunile unu contra unu. La mijloc au fotbaliști care opresc adversarii, dar care nu construiesc foarte mult.

Lazio are o șansă importantă de calificare. Steaua are noroc la trageri, dar nu și de data aceasta. Acum a dat peste una dintre cele mai puternice echipe din Italia și îi va fi greu", a declarat Cristiano Bergodi.

Reușește FCSB să treacă de Lazio în 16-imile Europa League?

DA
NU

FCSB se întoarce oficial pe Ghencea! Mihai Stoica a făcut anunțul: „Da, sigur! Pe 6 iulie vom juca acolo”

FCSB poate pierde „un jucător excepțional” » Au început negocierile: „E diferență mare între ce solicită și ce e dispus Gigi să ofere!”


Comentarii (11)
whiteredarad
whiteredarad  •  12 Decembrie 2017, 15:50

Nu sint nici pe departe suporter stelist (..din contra_). De aia spun cinstit ce cred. Steaua a avut sansa, Ca si toate echipele italiene , Lazio nu face presing inalt ( de tip nemtesc, englez), deci se poate pasa, mai linistit. Apoi , Lazio nu este Juventus,nici macar Napoli , Roma sau Inter. E adevarat ca-italieni fiind- joaca rapid, speculativ in atac, si se inchid bine. Dupa mine Lazio este o sansa pentru Steaua ( nu imi place sa zic, mincinos-FCSB). Daca se reface Benzar, Planici,poate si Alibec, Steaua poate face 14 jucatori ( 11 + 3 rezreve) care sa blocheze pe Lazio. In fond CFR nu a incurcat Roma....la ea acasa ? Mai bine Lazio, decit unii, care fie joaca perfect, fie te alearga in draci. Cred ca Steaua are sansa ei cu Lazio si o calificare este perfect posibila.

vasglo
vasglo  •  12 Decembrie 2017, 11:34

"Lazio are o șansă importantă de calificare. Steaua are noroc la trageri, dar nu și de data aceasta. Acum a dat peste una dintre cele mai puternice echipe din Italia și îi va fi greu", a declarat Cristiano Bergodi. Iata unul care stie: FCSB=Steaua....-:)

194362334230310
Robert Damian  •  12 Decembrie 2017, 10:58

Mimao,aka RUSINEA FOTBALULUI ROMANESC cu cine a cazut??????????? Stie cineva??????????????Miaoooooooooo!!!!!!!!!

Vezi toate comentariile (11)
Comentează