INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  DORTMUND - SEVILLA 2-2

Erling Haaland, un nou record după calificarea lui Dortmund » Mai rapid decât Zlatan Messi și Ronaldo! De ce a fost fugărit de jucătorii Sevillei

Erling Haaland (20 de ani) FOTO Gettyimages +13   FOTO
Erling Haaland (20 de ani) FOTO Gettyimages

Articol de - Publicat miercuri, 10 martie 2021 07:37 / Actualizat miercuri, 10 martie 2021 10:39

Erling Braut Haaland (20 de ani) a marcat o „dublă” în partida Borussia Dortmund - FC Sevilla, scor 2-2, în manșa retur din optimile Ligii Campionilor, iar starul norvegian a ajuns la 20 de goluri în primele 14 meciuri la „masa bogaților”.

La doar 20 de ani, Erling Haaland a ajuns la 20 de reușite în cea mai titrată competiție din Europa, UEFA Champions League. În doar 20 de apariții! Norvegianul este jucătorul care a atins cel mai rapid această bornă istorică, înaintea unor jucători cu nume în fotbalul mondial, precum Thierry Henry, Zlatan Ibrahimovic, Lionel Messi sau Cristiano Ronaldo.

Erling Haaland, 20 de goluri în 14 partide pentru Dortmund în UCL

Erling Haaland este golgeterul acestui sezon în Liga Campionilor. Norvegianul a ajuns la borna 10, fiind la patru lungimi distanță de locul 2, ocupat de Alvaro Morata. Haaland a fost decisiv în dubla cu Sevilla și a marcat câte două goluri în fiecare partidă, pe Ramon Sanchez Pizjuan și pe BVB Stadion.

Erling Haaland a început să atragă atenția marilor cluburi ale Europei încă din sezonul 2017/2018, când evolua în Norvegia, țara sa natală. Atacantul lui Dortmund a înscris 47 de goluri în cele 47 de partide de când a ajuns la Dortmund, în ianuarie 2020. A ajuns rapid la 20 de reușite în Liga Campionilor și este primul într-un clasament cu nume mari din istoria fotbalului:

PozițieJucătorMeciul în care a înscris golul cu numărul 20
1.Erling Haaland14
2.Harry Kane24
3.Karim Benzema34
4.Robert Lewandowski36
5.Neymar38
6.Raul39
7.Lionel Messi40
7.Kylian Mbappe40
7.Thierry Henry40
10.Cristiano Ronaldo56
11.Zlatan Ibrahimovic71

Erling Haaland, bucurie excesivă după golul din penalty

Haaland a marcat un gol de excepție, însă VAR l-a anulat și a dictat penalty pentru Dortmund. Norvegianul a ratat, iar Bono, portarul Sevillei, a avut un gest sfidător la adresa lui Haaland. VAR a intervenit din nou și a dictat repetarea loviturii de pedeapsă. Haaland n-a mai ratat și s-a bucurat excesiv în fața lui Bono, iar atacantul a fost „fugărit” de jucătorii Sevillei.

Erling Haaland, un nou record după calificarea lui Dortmund » Mai rapid decât Zlatan Messi și Ronaldo! De ce a fost fugărit de jucătorii Sevillei
Erling Haaland, fugărit de andaluzi după ce a înscris pentru 2-0 pe BVB Stadion FOTO Imago

Am ratat, iar Bono a venit şi mi-a râs în faţă. Am mai bătut o dată şi n-a mai râs. Când a strigat la mine, după primul penalty, m-am gândit: 'Ce bine ar fi să mai înscriu un gol'. Ceea ce s-a întâmplat apoi a fost minunat. E ceva normal în această lume. Nu mai ţin minte ce i-am strigat. Am făcut exact ceea ce a făcut şi el. Nu ştiu ce importanţă are

Erling Haaland, atacant Borussia Dortmund

Erling Haaland, un nou record după calificarea lui Dortmund » Mai rapid decât Zlatan Messi și Ronaldo! De ce a fost fugărit de jucătorii Sevillei
Bucuria lui Erling Haaland în fața lui Bono Captură TV Telekom Sport

Erling Haaland, omul recordurilor în Liga Campionilor

  • este fotbalistul care a ajuns cel mai repede la 20 goluri în Champions League, în 14 partide;
  • are o medie de un gol la 50 de minute jucate în Liga Campionilor, cea mai ridicată dintre fotbaliștii cu cel puțin 18 reușite;
  • a devenit al 4-lea marcator din istoria Borussiei Dortmund în Champions League;
  • este fotbalistul care a ajuns cel mai rapid la 12 goluri marcate pentru aceeași formație în Champions League. A reușit asta în 7 partide în tricoul lui Dortmund;

Borussia Dortmund luptă pe toate fronturile

Edin Terzic, antrenorul lui Dortmund, nu mai are nimic de pierdut și continuă lupta pe toate fronturile. Întâlnește divizionara secundă Kiel în semifinalele Cupei Germaniei, e calificată în sferturile Ligii și trage tare să revină în top 4 în Bundesliga. La finalul sezonului va fi înlocuit cu Marco Rose, care va deveni al 47-lea tehnician din istoria de 111 ani a celor de la Borussia Dortmund.

VIDEO. Anul trecut, Dortmund a fost eliminată de PSG în optimile Ligii Campionilor

Citește și alte știri din fotbalul internațional:

Liverpool, puternic afectată înaintea returului cu Leipzig din Ligă: „Suntem echipa extremelor”

Cine va fi noul antrenor al lui Celtic după titlul cucerit de Rangers?

Comeback neașteptat! Cristi Balaj semnează și va fi noul președinte al clubului din Superliga

Știm finala barajului de Conference League » Când și unde se va disputa


Comentarii (4)
140976883668367
Cristi Cristian  •  10 Martie 2021, 22:43

Portarul face aceași greșeală ca la primul penalty si a doua oara dar nu s a mai repetat penaltyul .

gigicoaste
gigicoaste  •  10 Martie 2021, 13:09

un jucator cu calitati dar se formeaza cu personalitate dezgustatoare, prin manifestarile de dupa goluri.. nu ajunge sa se compare cu jucatorii de clasa mondiala

dora
dora  •  10 Martie 2021, 11:25

Nu se poate asa ceva...sa ii dai nordicului atata spatiu de manevra si sa pui in calea lui niste jaloane cu tricouri...o fi el mare fotbalist. Dar si fundasii echipei spaniole sunt niste nulitati ! Care nu au invatat nimic din erorile meciului tur jucat acasa !

Vezi toate comentariile (4)
Comentează