INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  REAL MADRID - BAYERN 2-1

Cine e Joselu, „eroul de împrumut” al semifinalei dintre Real Madrid și Bayern Munchen

Joselu îl învinge pe Neuer / Foto: Imago +18   FOTO
Joselu îl învinge pe Neuer / Foto: Imago

Articol de - Publicat joi, 09 mai 2024 00:07 / Actualizat joi, 09 mai 2024 01:01

Joselu (34 de ani), „vârful” introdus de Carlo Ancelotti la Real în ultimele 10 minute, a întors soarta returului cu Bayern de pe „Santiago Bernabeu”, cu o „dublă” reușită pe final. S-a încheiat 2-1, iar madrilenii o vor înfrunta pe Dortmund în finala de pe Wembley.

Era 1-0 pentru Bayern și Real nu părea să găsească soluții pentru a-l învinge pe Manuel Neuer, când Carlo Ancelotti l-a ridicat de pe bancă pe Joselu.

S-a terminat meciul, începe scandalul! Bayern acuză faza din prelungiri: arbitrul asistent NU a respectat procedura » Specialistul Marca: „Gol anulat ERONAT!”
Real Madrid - Bayern Munchen
S-a terminat meciul, începe scandalul! Bayern acuză faza din prelungiri: arbitrul asistent NU a respectat procedura » Specialistul Marca: „Gol anulat ERONAT!”

Joselu, soluția disperată a lui Carlo Ancelotti

L-a trimis pe teren în minutul 81, ca pe o soluție disperată, dar a avut mână bună. Când i s-a ivit ocazia, Joselu n-a iertat. Mai întâi la gafa lui Neuer, care a scăpat balonul în fața lui (88). Apoi, în primul minut al prelungirilor, la centrarea perfectă a lui Antonio Rudiger.

Joselu, „SuperSub”, cum ar spune englezii, i-a rezolvat Madridului calificarea în finală! Și când te gândești că Ancelotti l-a adus vara trecută la completarea lotului... Împrumut, pentru un sezon, de la Espanyol Barcelona. Suma: 500.000 de euro!

Real Madrid l-a luat pe Joselu cu împrumut, de la Espanyol Barcelona

„Real Madrid C.F. și R.C.D. Espanyol de Barcelona au ajuns la un acord pentru împrumutul jucătorului Joselu, care va fi legat de club pe toată durata sezonului viitor, cu opțiune de cumpărare la finalul stagiunii.

Joselu a ajuns la academia lui Real Madrid la vârsta de 20 de ani și a jucat două sezoane la Castilla. El a debutat cu prima echipă a lui Real Madrid în 2011”, anunța Real Madrid, pe site-ul clubului, vara trecută.

Joselu a meritat toți banii. Și cu cele două goluri marcate lui Bayern are foarte mari șanse să-i fi convins pe șefii clubului blanco să-l cumpere definitiv.

Joselu marcase sezonul trecut 16 goluri în 34 de etape pentru Espanyol Barcelona

În sezonul trecut de La Liga, Joselu a marcat 16 goluri în 34 de etape pentru Espanyol. Nu a fost suficient, iar catalanii au retrogradat în liga secundă. La momentul transferului la Real, el avea și 3 goluri pentru naționala Spaniei, în 4 meciuri. Ultima reușită, venită în poarta Italiei, scor 2-1, în semifinalele Ligii Națiunilor.

De-a lungul carierei, Joselu a mai jucat la Celta Vigo, Real Madrid Castilla, Hoffenheim, Frankfurt, Hannover, Stoke, Deportivo La Coruna, Newcastle, Alaves și Espanyol.

VIDEO. Euro GSP » Reacția lui Alberto Boțoghină la golul egalizator al lui Real: „Asta e Real Madrid, frate!”

Mai puteți citi:

S-a terminat meciul, începe scandalul! Bayern acuză faza din prelungiri: arbitrul asistent NU a respectat procedura » De Ligt marcase imediat după fluier

UEFA, păcălită în timpul meciului Real Madrid - Bayern Munchen! Sute de mii de oameni au putut urmări meciul ilegal

Comeback neașteptat! Cristi Balaj semnează și va fi noul președinte al clubului din Superliga

Știm finala barajului de Conference League » Când și unde se va disputa


Comentarii (1)
VanBasten2000
VanBasten2000  •  09 Mai 2024, 09:14

E bun Joselu dar nu mai bun ca Florinel.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează