INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  REAL MADRID - AJAX AMSTERDAM 1-4 (1-2 ÎN TUR)

Real Madrid - Ajax 1-4 // Nacho descrie atmosfera din vestiarul madrilen: „Suntem distruși, dar până și regii cad la un moment dat” + îl atacă pe Modric!

Nacho, de la Real Madrid, a fost eliminat în finalul partidei cu Ajax
(foto: Guliver/Getty Images)
Nacho, de la Real Madrid, a fost eliminat în finalul partidei cu Ajax (foto: Guliver/Getty Images)

Articol de GSP - Publicat miercuri, 06 martie 2019 00:35

Seară neagră pentru Real Madrid! Nacho, fundașul madrilenilor, crede însă că un astfel de moment ar fi venit mai devreme sau mai târziu. Apărătorul de 29 de ani a trimis săgeți către colegul său, Luka Modric, după ce acesta acuzase lipsa randamentului „unor jucători” după plecarea lui Cristiano Ronaldo la Juventus.

„Suntem distruși! Sunt momente dificile, e foarte complicat, nu suntem obișnuiți cu situația asta în care nu mai putem lupta pentru vreun obiectiv în acest moment al sezonului.

Niciunul dintre noi nu s-a ridicat la nivelul la care se așteptau oamenii, nu doar unii nu s-au ridicat la acel nivel, așa cum se spunea zilele trecute.

E aproape imposibil să mai câștigăm titlul în LaLiga, am fost eliminați din Cupă, din Liga Campionilor... sunt momente dificile. Cred că e un moment care trebuie să dea de gândit clubului. 

Oricum, nu am fi câștigat tot restul vieții Liga Campionilor. Până și regii cad, o noapte ca asta trebuia să se întâmple mai devreme sau mai târziu”, a spus Nacho. 

„Unii trebuiau să facă un pas înainte și să ajute echipa cu goluri după plecarea lui Cristiano, dar nu s-a întâmplat asta” Luka Modric, în urmă cu două zile

Nacho a fost eliminat în minutul 90, după ce a văzut al doilea cartonaș galben.

Citește și:

OPTIMI UEFA CHAMPIONS LEAGUE // Real Madrid, UMILITĂ de Ajax pe „Bernabeu” » Deținătoarea Ligii e OUT din competiție + Tottenham se califică fără gol primit

„Ori te laşi tu ca antrenor, ori îl dai afară pe Săpunaru!” » Reacție dură la vederea incidentului dintre Lobonț și căpitanul Rapidului

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni


Comentarii (3)
magic4ever
magic4ever  •  06 Martie 2019, 10:03
Postat de bazinga pe 06 Martie 2019, 08:24

Modric e BALONUL DE AUR?Imi vine sa rad....Ce-l recomanda?Este o umbra a jucatorului de anul trecut....

Trofeul UCL din sezonul trecut si finala CM cu Croatia(o echipa mica)...dupa trofee,goluri si pase de gol tot C.Ronaldo merita balonul de aur, dar la CM Portugalia nu a ajuns departe...Mbappe care a castigat CM nu a ajuns departe in UCL cu PSG...

bazinga
bazinga  •  06 Martie 2019, 08:24

Modric e BALONUL DE AUR?Imi vine sa rad....Ce-l recomanda?Este o umbra a jucatorului de anul trecut....

schwartz69
schwartz69  •  06 Martie 2019, 07:19

iti vine greu sa crezi ca o asemenea echipa ar putea sa stea intr-un jucator, dar iata ca asta se intampla ! plecarea lui Ronaldo a schimbat complet ( in rau ) Realul ...

Vezi toate comentariile (3)
Comentează
Close