INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  STRANIERI

Răzvan Marin, cedat definitiv » Suma de transfer este de 5 milioane de euro

Răzvan Marin, aici în duel cu Anguissa de la Napoli, e aproape de un transfer definitiv la Empoli // Foto: Imago
Răzvan Marin, aici în duel cu Anguissa de la Napoli, e aproape de un transfer definitiv la Empoli // Foto: Imago

Articol de - Publicat miercuri, 28 iunie 2023 12:58 / Actualizat miercuri, 28 iunie 2023 14:38

Împrumutat sezonul trecut de Cagliari, Răzvan Marin, 27 de ani, va continua la Empoli, clubul toscan fiind la un pas de a-l cumpăra cu 5 milioane de euro.

Răzvan Marin s-a chinuit în Olanda, nu s-a adaptat la Ajax. Dar, odată ajuns în Italia, s-a simțit perfect, în mediul lui. Îi place Serie A, a intrat rapid în joc și rezistă în campionatul peninsular.

Antrenorul Paolo Zanetti îl așteaptă pe Răzvan Marin în Toscana

După un sezon împrumut, Cagliari l-a transferat definitiv de la Ajax, în 2021, cu 10 milioane de euro. Un an mai târziu, retrogradat în Serie B, clubul sard l-a cedat sub formă de împrumut la Empoli, iar el a rămas în elită. Și va continua la Empoli, care se pregătește să-l cumpere.

Potrivit Tuttomercatoweb, antrenorul Paolo Zanetti e convins că „tricolorul” poate ajuta echipa toscană, mai mult decât a făcut-o în stagiunea precedentă. Îl așteaptă la Empoli pentru reluarea pregătirii, transferul fiind aproape rezolvat (deși a fost curtat la un moment dat și de Fiorentina și Bologna). Dar nu pentru 7 milioane de euro, cum era acordul în 2022, ci pentru 5 milioane, a anunțat jurnalistul Nicolo Schira, specializat în mercato.

Moruțan, ca la Mr. Olympia pe plajele din Mexic. Fotbalistul român e un pachet de mușchi
VACANȚĂ
Moruțan, ca la Mr. Olympia pe plajele din Mexic. Fotbalistul român e un pachet de mușchi

Cota lui Răzvan Marin în scădere, dar are 106 meciuri în Serie A

Se observă că valoarea lui pe piața transferurilor scade. De la 12,5 milioane, cât i-a plătit Ajax lui Standard Liege în schimbul său în 2019, la 10 milioane după doi ani, sumă achitată de Cagliari, și la 5 milioane astăzi, definitiv jucătorul lui Empoli. Deși Transfermarkt îi estimează cota la 8 milioane.

În ciuda acestei scăderi în mercato, Marin evoluează constant în Italia. E de trei sezoane în Serie A și are peste 100 de meciuri în elita fotbalului peninsular. Cifrele lui sunt bune.

  • 106 meciuri, 73 la Cagliari, 33 la Empoli.
  • 5 goluri (trei la Cagliari, două la Empoli), 16 assisturi (12-4). 
  • A exagerat cu cartonașele galbene, 18 (11-7).

Răzvan Marin: „O călătorie plină de emoții și provocări”

Pe 7 aprilie, după 0-0 cu Milan, Răzvan a comentat pe social media: „100 de partide în Serie A pentru Cagliari și Empoli, o călătorie plină de emoții și provocări, cu urcări și coborâri. Călătoria mea în Italia e specială datorită acestor două experiențe fantastice. Sunt mândru de ce am realizat. Voi da și de acum încolo maximum, cu pasiune și seriozitate”. 

Citește și alte știri despre stranieri:

Napoli insistă pentru Radu Drăgușin! » Care e planul campioanei Italiei și de ce depinde transferul

Italienii susțin că Louis Munteanu are 3 echipe din Serie A pe urmele sale

Comeback neașteptat! Cristi Balaj semnează și va fi noul președinte al clubului din Superliga

Știm finala barajului de Conference League » Când și unde se va disputa


Comentarii (1)
gazistu
gazistu  •  28 Iunie 2023, 15:26

olanda??? bleahhh .... CLAR ITALIA...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează