OPINII  »  TENIS

Ceva nemaivăzut în retragerea lui Rafa

Editorial Luminita Paul
Editorial Luminita Paul

Articol de - Publicat duminica, 07 ianuarie 2024 16:17 / Actualizat duminica, 07 ianuarie 2024 16:35

1. Poate ținerea de minte nu mai e ca altădată, dar nu-mi amintesc ca Rafa Nadal să se fi despărțit de public, la eliminarea dintr-un turneu, așa cum a făcut-o la Brisabane: trimițând un sărut stângaci de undeva, dintre palmă și degete... Mi s-a părut de luat în seamă, chiar fără să fi anticipat anunțul retragerii de la Australian Open. 

S-a disipat euforia unei reveniri atât de așteptate, care fost tratată cu un colier de senzații, de la entuziasm până la scepticism total, oglindă a lumii contemporane, în care, așa mi se pare, ceea ce azi ocupă prim-planul mâine e aruncat într-un sertar sau direct pe jos.

Peste tot și toate însă, cel mai lucid a rămas, în orice moment, chiar el, Nadal. Și-a cântărit și expus cu franchețe stările și așteptările, alături de mult realism. E anul final? Probabil. Cu siguranță e primul din 1999 când nici Roger, nici Rafa nu vor fi pe tablou la Melbourne. 

Pentru spaniol ar fi frumoasă o porție de zgură sud-americană, ca acum mulți ani, dar poate e prea din scurt. Rămâne să vedem ce se va întâmpla în continuare. 

Ceva nemaivăzut în retragerea lui Rafa
Rafael Nadal părăsește terenul după înfrângerea cu Jordan Thompson din Australia, foto: Guliver/gettyimages

2. Grigor Dimitrov câștigător la Brisbane e un eveniment justificat: ar fi fost nedrept ca atât de mult talent să se dizolve în anonimat la anii maturității. 

Se întâmplă exact contrariul, începând din ultimele luni ale lui 2023 încoace: parcă totul în jocul lui e mai copt, mai legat, mai echilibrat și mai îndrăzneț decât ceea ce s-a văzut din 2017 - sezonul de vârf - în total.

3. Wow! Jean-Julien Rojer învingător, tot la Brisbane, la 42 de ani și 4 luni, alături de Lloyd Glasspool, alt partener, după 2 ani, 7 titluri (unul la Roland Garros) și o finală cu Marcelo Arévalo, câștigător și el, tot azi, la Hong Kong. În ultimul act, Juls l-a depășit pe Kevin Krawietz, alt fost partener al lui Horia Tecău (fiindcă aici voiam să ajung).

P.S. Dacă tot a început anul cu un titlu, poate Andrei Rublev va înceta să se automaltrateze.

P.P.S. Văzând-o pe Elena Râbakina cum a dominat finala cu Sabalenka de la Brisbane și la ce nivel a ajuns, per total, mi se pare fascinant că a câștigat primul ei titlu la București, în 2019, atunci când toți ne-am dorit ca Patricia Țig să fi fost campioana.


Comentarii (9)
MihaiProdea1987
MihaiProdea1987  •  11 Ianuarie 2024, 10:30

Pentru a avea parte de o normalitate în presa din România, CORECT ar fi ca atât PROSPORT cât și GSP online sa aibă parte de soarta ,,Gazetei,,-ziarul! Doamne ajuta !

eugbor61
eugbor61  •  08 Ianuarie 2024, 16:34

Sa va dea Dumnezeu sanatate! In sfarsit un articol in care nu apar cei patru cavaleri ai apocalipsei fotbalului romanesc. Nu le mentionez numele pentru ca nu merita. Nu am fost un fan Nadal, dar sunt foarte curios cum reusea dupa fiecare accidentare sa vina si sa spulbere tot. Nu contest talentul si valoarea, dumneavoastra sunteti o somitate in tenis, chiar credeti ca a fost curat? Spun la trecut pentru ca nu cred ca mai poate reveni. Eu am rezerve in privinta asta, sa ma ierte Dumnezeu daca il banuiesc pe nedrept!

eugbor61
eugbor61  •  08 Ianuarie 2024, 16:33

Sa va dea Dumnezeu sanatate! In sfarsit un articol in care nu apar cei patru cavaleri ai apocalipsei fotbalului romanesc. Nu le mentionez numele pentru ca nu merita. Nu am fost un fan Nadal, dar sunt foarte curios cum reusea dupa fiecare accidentare sa vina si sa spulbere tot. Nu contest talentul si valoarea, dumneavoastra sunteti o somitate in tenis, chiar credeti ca a fost curat? Spun la trecut pentru ca nu cred ca mai poate reveni. Eu am rezerve in privinta asta, sa ma ierte Dumnezeu daca il banuiesc pe nedrept!

Vezi toate comentariile (9)
Comentează
Close