OPINII  »  EDITORIAL

O glumă de penalty!

Editorial Ovidiu Ioanițoaia
Editorial Ovidiu Ioanițoaia

Articol de - Publicat marti, 08 august 2023 15:28 / Actualizat marti, 08 august 2023 20:24

Nu-i vreun prilej de mândrie, e doar o constatare că am fost primul care a pus sub semnul întrebării decizia lui Marcel Bârsan de a acorda lovitura de la 11 metri din care FCSB a învins-o duminică pe CFR Cluj. 

Am scris că arbitrul „A fluierat fault la Cvek destul de ușor”, asta în cronicheta transmisă imediat după meci. Adică înainte de a discuta cu cineva, de a fi analizat reluările TV sau auzit comentariile din studiouri.

Am considerat că Bârsan s-a grăbit și a comis-o. Că nu era cazul să ia la 0-0 și într-un derby, ba și în minutul 65, o hotărâre crucială fără să fi putut controla perfect faza. 

Trebuia să fie sigur pe el, dar n-avea cum să fie, obiectiv vorbind, din moment ce era mascat. Imaginile sunt elocvente, dovedind că, plasat între Bârsan și cuplul Cvek-Compagno, Yeboah l-a împiedicat pe arbitru să vadă bine duelul dintre jucători.

De presupus că Bârsan mai mult a intuit ce s-a întâmplat și, din păcate, s-a păcălit. Fără ca greșeala lui să scadă însă din meritele bucureștenilor. Repet că FCSB a câștigat în mod just, corect, ea jucând mai mult și mai bine. Mai coerent.

Logic că m-am bucurat descoperind în zilele următoare că foștii mari arbitri internaționali Ion Crăciunescu și Adrian Porumboiu au judecat faza cu pricina la fel ca mine. 

O glumă de penalty!
Faza în urma căreia s-a dictat penalty la FCSB - CFR

Menționând că a existat un contact între Cvek și Compagno, Porumboiu n-a lăsat loc de interpretări: „E simulare, nu penalty. Compagno trebuia să primească galben!". Vasluianul a nuanțat că nu mijlocașul croat a provocat contactul, ci atacantul italian l-a căutat, căderea lui inducându-l în eroare pe arbitru.

De notat că Porumboiu, recunoscut ca un tip orgolios, a făcut această afirmație pro CFR în condițiile în care nu-i prieten cu Cristi Balaj, președintele clubului din Gruia. Dimpotrivă, ei au ajuns și în instanță, acuzându-se reciproc de calomnie.

Dacă Porumboiu a criticat decizia lui Bârsan și a numit-o „o glumă frumoasă”, evident ironic, e de adăugat că și Ion Crăciunescu, expertul nostru numărul 1 în materie de arbitraj, s-a exprimat în termeni asemănători. A susținut că „A fost un contact ușor și nu se impunea lovitură de pedeapsă”. Între altele, pentru că fotbalul e un sport de contact, ce nu trebuie confundat cu baschetul!

Întorcându-ne nițel în timp, să ne reamintim de partida CFR-FCSB, terminată 1-1 la Cluj pe 9 aprilie curent. Atunci, șeful CCA i-a dat dreptate lui Radu Petrescu că n-a sancționat cu 11 metri o intrare dură a lui Tamm la Bârligea, deși „ceferistul”, accidentat, a trebuit înlocuit.

Cum Vassaras s-a referit cu acea ocazie la un "contact soft" și i-a ținut partea arbitrului, sunt curios ce va spune grecul acum. Nu curios, foarte curios.


Comentarii (97)
Dobermannul
Dobermannul  •  10 August 2023, 13:19

Evident ca n-a fost penalti pentru haterii FCSB si a fost penalti pentru fanii FCSB. Tine de normalitate asa ceva. Ce nu este normal este ca jurnalistii sportivi nu pot fi echidistanti.

dodo001
dodo001  •  10 August 2023, 10:39
Postat de Dobermannul pe 09 August 2023, 10:00

Corect. Eu zic ca rezultatele meciurilor sa fie stabilite in instanta. Ce atata FRF, CCA, ... Nu-ti convine spune instanta daca a fost penalti sau nu.

Acolo în instanta câștiga Stăpânul din Pipera nu-i asa? Spaguiala e la loc de cinste nu?

John.Wick
John.Wick  •  09 August 2023, 22:17
Postat de cj666 pe 09 August 2023, 08:29

Asa este. Can nu ai argumente si nici cap sa le fabrici, faci fraze scurte si fara continut.

plângi? te oftici? te uiți la clasament?

Vezi toate comentariile (97)
Comentează