OPINII  »  CLINCENI - FARUL 2-8

O glumă proastă

Editorial Ovidiu Ioanițoaia
Editorial Ovidiu Ioanițoaia

Articol de - Publicat vineri, 18 februarie 2022 15:54 / Actualizat vineri, 18 februarie 2022 15:54

Așadar, Farul a bătut-o cu 8-2 pe Academica Clinceni în restanța disputată la Giurgiu, victorie în urma căreia trupa lui Hagi a reușit un pas important, poate chiar decisiv, în lupta pentru calificarea în play-off. 

Evident, meciul a stat la discreția constănțenilor. Ceea ce era însă de anticipat în condițiile în care, părăsită de jucători, Academica a aliniat, îmi cer scuze, o garnitură de ciumeți. Niște pripășiți de care n-a auzit nimeni și care n-aveau șanse să se descurce în Liga 1.

Scorul de curtea școlii, de maidan, vorbește de la sine. Ca lucrurile să fie și mai limpezi, să observăm că 4 dintre apărătorii folosiți joi seara de antrenorul improvizat Fl. Stângă au primit nota 1, în timp ce lui Cmovs și Rufati Gazeta le-a dat, generoasă, 2! 

Toți fiind niște no-name, cu excepțiile numite De Amorim și Holzmann, fundașii cu pricina au lăsat impresia c-au nimerit din întâmplare pe un teren de fotbal. C-au greșit adresa.

Astfel arată, jalnic, deplorabil, trist, campionatul României într-un moment în care Academica Clinceni și Gaz Metan Mediaș au rămas fără jucători, dar și fără antrenori, din cauza imenselor datorii față de aceștia. 

În consecință, alcătuite pe picior și din te miri cine, ele mai fac doar act de prezență și riscă să piardă, ba și pierd, la diferențe astronomice. Și e greu de crezut, utopic, că vor scăpa de retrogradare. Sunt carne de tun.

O glumă proastă
Farul s-a impus fără drept de apel în fața celor de la Academica Clinceni, scor 8-2, într-o partidă restantă din etapa #23 din Liga 1. Florin Stângă (43 de ani), antrenorul clubului ilfovean, este optimist în privința viitorului echipei.

Întrucât două din cele 16 divizionare A au devenit victime sigure, Liga 1 s-a transformat într-o mascaradă. Într-o glumă proastă, farsă ce nu justifică sub nicio formă cele 28,5 milioane de euro pe care le încasează anual de la televiziuni. Bani aruncați pe fereastră, căci L1 oferă din ce în ce mai puțin fotbal. Iar spectacol și emoție, încă mai puțin. Deloc. Praf.

Avea și are dreptate Mihai Stoica să se plângă că dezmembrarea grupărilor amintite, care mai fac act de prezență tocmai pentru ca drepturile TV să nu fie ciuntite (cu vreo două milioane de euro), influențează în rău desfășurarea competiției. 

În sensul în care câteva echipe, deocamdată două, care altădată jucau și puneau probleme adversarilor, se prezintă acum la meciuri ca mieii la tăiere. Clar că, din păcate, asistăm la un campionat viciat, diform. Implicit și mincinos.

Sunt responsabile că s-a ajuns aici, într-un punct din care nu se vede luminița de la capul tunelului, Liga și Federația. Indiscutabil. Dar numai ele? Nu cumva și cei care, în frunte cu autoritățile locale, s-au angajat să sprijine fenomenul și de cele mai multe ori nu și-au respectat promisiunile?

Înainte de a fi oricum, fotbalul nostru e suferind. Ca el să se vindece, deși speranțele-s slabe, ar trebui să recunoaștem bărbătește, cinstit, că e bolnav. Atât că noi, orgolioși fără motive și fără limite, nici asta nu vrem să acceptăm. Ne-am obișnuit să ne furăm căciula singuri. Degeaba sună ceasul că nu-l auzim! 


Comentarii (37)
cita
cita  •  20 Februarie 2022, 10:52

Exact ce va spuneam. Ieri 19.02 am venit cu un comment general si pertinent despre pensiile speciale ale politicienilor, magistratilor, militarilor si (va multumesc pentru informatie!) jurnalistilor cu minim 8 ani vechime, si evident, nu a fost publicat :) - prietenii stiu de ce; am tras deja o concluzie, in calitatea mea de "golan" al Pietei Universitatii de acum 30 ani: am castigat libertatea pe care o ceream atunci insistent in strada, da, am castigat-o, dar nu e una completa, e o libertate controlata subtil. Buni si profesionisti de top cei ce ne-au "dirijat" pe toti dupa 1990.....ce-i al lor, e al lor....

paolo19
paolo19  •  19 Februarie 2022, 04:10

Așteptăm cu nerăbdare și articolul depre Gaz Metan.

farist11
farist11  •  19 Februarie 2022, 03:31

Ce vă mai stă pe suflet Farul! De ce nici un cuvânt despre jocul f bun al Farului? Dacă *** a oierului scoate o dumă, imediat cei ca el o preiau întocmai. Şi dacă Farul o va învinge şi pe FC Argeş cu 5-0, ce veți mai behăi? Că mingea a fost măsluită. Aduceți-vă aminte că Farul a învins-o şi pe Voluntari, care ocupa locul 3, sau nu vă mai amintiți. Ruuuşinicăăă!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (37)
Comentează