Ăştia sunteţi, dar nu vreţi să fiţi alţii?

Mihăilă a dat gol, a dat chiar goluri. Precizia gesturilor sale, precedate de cele ale lui Moruţan (primul assist e numit de un internaut francez "beckhamesc", nici mai mult, nici mai puţin!) ne-a luminat ca un avion ajuns deasupra norilor după o lungă decolare cu turbulenţe. Dintr-odată a fost linişte, am respirat, am văzut orizontul. Dar va trebui să mai şi aterizăm. Furtuni în cale.

Strigătul

De la înălţimea reuşitelor sale, „copilul isprăvii” (L’Equipe) a dat afară tot amarul la interviurile de după. „Ăștia suntem! Alții nu avem, noi suntem. Vreau să aveți încredere în noi, suntem o țară împreună. Toți vrem să ne calificăm la Euro. Am văzut critici că ne-am bucurat la golul anulat în Kosovo. Ce voiați să facem? Să plângem?”.

Abuzul

Poţi face o teză de doctorat despre psihologia şi psihoza fotbalului românesc după acestă declaraţie. «Ăştia suntem!» nu e o fatalitate, e o consecinţă. E rezultatul unui fotbal care aşa i-a antrenat, educat şi lansat în lumea largă, fericit să încaseze de pe urma lor şi-apoi potopul! 

Odată banii intraţi în conturi povestea s-a încheiat, ia să vedem ce muşteriu mai prindem, cum îl mai ameţim să cumpere marfa noastră care se degradează de îndată ce ai luat-o de pe raft. Mihăilă, fără să vrea, are dreptate mare când spune că „suntem o ţară împreună”. 

E nevoie de tot satul pentru a creşte un copil, spune un proverb african. Şi la fel pentru a ascunde un abuz. Or felul în care sunt formaţi oamenii e la limita abuzului. Nu mă refer la cel fizic, existent şi el, ci la cel de structurare. Un fotbal întreg, o ţară sunt complice la deformarea acestor tineri, care an de an îşi mai adaugă în palmares, în lipsa unui trofeu, un tatuaj.

Drumul

«Aveţi încredere în noi!». Dar voi aveţi încredere în voi? Voi ce faceţi ca să avem noi încredere în voi?! Încrederea se câştigă. Edi Iordănescu: „Credeți mai mult în voi, fiți responsabili și faceți tot ce depinde de voi pentru a crește nivelul individual”. 

Fix asta spun de ani de zile. Ridicaţi-vă nivelul sportiv, uman şi intelectual, fraţilor! Zi de zi, antrenament de antrenament, în fiecare interacţiune, în felul în care vă alegeţi prietenii şi prin renunţarea la lipitorile mentale şi financiare care vă trag la fund.

Totul şi nimicul

Oră de oră staţi cu ochii pe ţelul vostru, luaţi şi analizaţi de o mie de ori fazele voastre din meciuri, singuri, nu mai aşteptaţi mură în gură în cele câteva ore de la reuniri. Deveniţi câini ca sârbii, croaţii, polonezii, ţineţi cu dinţii de un destin înalt! 

Degeaba vă încordaţi câteva zile înaintea unui meci şi „daţi totul”. Nu. Totul se dă tot timpul pentru cei care vor să depăşească inerţia ratărilor sub tricoul galben. Uite, chiar şi asta. Aveţi un tricou galben pentru care în alte sporturi alţii ar muri. Da, ştim, voi nu sunteţi alţii. Alţii nu avem. Vă avem pe voi. E un blestem?

Râul, ramul, hramul

În mocirla de la Priştina singura voastră bucurie a fost un gol anulat. Eu nu cred că e o dramă aşa de mare acea celebrare. Dar să ni se dea cu ea peste faţă nu mai e OK. Valentin, înţelegi drama pe care o trăim? 

Bucuria noastră continuă să fie răul altuia. Şi cât timp va mai dura norocul ăsta, penaltyul nevăzut al Belarusului care ar fi putut încheia campania din start, VAR-ul care numai nouă ne e prieten, cât ne vom tot sprijini pe ce nu controlăm? Diferenţa dintre noi şi nea Mircea cel Bătrân e doar că avem telefoane isteţe?

Oglinda

„Alţii nu avem”. Da, dar am vrea. Am vrea ca voi să fiţi alţii. Să fiţi mai mereu cum ai fost tu, Valentin, în finalul acela de meci, mulţumim! Să vă daţi această şansă, şi nouă. În ziua în care voi vă veţi califica sau veţi depăşi nivelul de Serie B sau veţi uimi lumea cumva, voi veţi fi super bogaţi şi adulaţi. 

Iar noi, toţi ceilalţi, vom fi aceiaşi, că alţii nu avem. Nu ne cereţi nouă încredere pe gratis. Uitaţi-vă în oglindă când răbufniţi, acolo e cel căruia trebuie să vă adresaţi.