SPORTURI  »  ALTELE  »  INEDIT

VIDEO Câştigătorul semimaratonului de la Beijing, deposedat de medalie! Motivul e unul incredibil

Articol de - Publicat sambata, 20 aprilie 2024 19:00 / Actualizat sambata, 20 aprilie 2024 20:13

Organizatorii i-au retras lui He Jie titlul de câştigător al semimaratonului de la Beijing, de la sfârşitul săptămânii trecute, după ce o anchetă a confirmat că alţi trei alergători au încetinit pentru a-l lăsa pe He Jie să se impună.

Toţi cei patru alergători au fost descalificaţi şi au fost obligaţi să returneze medaliile şi banii de premiere.

Utilizatorii chinezi de internet au distribuit înregistrarea video din ultimul moment al cursei de duminică, bănuind că aceasta ar fi fost trucată. Imaginile arată cum trei alergători africani îl lasă pe He, cel mai bun alergător de cursă lungă din China, să treacă în faţa lor cu puţin timp înainte de a ajunge la linia de sosire.

În comunicatul publicat de news.ro nu se menţionează dacă a fost sau nu trucată cursa, dar se prezintă scuze.

"Prezentăm scuze profunde şi sincere lumii şi fiecărei părţi a societăţii, pentru că nu am descoperit şi nu am corectat greşelile la timp la această cursă", a precizat comitetul. 

Unul dintre alergători a declarat pentru BBC Sport Africa că l-au lăsat să câştige pe Jie pentru că fuseseră angajaţi să servească drept "pacemakers" şi nu concurau pentru a câştiga cursa.

Citește și:

Record mondial doborât de un campion nigerian! A jucat şah fără întrerupere timp de 58 de ore
INEDIT
Record mondial doborât de un campion nigerian! A jucat şah fără întrerupere timp de 58 de ore
Eliud Kipchoge, devastat după decesul lui Kelvin Kiptum: „Avea toată viaţa înainte pentru a atinge excelenţa”
MARATON
Eliud Kipchoge, devastat după decesul lui Kelvin Kiptum: „Avea toată viaţa înainte pentru a atinge excelenţa”

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: „Vreau să știe lumea” » S-a spus că soția l-a părăsit în urma accidentului

L-a rugat să nu joace, fiindcă are o presimțire rea, dar el a marcat în poarta Romei! Așa că a schimbat abordarea: „Hai să mai facem copii”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează