SPORTURI  »  HANDBAL  »  ROMÂNIA - UNGARIA 24-26

Concluzie amară după eșecul cu Ungaria, de la Campionatul European de handbal feminin: „Să ne vedem lungul nasului. Nu mai trebuie să avem pretenții la medalii”

Radu Voina (70 de ani), fost selecționer al primei reprezentative, a făcut o analiză drastică a prestației „tricolorelor”. +9   FOTO
Radu Voina (70 de ani), fost selecționer al primei reprezentative, a făcut o analiză drastică a prestației „tricolorelor”.

Articol de - Publicat luni, 14 decembrie 2020 23:46

România a fost învinsă de Ungaria, scor 24-26, și rămâne fără niciun punct în grupa II principală de la Campionatul European de handbal feminin. Radu Voina (70 de ani), fost selecționer, a făcut o analiză drastică a prestației „tricolorelor”.

„A fost un meci între două echipe care aveau 0 puncte. Nu mă așteptam la absolut nimic după evoluția echipei. Nici în cazul în care am fi câștigat în fața unei echipe maghiare modeste, tot nu aveam așteptări. Dar parcă noi am fost și mai modeste. O să mai treacă și acest European, din fericire urmează sărbătorile de sfârșit de an. Lumea o să uite repede. 

Văd că Federația nu are niciun comentariu de făcut, am înțeles că nu au semnal pe unde sunt ei acum. Nu au nicio idee de ce se întâmplă. Trebuie să ne vedem lungul nasului. Nu mai avem pretenții la medalii nici în handbalul feminin”, a declarat Radu Voina la „Săptămâna de handbal”, de la Digi Sport.

Radu Voina, semnal de alarmă după România - Ungaria 24-26

Dacă vrem să fim obiectivi, ar trebui ca persoanele direct responsabile să se așeze la masă și să vadă care sunt performanțele echipelor naționale. Principala cauză e numărul extrem de mare de jucătoare străine. Ale noastre unde să mai joace?! Nu am nimic cu străinele, dar Federația ar trebui să facă ceva, să pună niște reguli
- Radu Voina, fost selecționer al naționalei de handbal

Clasamentul grupei principale II:

EchipăMeciuriGolaverajPuncte
1. Norvegia4138-938
2. Croația4101-1036
3. Olanda 4106-1103
4. Germania4104-1144
5. Ungaria497-1082
6. România483-1010

Program grupa II principală: 

  • 10 decembrie » Croația - România 25-20
  • 10 decembrie » Olanda - Norvegia 25-32
  • 12 decembrie » Ungaria - Germania 25-32
  • 12 decembrie » Croația - Norvegia 25-36
  • 14 decembrie » Olanda - Germania 28-28
  • 14 decembrie » Ungaria - România 24-26
  • 15 decembrie, ora 17:00 » Olanda - România
  • 15 decembrie, ora 19:15 » Croația - Germania
  • 15 decembrie, ora 21:30 »  Ungaria - Norvegia

VIDEO. Costică Buceschi avertizează: „Bazându-ne atât de mulți ani pe Cristina Neagu, poate nu ne-am uitat ce creștem în spatele ei”

FCSB se întoarce oficial pe Ghencea! Mihai Stoica a făcut anunțul: „Da, sigur! Pe 6 iulie vom juca acolo”

FCSB poate pierde „un jucător excepțional” » Au început negocierile: „E diferență mare între ce solicită și ce e dispus Gigi să ofere!”


Comentarii (5)
sylverstar
sylverstar  •  15 Decembrie 2020, 17:31

Domnu' Radu Voina, dar de ce nu spuneți că problemele sunt pe bancă? Ce tot aveți cu Federația? Federația a numit antrenorul pe care voi, cei cu gura mare din handbalul românesc, naționaliștii lui pește, în frunte cu Tadici, l-ați dorit! Ieși la pensie, domnule Voina, e timpul. România nu mai are școală de handbal, e timpul ca Radu Voina și toți deștepții, inclusiv Tadici și Burcea, să accepte acest lucru! Nu ai ce antrenori să pui la națională din România! Ce legătură au străinele? Antrenorii să pună mâna pe carte și să învețe, că de aia echipa a ”reușit” să joace mai slab decât la CM din Japonia din 2019! Avem nevoie de antrenori străini de top, pe care să-i plătim bine, să-i ținem aici pe termen lung, iar în timpul ăsta, antrenorii români să învețe de la ei! Nu la jucătoare e problema, aici producem încă talente, pe care n-are însă cine să le antreneze. Singura lor șansă: să plece afară. Așa că s-o lase mai moale Radu Voina cu aberațiile astea.

viorelpreda
viorelpreda  •  15 Decembrie 2020, 15:43
Postat de briceag pe 15 Decembrie 2020, 00:06

Habar n-are Voina, avem material senzational! Dar unele sunt suspendate si au fost probleme cu jucatoarele cu coronavirus. Ne-au lipsit cele mai bune 3 jucatoare pe aparare: Pintea, Perianu si Bucur.

La Pintea a intervenit automultumirea odata cu intoarcerea in tara iar celalte doua sunt vopsite ca perlele lui Gigi.

1115907728536992
Gheorghe Bica  •  15 Decembrie 2020, 07:28

Ultimii in Europa la toate.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează