SPORTURI  »  TENIS  »  ȚIRIAC OPEN

Marton Fucsovics, primul finalist la Țiriac Open: „Am fost foarte motivat să câștig”

Marton Fucsovics, finalist la Țiriac Open 2024 Foto: Raed Krishan
Marton Fucsovics, finalist la Țiriac Open 2024 Foto: Raed Krishan

Articol de - Publicat sambata, 20 aprilie 2024 17:19 / Actualizat sambata, 20 aprilie 2024 17:32

Ungurul Marton Fucsovics, 32 de ani, #82 ATP, s-a calificat în ultimul act de la Țiriac Open după o victorie clară în fața chilianului Alejandro Tabilo, 26 de ani, #41 ATP, 6-4, 6-4. Este a patra finală din carieră și a doua pe zgură.

O săptămână grozavă și neașteptată pentru Marton Fucsovics, care vine după un start de sezon mai puțin fericit al jucătorului maghiar. Accidentări, rezultate inegale, răsplată redusă a efortului, însă totul a început să se schimbe în ultimele săptămâni, odată cu startul sezonului european de zgură.

Gregoire Barrere, din calificări până în semifinale la Țiriac Open » După două meciuri într-o zi + Programul zilei a șasea
ȚIRIAC OPEN
Gregoire Barrere, din calificări până în semifinale la Țiriac Open » După două meciuri într-o zi + Programul zilei a șasea

Ungurul, fost număr 31 mondial în 2019, a traversat cu pas solid tabloul de la București, având un singur meci de 3 seturi, sfertul de finală de vineri cu Corentin Moutet, iar la ora semifinalei s-a prezentat parcă mai sigur decât oricând în aceste zile.

L-a întâlnit pe Alejandro Tabilo, chilianul născut la Toronto, aflat în cel mai bun sezon al său, iar Fucsovics nu i-a lăsat adversarului prea multe opțiuni.

Un break făcut în game-ul al patrulea i-a fost suficient pentru câștigarea setului pentru că a servit excelent, așa că s-a impus cu 6-4. În actul secund s-a distanțat și mai mult, dar Tabilo a avut o tresărire la 2-5, prelungind partida. Până la urmă, maghiarul a semnat o victorie simetrică, 6-4, 6-4 în o oră și 24 de minute.

Marton Fucsovics: „Am servit foarte bine, a fost cel mai important”

Amândoi am început un pic mai încet. Eu am jucat un meci lung în sferturi, el a avut unul lung”, a spus Fucsovics la final, la zona mixtă, referindu-se și la victoria sud-americanului asupra lui Joao Fonseca.

„Acum am fost în formă și eram pregătit să câștig acest meci. Am fost bine pregătit pentru această semifinală, foarte motivat să câștig. El a ratat foarte mult în primul set. Am reușit să îi fac break în setul al doilea, aproape să termin ușor.

A fost un pic mai greu, a revenit la 5-4. Dar am fost puternic. Am servit foarte bine. Și asta a fost cel mai important”, a punctat el.

Marton Fucsovics, primul finalist la Țiriac Open: „Am fost foarte motivat să câștig”
Ilie Năstase și Ion Țiriac în tribună la prima semifinală de la Țiriac Open 2024 Foto: Raed Krishan

A venit la București fără așteptări

„Mă simt foarte bine. Sunt în finală. Nu mă așteptam la asta. Am venit aici fără presiune. Am jucat acum două săptămâni în sferturile de finală la Estoril. Am avut un start bun acolo. Nu am jucat săptămâna trecută la Monte Carlo. Am venit aici fără nicio așteptare, încercând doar să mă bucur de turneu”, a mai spus maghiarul.

La prima înfruntare oficială cu Tabilo, Fucsovics a venit cu lecția bine făcută. „Noi toți ne analizăm reciproc jocul, în special antrenorii mei, așa că ei sunt foarte la curent cu ce fac ceilalți jucători. Ne cunoaștem foarte bine, chiar și cu Alejandro, deși nu am jucat niciodată, ne antrenăm mult împreună”, a explicat Marton.

Marton Fucsovics, primul finalist la Țiriac Open: „Am fost foarte motivat să câștig”
Alejandro Tabilo a jucat la București în a treia sa semifinală din 2024 Foto: Raed Krishan

Se află la a patra finală din carieră și a doua pe zgură, după cea de la Geneva 2018, pe care a și câștigat-o. Cele pierdute au fost ambele de hard indoor, Sofia 2019 și Rotterdam 2021.

12ași a reușit Marton Fucsovics în semifinală față de cei numai 3 ai adversarului său

Primul jucător din Ungaria în finala turneului

El are însă și o statistică interesantă legată de acest turneu: este primul maghiar care atinge finala, înaintea sa alți doi compatrioți s-au oprit în penultimul act, Sandor Noszaly în 1993 și Attila Balasz în 2012. Un prilej să-și lase propria amprentă pe istoria Țiriac Open.

Mă simt bine. Sper să pot câștiga turneul, dar voi merge pas cu pas. Sunt foarte fericit că sunt în finală. Este deja un rezultat mare pentru mine. Voi încerca să îl câștig”, a conchis Fucsovics.

Citește și:

Scandal-monstru! 23 de înotători ar fi recurs la substanțe interzise, înainte de JO de la Tokyo. WADA, acuzată de mușamalizare
DOPAJ
Scandal-monstru! 23 de înotători ar fi recurs la substanțe interzise, înainte de JO de la Tokyo. WADA, acuzată de mușamalizare
CSM București și-a aflat adversara din finala Cupei României » Spectacol total la Brăila
CUPA ROMÂNIEI
CSM București și-a aflat adversara din finala Cupei României » Spectacol total la Brăila

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: „Vreau să știe lumea” » S-a spus că soția l-a părăsit în urma accidentului

L-a rugat să nu joace, fiindcă are o presimțire rea, dar el a marcat în poarta Romei! Așa că a schimbat abordarea: „Hai să mai facem copii”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează