SPORTURI  »  TENIS  »  WIMBLEDON

SIMONA HALEP LA WIMBLEDON. VIDEO + FOTO Simona Halep, victorie entuziasmantă în turul II la Wimbledon! A câștigat 10 game-uri la rând + cine e viitoarea adversară

Articol de GSP - Publicat joi, 05 iulie 2018 17:11

Simona Halep (26 de ani, #1 WTA) s-a calificat în turul III la Wimbledon, după ce a trecut de de chinezoaica Saisai Zheng (24 de ani, 126 WTA), scor 7-5, 6-0. În turul III, Simona va juca împotriva lui Su-Wei Hsieh, locul 48 WTA. Meciul se va juca sâmbătă, organizatorii urmând să anunțe ora.

Meciul Simona Halep - Saisai Zheng a început echilibrat, iar în finalul primul set, Zheng a condus cu 5-3 și a servit pentru a prelua conducerea la seturi. Din acel moment, Simona și-a ridicat nivelul jocului și a avut o evoluție perfectă, câștigând 10 game-uri la rând.

După un start în care Zheng i-a pus câteva probleme, grație unor lovituri variate și puternice, Simona a dominat autoritar schimburile, fiind agresivă și precisă. Mai mult, Halep a venit foarte bine la fileu, alegând perfect momentele în care să atace.

În turul trei, Simona o va întâlni pe Su-Wei Hsieh, din Taiwan. Simona și Hsieh s-au mai duelat o singură dată, în 2013, când jucătoarea noastră a câștigat în trei seturi, scor 6-7, 6-1, 6-2.

Simona Halep - Saisai Zheng 7-5, 6-0

MECI SIMONA HALEP: Simona se califică în turul III la Wimbledon, după un set d oi perfect.

Game Halep, 5-0: Simona este la un pas de câștigarea meciului, după încă un game sigur, în care a servit excelent și pe care l-a dominat fără probleme
Break Halep, 4-0:
Jucătoarea noastră controlează fără nicio problemă acest game, a mai făcut un break și reușește lovituri incredibile, la care Saisai nu are răspuns
Game Halep, 3-0:
 Simona se distanțează de adversară. A ajuns la 7 game-uri câștigate la rând și se îndreaptă către calificarae în turul III la Wimbledon
Break Halep, 2-0:
Jucătoarea noastră evoluează excelent în aceste momente. Simona se deplasează excelent pe teren, lovește variat și nu mai face greșeli, dominând autoritar jocul
Game Halep, 1-0:
Simona începe din nou foarte bine setul. După 6 minute a câștigat game-ul la 0 și preia conducerea setului. Halep joacă din ce în ce mai bine 

Începe setul doi. Simona servește prima

clipboard01

SET SIMONA HALEP, 7-5: Simona a câștigat primul set, după al patrulea game la rând câștigat. Halep a luat la 0 game-ul și a preluat conducerea la seturi, după un game foarte bun la retur.
Game Halep, 6-5:
Jucătoarea noastră a preluat conducerea din nou. Simona a reușit un game foarte bun, a servit excelent și a controlat schimburile
Break Halep, 5-5:
Simona egalează după un game slab al lui Zheng. Chinezoaica și-a pierdut ritmul în acest game, iar Halep a jucat excelent
Game Halep, 4-5:
Simona se menține în set, după un game câștigat rapid, grație unui serviciu foarte bun, cu care a pus-o în dificultate pe Zheng
Game Zheng, 3-5:
Zheng este la un game de câștigarea setului. În acest game, chinezoaica a salvat o minge de break și a câștigat două puncte incredibile la fileu
Break Zheng, 3-4:
Saisai preia conducerea pentru prima dată. Chinezoaica a avut 40-0 în acest game, dar Simona a salvat două mingi de break. La a treia, după un schimb lung, Halep a trimis mingea în fileu
Game Zheng, 3-3:
Zheng egalează din nou. Jocul este echilibrat în aceste momente, ambele jucătoare oscilând momentele bune. Halep este pusă în dificultate de loviturile variate ale chinezoaicei
Game Halep, 3-2:
Simona întrerupe seria de game-uri câștigătoare a adversarei. Halep a servit bine în acest game și nu mai greșit, fiind din nou sigură pe loviturile sale și controlând jocul
Game Zheng, 2-2:
Saisai egalează scorul la game-uri, după 15 minute. Jocul lui Zheng este în creștere, în timp ce Simona are momente în care ezită și face multe greșeli
Break Zheng, 2-1:
Game surprinzător câștigat de Zheng. Profitând de câteva momente de neatenție și lovituri slabe ale Simonei Halep, chinzoaica a făcut break la 0 și revine în set
Break Halep, 2-0:
Jucătoarea noastră a făcut break și se distanțează în acest debut de game. Simona a returnat foarte agresiv în acest game și a controlat schimburile, Zheng neavând soluții pentru loviturile trimise de Simona
Game Halep, 1-0:
Simona începe încrezător meciul. A servit foarte bine și a câștigat rapid game-ul, la 0. Simona a variat bine loviturile în acest game și pus-o în dificultate pe adversară

 

A început meciul. Simona Halep servește prima.

 

Vezi și: Simona Halep rămâne lider mondial și după Wimbledon! Încă o surpriză uriașă: Caroline Wozniacki a fost eliminată dramatic în turul secund + ce a făcut Serena Williams

Comeback neașteptat! Cristi Balaj semnează și va fi noul președinte al clubului din Superliga

Știm finala barajului de Conference League » Când și unde se va disputa


Comentarii (22)
adi_stelistul
adi_stelistul  •  05 Iulie 2018, 18:17

Pana la urma toate invata acelasi tenis. Sigur ca unele au mai mult talent, altele mai putin, dar diferenta o face forta mentala, inteligenta in joc, rezistenta fizica, etc. Apropo de locul din clasament... De obicei cei ce amintesc locul adversarei sunt tocmai cei ce-l contesta pe-al Simonei, spunand ca e mincinos. Deci locul 126 al lui Zheng poate sa nu spuna nimic. E o jucatoare foarte buna de dublu chinezoaica, cu semifinale de GS. Sigur, asta nu inseamna ca o infrangere cu ea n-ar fi un dezastru. Dar uitati-va ce greu i-a fost azi lui Kerber cu locul 237 WTA (!) sau Pliskova acum cateva zile in primul tur cu locul 171. Nimic nu e primit "for nothing" in tenisul de azi. Sigur ca multa lume face comparatie cu vremurile de demult dar si concurenta era alta atunci. Banii erau muuult mai putini, deci si motivatia era alta. Multe jucatoare se antrenau empiric, in spatele blocului, ca sa zic asa. Asa se explica cum Ruzici are scoruri la directe de 0-24 cu Evert si 0-13 cu Navratilova. Diferentele erau mult mai mari pentru ca in spatele celor 2-3 care dominau circuitul erau un hau. Asa ceva nu se mai intampla acum. Chiar si Serena in forma maxima, acasa, cu perspectiva unui prim an cu 4 titluri GS, poate pierde cu o Vinci pe care ar fi batut-o in 9 ocazii din 10. Constanta Simonei, chiar daca nu duce intotdeauna in varf, inseamna foarte mult. Uitati-va la rezultatele din primele zile.

1216981468445191
Viorel Beches  •  05 Iulie 2018, 18:13
Postat de conasu_boeru pe 05 Iulie 2018, 17:49

Ieri scriați că Halep are drumul ”liber” până în semifinale ! Se pare că...are problemă și ea se numește...Saisai Zheng !

Acum ti-a cazut netul ciumpalacule? nu mai zici nimic?

conasu_boeru
conasu_boeru  •  05 Iulie 2018, 17:50
Postat de conasu_boeru pe 05 Iulie 2018, 17:49

Ieri scriați că Halep are drumul ”liber” până în semifinale ! Se pare că...are problemă și ea se numește...Saisai Zheng !

....nr. 126 WTA !!!

Vezi toate comentariile (22)
Comentează