SPORTURI  »  TENIS  »  US OPEN 2019

US OPEN 2019 // VIDEO Bianca Andreescu, performanță impresionantă! A revenit excepțional cu Elise Mertens și s-a calificat în prima semifinală majoră a carierei

Bianca Andreescu // foto: Reuters
Bianca Andreescu // foto: Reuters

Articol de GSP - Publicat joi, 05 septembrie 2019 08:02

Bianca Andreescu (19 ani, 15 WTA) s-a calificat în această dimineață în semifinalele turneului de Mare Șlem de la US Open, după revenirea superbă reușită în fața belgiencei Elise Mertens (23 de ani, 26 WTA), scor 3-6, 6-2, 6-3.

  • În semifinale, Andreescu se va duela la noapte cu elvețianca Belinda Bencic (22 de ani, 12 WTA), de la ora 03:30. Cealaltă semifinală le pune față în față, de la ora 02:00, pe Elina Svitolina (24 de ani, 5 WTA) și pe Serena Williams (37 de ani, 8 WTA)! 

Canadianca cu origini românești își continuă parcursul magistral din 2019, încununându-și evoluțiile impresionante din acest an cu prima semifinală de Mare Șlem a carierei. 

N-a fost însă un meci facil pentru Andreescu, care a fost depășită în primul set de experiența superioară a adversarei sale. Mertens a reușit un break, a fost mai puternică în schimburi și s-a impus cu 6-3. 

Maestra revenirilor

Postura de a fi condusă cu 0-1 la seturi n-a deranajat-o prea mult pe Bianca, obișnuită să joace meciuri lungi în acest an. Andreescu a învins oboseala, a mărit turațiile și a etalat un tenis impresionant, care a ajutat-o să completeze o nouă revenire admirabilă. 

Jucătoarea din Canada a reușit trei break-uri în setul doi, a ținut sub control șarjele ofensive ale lui Mertens și și-a adjudecat setul cu 6-2.  

Decisivul a fost dominat de canadiancă: nu a clipit deloc pe propriul serviciu, a pus în permanență presiune la retur și, în coiuda numeroaselor mingi de break ratate, s-a impus cu 6-3, avansând în prima ei semifinală majoră a carierei.

Locul 15 la startul turneului, Andreescu e în prezent pe locul 9 într-un clasament live. Ar putea urca până pe locul 4 în cazul în care se impune la Flushing Meadows. Ea e poziționată excelent și pentru Turneul Campioanelor, unde se află pe locul 8, cu șanse semnificative de a mai urca alte poziții până la finalul turneului.

„E o nebunie, acum un an jucam calificări”

La final, copleșită de emoții și oboseală, Bianca a vorbit despre performanța realizată : „E o nebunie! Acum un an, jucam calificări aici, aveam o accidentare la spate, iar acum sunt în semifinale. N-am cuvinte pentru ceea ce am reușit în acest an. E pe bune? Chiar am reușit asta? Am jucat turnee importante în acest an, în Australia, la Indian Wells, la Toronto, iar acest lucru m-a ajutat aici”, a spus Andreescu în interviul de la final. 

43 de victoriiare Bianca Andreescu în 2019. A pierdut doar 4 partide

Vezi și:

Simona Halep, decizie de ultim moment: s-a retras de la Zhengzhou » Când va reveni pe teren 

FCSB se întoarce oficial pe Ghencea! Mihai Stoica a făcut anunțul: „Da, sigur! Pe 6 iulie vom juca acolo”

FCSB poate pierde „un jucător excepțional” » Au început negocierile: „E diferență mare între ce solicită și ce e dispus Gigi să ofere!”


Comentarii (20)
907349729387458
Iuliu Ciura  •  05 Septembrie 2019, 10:21

Se simte ca e artista , placerea ei de a juca e contagioasa, iar o asemenea ,,nebunie,,in joc nu am mai vazut de la Ilie Nastase (un om ciudat, dar un tenismen genial)incoace ! In urmatorii ani Bianca va fi regina tenisului !

traian_v
traian_v  •  05 Septembrie 2019, 15:07

Dar despre Bianca Andreescu, felicitari, in sfarsit cineva cu care sa ne mandrim pe terenurile de tenis. Chiar cu parerea de rau ca nu reprezinta Romania.

347655969058390
Ion Popescu  •  05 Septembrie 2019, 10:53

Andreescu este nascuta in Canada si reprezinta Canada, tara care ajuta valorile sa creasca. Dar are 100 % gene de roman. Majoritatea din cei 5-6 milioane de romani plecati din RO. s-au realizat in tari straine. Au ajuns CEO la mega companii, directori de banci, prof. universitari, doctori in spitale de renume, lucratori de valuare in IT, constructii, etc.

Vezi toate comentariile (20)
Comentează