FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

„Bombă” de ultim moment: Atletico Madrid vrea să-i achite clauza de reziliere lui Horațiu Moldovan!

Horațiu Moldovan este portarul lui Rapid și al echipei naționale a României // foto: Imago Images
Horațiu Moldovan este portarul lui Rapid și al echipei naționale a României // foto: Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 19 ianuarie 2024 12:00 / Actualizat vineri, 19 ianuarie 2024 14:00

Atletico Madrid, locul 5 în La Liga, intenționează să achite clauza de reziliere pentru Horațiu Moldovan (25 de ani), portarul lui Rapid și al echipei naționale a României.

În ultimele zile, Horațiu Moldovan s-a aflat în negocieri cu Real Betis, locul 7 în Spania. Până ca andaluzii să acționeze concret și să plătească clauza de reziliere a contractului dintre Moldovan și Rapid, un club uriaș a intrat pe fir. Moldovan a jucat 22 de meciuri în acest sezon pentru giuleșteni, în care a primit 22 de goluri. În 10 dintre partide a scăpat fără gol primit.

Fanatik a scris în această dimineață că Atletico Madrid a decis să plătească cei 800.000 de euro pentru a-l aduce pe Horațiu Moldovan în capitala Spaniei. Sursele GSP transmit că Atletico și-a exprimat intenția de a-l cumpăra pe portarul român. 

Gigi Becali l-a „transferat” pe „Demba Ba”: „Va juca cu echipele mici. Cu cele mai puternice intră Lixandru”
FCSB
Gigi Becali l-a „transferat” pe „Demba Ba”: „Va juca cu echipele mici. Cu cele mai puternice intră Lixandru”

Atletico Madrid, gata să-l transfere pe Horațiu Moldovan

Acum rămâne ca Horațiu și clubul din Madrid să negocieze detaliile contractuale. Rapid nu se poate opune transferului, atât timp cât rojiblancos achită 800.000 de euro, suma prevăzută drept clauză de reziliere a contractului.

Atletico Madrid este unul dintre principalele 3 cluburi ale Spaniei în ultimul deceniu, de două ori campioană (în 2014 și 2021), de două ori finalistă de Champions League.

„Saltelarii” luptă an de an pentru primele locuri în Spania și fazele superioare din Champions League, cea mai importantă competiție continentală intercluburi.

11 titluride campioană în Spania are Atletico Madrid. Doar Barcelona (27) și Real Madrid (35) sunt peste

Și-ar periclita prezența la EURO 2024?

Problema lui Horațiu Moldovan, mai ales că se apropie Campionatul European, este probabilitatea infimă ca el să fie titular la Atletico Madrid. Poarta „saltelarilor” este apărată de ani buni de slovenul Jan Oblak, unul dintre cei mai buni goalkeeperi ai lumii.

Vestea bună pentru Moldovan este că Atletico concurează în continuare în 3 competiții, campionat, Cupa Regelui și Champions League. Este posibil ca Diego Simeone să dorească să-l menajeze pe Oblak măcar în una dintre aceste competiții.

În prezent, al doilea portar al lui Atletico este croatul Ivo Grbic. El nu a apărat deloc în acest sezon, semn că Simeone nu-l consideră a fi o soluție între buturi.

Horațiu Moldovan evoluează din ianuarie 2021 la Rapid, care l-a adus liber de contract după o aventură la UTA. Horațiu a apărat de 112 ori poarta giuleștenilor, fiind învins de 122 de ori în acele partide. În 42 dintre meciuri, Horațiu a păstrat poarta intactă.

Nu este nimic oficial în cazul lui Horațiu Moldovan. Este portarul nostru și va juca, vom vedea ce se întâmplă apoi. Suntem în căutare de înlocuitor, în eventualitatea în care el pleacă. Am căutat cu scouterii și vom vedea după, în caz că Horațiu pleacă. Moral este bine, nu are niciun fel de problemă. Am vorbit cu el, am încredere în el, mi-a dat senzația că stă bine. 

Normal că ar fi o pierdere, dar nu pot face nimic dacă există această clauză. Mă bazez pe el. Până când, vom vedea... Eu l-am sfătuit să rămână aici, pentru el este important că joacă la o echipă importantă, care luptă la titlu. Aici îl văd cei de la națională. E important și faptul că cunoaște campionatul. Dacă va face un Campionat European bun, va putea pleca într-un campionat important, la o echipă importantă. Eu asta i-am spus, ca sfat

- Cristiano Bergodi la conferința Rapidului de joi. 

Rezumatul VIDEO al meciului Atletico Madrid - Real Madrid

Seara trecută, Jan Oblak a greșit la golul de 1-1 din Atletico - Real Madrid, duel din optimile Cupei Regelui. Slovenul a ieșit neinspirat la centrarea lui Luka Modric din lovitură liberă, nu a reușit să respingă balonul și a fost creditat cu autogolul, fiind ultimul care a atins mingea înainte să intre în poartă. Mai jos, rezumatul video. 

VIDEO. Cristiano Bergodi, despre transferul lui Horațiu Moldovan: „Asta l-am sfătuit”

Mai multe știri despre acest subiect:

Victor Angelescu confirmă GSP: „Da, îl dorim! Dacă Horațiu pleacă, într-un timp foarte scurt aducem portar”
RAPID
Victor Angelescu confirmă GSP: „Da, îl dorim! Dacă Horațiu pleacă, într-un timp foarte scurt aducem portar”
Horațiu Moldovan, sfătuit chiar de către un coleg să se transfere: „Să se ducă cât mai repede la aeroport”
RAPID
Horațiu Moldovan, sfătuit chiar de către un coleg să se transfere: „Să se ducă cât mai repede la aeroport”

Interviu ȘOCANT cu fostul internațional român care deține o școală de fotbal: „80% dintre români susțin Rusia. Știm cu toții ce este Ucraina - rahat!” » GSP l-a contactat azi: „Îmi mențin afirmațiile!”

Retragere-șoc în tenis! Nici măcar nu și-a anunțat fanii, dar a cerut să fie scoasă din programul de testare antidoping


Comentarii (39)
aldan
aldan  •  20 Ianuarie 2024, 00:49
Postat de Jeptar pe 19 Ianuarie 2024, 13:52

Nu, si? Tu ai ramas la primul angajator care ti-a dat un salariu si la care ai castigat experienta? Eu nu.

Intrebarea mea este la fel de retorica precum celebra citata... Oricum, ideea era alta... Pana la urma te prinzi tu daca tot te-ai bagat... printre randuri!

creeperno534
creeperno534  •  19 Ianuarie 2024, 22:42

Succes!

iar_locul_doi
iar_locul_doi  •  19 Ianuarie 2024, 22:33
Postat de rav410wrc pe 19 Ianuarie 2024, 16:40

De la UTA la Atletico Madrid, via Rapid ;)) Felicitari ardeleanului nostru Horatiu, care dupa evolutiile de la echipa Nationala, chiar merita sa joace intr-un campionat puternic, cum este Primera !! Cred ca Betis era putin mai aproape de valoarea lui Moldovan, dar adevaru-i ca Atletico este de nerefuzat, chiar si pt un post de rezerva a lui Oblak !? Mult succes, mai ales la EURO 2024 alaturi de Romania !!

Ai taiat bradul grasule ??? Am auzit ca nu te mai plateste nea gigi pt postul de postac :)))))))))))))) !! D-aia ti-ai retras mosii de pe GSP !! Salutari de la Sumudica si Enache !!!

Vezi toate comentariile (39)
Comentează